Ascultă Radio România Constanța Live

Câinii roșii așteaptă decizia ieșirii din insolvență

Câinii roșii așteaptă decizia ieșirii din insolvență

Publicat de Claudiu Dobrescu, 27 martie 2015, 15:56

Tribunalul Bucureşti a amânat cu o săptămână, decizia de ieşire din insolvenţă a FC Dinamo, ANAF opunându-se închiderii procedurii până la soluţionarea apelului la hotărârea de confirmare a planului de reorganizare, a declarat administratorul judiciar Cătălin Dascăl.

Clubul patronat de Ionuţ Negoiţă a acoperit în totalitate datoriile vechi la începutul lunii martie, cu două luni mai devreme decât prevedea planul de reorganizare aprobat de instanţă, pentru a putea participa în sezonul 2016-2017 în Cupele Europene.

În acest sens, la termenul de miercuri, SC FC Dinamo 1948 SA a solicitat închiderea procedurii de insolvenţă şi reinserţia societăţii în circuitul economic.

Conform planului de reorganizare, SC Dinamo 1948 SA a avut de achitat 3 milioane patru sute de mii de lei, adică 4,48 la sută din suma aferentă masei credale, care se ridica la momentul intrării în insolvenţă la șaptezeci și șapte de de milioane de lei, aproximativ șaptesprezece milioane de euro.

Victorii pe linie pentru CSM Constanța în Superliga feminină de tenis de masă
Sport luni, 9 martie 2026, 08:44

Victorii pe linie pentru CSM Constanța în Superliga feminină de tenis de masă

CSM Constanța a încheiat neînvinsă turul și returul Superligii feminine de tenis de masă și s-a calificat în semifinalele competiției....

Victorii pe linie pentru CSM Constanța în Superliga feminină de tenis de masă
Etapa a 30-a din Superligă se încheie luni
Sport luni, 9 martie 2026, 08:32

Etapa a 30-a din Superligă se încheie luni

Meciurile din etapa a 30-a în Superliga de fotbal au loc de vineri până luni. Rezultate: Vineri 6 martie Csikszereda – Farul Constanţa 1-0...

Etapa a 30-a din Superligă se încheie luni
Victorie clară a României în preliminariile EHF EURO Cup
Sport luni, 9 martie 2026, 08:23

Victorie clară a României în preliminariile EHF EURO Cup

Naţionala feminină de handbal a României a învins clar echipa Slovaciei, cu 32-19 (16-8), duminică, în Teraplast Arena din Bistriţa, în Grupa...

Victorie clară a României în preliminariile EHF EURO Cup
Emma Răducanu și Coco Gauff, în runda a treia la Indian Wells (WTA)
Sport sâmbătă, 7 martie 2026, 14:05

Emma Răducanu și Coco Gauff, în runda a treia la Indian Wells (WTA)

Jucătoarele de tenis Emma Răducanu (Marea Britanie, 24 WTA, cap de serie nr.25) și Coco Gauff (SUA, 4 WTA, favorită nr. 4) s-au calificat în...

Emma Răducanu și Coco Gauff, în runda a treia la Indian Wells (WTA)
Sport sâmbătă, 7 martie 2026, 09:27

Sorana Cîrstea s-a calificat în turul al treilea la Indian Wells (WTA)

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în runda a treia a turneului WTA 1.000 de la Indian Wells (California), dotat cu premii...

Sorana Cîrstea s-a calificat în turul al treilea la Indian Wells (WTA)
Sport vineri, 6 martie 2026, 17:26

Jocurile Paralimpice 2026: Număr record de sportivi calificați la Milano-Cortina 2026

Un număr record de 612 de sportivi din 56 de țări sau comitete regionale s-au calificat pentru Jocurile Paralimpice de iarnă Milano-Cortina 2026,...

Jocurile Paralimpice 2026: Număr record de sportivi calificați la Milano-Cortina 2026
Sport vineri, 6 martie 2026, 17:12

Mircea Lucescu a anunțat convocările preliminare pentru play-off-ul cu Turcia

Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a anunțat, vineri, lista cu convocările preliminare a jucătorilor care...

Mircea Lucescu a anunțat convocările preliminare pentru play-off-ul cu Turcia
Sport vineri, 6 martie 2026, 10:17

Răzvan Burleanu și Ilie Drăgan, candidați la alegerile pentru președinția FRF

Comisia de verificare a dosarelor de candidatură pentru funcțiile de conducere din cadrul FRF a validat în ședința de miercuri participarea la...

Răzvan Burleanu și Ilie Drăgan, candidați la alegerile pentru președinția FRF