Ascultă Radio România Constanța Live

Bărbat din Ţepeş Vodă, cercetat pentru tentativă de omor

Bărbat din Ţepeş Vodă, cercetat pentru tentativă de omor

Publicat de Bogdan Comșa, 31 martie 2015, 20:54

La data de 30 martie 2015, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pe timp de 24 de ore faţă de inculpatul Sorin Calcan, din satul Ţepeş Vodă, care este cercetat pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor.

„Probatoriul administrat în cauză până în prezent a relevat, ca stare de fapt prezumtivă, că, pe fondul unei relaţii conflictuale existente între două familii învecinate de la marginea satului Ţepeş Vodă, judeţul Constanţa, generată de neînţelegerile produse din cauza distrugerilor provocate de animalele unora la culturile agricole ale celorlalţi, în seara zilei de 29 martie 2015 a avut loc o altercaţie, degenerată într-un un schimb de lovituri între câte un reprezentant al fiecărei familii” – se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Întrucât unul dintre cei doi adversari şi-a anunţat familia că a fost agresat, cei doi fii ai săi, însoţiţi de prietenul lor, inculpatul Sorin Calcan, s-au deplasat cu un autoturism din centrul satului Ţepeş Vodă spre zona incidentului, situată pe un teren viran de la marginea localităţii, unde în jurul orelor 18:30, toţi trei au atacat-o pe persoana vătămată N.L.L. şi i-au provocat leziuni uşoare.

Când a sărit în ajutorul fratelui său agresat, persoana vătămată N.G. a fost lovită de inculpat cu o bâtă în zona capului, astfel încât a suferit leziuni grave vindecabile în circa 50 de zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus viaţa în primejdie, prin traumatismul cranio-cerebral cu hematom epidural.

În urma agresiunii, persoana vătămată grav a fost transportată de urgenţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde a fost supusă intervenţiei chirurgicale şi astfel i-a fost salvată viaţa.

În cursul zilei curente s-a propus arestarea preventivă a inculpatului pentru 30 de zile, propunere ce a fost trimisă spre soluţionare judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanţa.

DIALOGURI LA ZI | Comandorul (r) Sandu Valentin Mateiu: „Parteneriatul strategic cu Statele Unite rămâne esențial pentru România”
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 17:41

DIALOGURI LA ZI | Comandorul (r) Sandu Valentin Mateiu: „Parteneriatul strategic cu Statele Unite rămâne esențial pentru România”

Parteneriatul strategic cu Statele Unite rămâne esențial pentru România și, în pofida tuturor fluctuațiilor de atitudine de la vârful...

DIALOGURI LA ZI | Comandorul (r) Sandu Valentin Mateiu: „Parteneriatul strategic cu Statele Unite rămâne esențial pentru România”
AUDIO | Cătălin Filișan, decanul Baroului Constanța: Modificările propuse la legea profesiei de avocat nu creează privilegii pentru avocați, ci oferă garanții suplimentare cetățenilor
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 17:08

AUDIO | Cătălin Filișan, decanul Baroului Constanța: Modificările propuse la legea profesiei de avocat nu creează privilegii pentru avocați, ci oferă garanții suplimentare cetățenilor

O inițiativă legislativă depusă recent în Parlament modifică legea care reglementează profesia de avocat și Codul Civil. Proiectul de lege...

AUDIO | Cătălin Filișan, decanul Baroului Constanța: Modificările propuse la legea profesiei de avocat nu creează privilegii pentru avocați, ci oferă garanții suplimentare cetățenilor
Funcționari de la AFDJ Galați trimiși în judecată de Parchetul European pentru achiziția frauduloasă a două remorchere
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 16:01

Funcționari de la AFDJ Galați trimiși în judecată de Parchetul European pentru achiziția frauduloasă a două remorchere

Patru funcţionari publici de la Administraţia Fluvială a Dunării de Jos Galaţi au fost trimişi în judecată de Parchetul European în...

Funcționari de la AFDJ Galați trimiși în judecată de Parchetul European pentru achiziția frauduloasă a două remorchere
AUDIO | Consolidare, nu demolare în cazul Pavilionului Expozițional Constanța
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 15:23

AUDIO | Consolidare, nu demolare în cazul Pavilionului Expozițional Constanța

Consiliul Județean Constanța a lansat, recent, procedura de achiziție pentru servicii de proiectare pentru consolidarea și extinderea...

AUDIO | Consolidare, nu demolare în cazul Pavilionului Expozițional Constanța
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 14:49

Parc fotovoltaic pentru consumul propriu, construit de Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța

Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța a semnat contractul de finanțare pentru construirea unui parc fotovoltaic destinat...

Parc fotovoltaic pentru consumul propriu, construit de Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 14:48

Sorin Grindeanu: Taxele pentru populaţie şi companiile româneşti nu vor creşte în 2027

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a dat asigurări că, anul viitor, nu vor crește taxele pentru populaţie şi companiile româneşti. Declarația a...

Sorin Grindeanu: Taxele pentru populaţie şi companiile româneşti nu vor creşte în 2027
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 14:17

Tribunalul Bucureşti a respins prelungirea arestului preventiv pentru Călin Georgescu

Tribunalul Bucureşti a respins, luni, ca neîntemeiată, cererea DIICOT de prelungire cu 30 de zile a măsurii arestului preventiv în cazul lui...

Tribunalul Bucureşti a respins prelungirea arestului preventiv pentru Călin Georgescu
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 13:08

TULCEA: Modificări de bugete, inclusiv pentru Spitalul Județean, DGASPC și instituțiile de cultură, pe ordinea de zi a ședinței CJ

Consiliul Județean Tulcea se întrunește în ședință ordinară joi, 29 octombrie 2026, de la ora 13.00, la sediul instituției. Printre...

TULCEA: Modificări de bugete, inclusiv pentru Spitalul Județean, DGASPC și instituțiile de cultură, pe ordinea de zi a ședinței CJ