Ascultă Radio România Constanța Live

Băsescu, mesaj către Ponta şi Iohannis: ministrul Finanţelor trebuie remaniat!

Băsescu, mesaj către Ponta şi Iohannis: ministrul Finanţelor trebuie remaniat!

Publicat de Bogdan Comșa, 15 martie 2015, 00:07

Fostul preşedinte Traian Băsescu i-a solicitat sâmbătă seara premierului Victor Ponta, într-o postare pe contul său de Facebook, să îl demită pe ministrul Finanţelor Publice, Darius Vâlcov, acuzat de fapte de corupţie.

Sitaţia în care se află Vâlcov poate genera neajunsuri importante pentru finanţele României, consideră fostul şef al statului.

poza

Ministrul Finanţelor Publice, Darius Vâlcov, este urmărit penal de procurorii DNA pentru trafic de influenţă.

Acuzaţiile se referă la fapte produse începând cu anul 2009, când Vâlcov era primar al municipiului Slatina din partea PDL.

Procurorii susţin că acesta a trucat, în beneficiul unei societăţi comerciale, licitaţia pentru atribuirea unui contract de extindere şi modernizare a reţelei de canalizare a oraşului.

În schimb, Darius Vâlcov a încasat, de la patronul care a câştigat, astfel, licitaţia, două milioane de euro şi aproape 2,5 milioane de lei.

TULCEA: Reguli privind pescuitul recreativ în Rezervația Biosferei Delta Dunării
Actualitate miercuri, 26 august 2026, 18:27

TULCEA: Reguli privind pescuitul recreativ în Rezervația Biosferei Delta Dunării

Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării reamintește vizitatorilor și pescarilor recreativi că activitățile desfășurate în...

TULCEA: Reguli privind pescuitul recreativ în Rezervația Biosferei Delta Dunării
TULCEA: Primarul comunei Smârdan, cercetat pentru uz de armă fără drept şi ameninţare
Actualitate miercuri, 26 august 2026, 17:24

TULCEA: Primarul comunei Smârdan, cercetat pentru uz de armă fără drept şi ameninţare

Primarul comunei Smârdan, Vasile Mărculescu, este cercetat într-un dosar penal pentru distrugere, uz de armă fără drept şi ameninţare,...

TULCEA: Primarul comunei Smârdan, cercetat pentru uz de armă fără drept şi ameninţare
România a primit prima tranșă de 2,5 miliarde de euro din instrumentul european SAFE
Actualitate miercuri, 26 august 2026, 17:00

România a primit prima tranșă de 2,5 miliarde de euro din instrumentul european SAFE

România a primit miercuri prima plată în valoare de 2,5 miliarde de euro în cadrul instrumentului de apărare „Acţiunea de Securitate pentru...

România a primit prima tranșă de 2,5 miliarde de euro din instrumentul european SAFE
TULCEA: Accident pe DJ 222. O șoferiță a ajuns la spital, după ce s-a răsturnat cu mașina
Actualitate miercuri, 26 august 2026, 16:14

TULCEA: Accident pe DJ 222. O șoferiță a ajuns la spital, după ce s-a răsturnat cu mașina

La data de 26 august 2026, în jurul orei 10.30, polițiștii tulceni din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui...

TULCEA: Accident pe DJ 222. O șoferiță a ajuns la spital, după ce s-a răsturnat cu mașina
Actualitate miercuri, 26 august 2026, 15:26

CONSTANȚA: Peste 11.000 de elevi încep școala în clădiri modernizate. Alte unități sunt în reabilitare, iar elevii vor fi relocați

Miercuri, 26 august, în Sala „Remus Opreanu” a Palatului Administrativ din Constanța, a avut loc o conferință de presă susținută...

CONSTANȚA: Peste 11.000 de elevi încep școala în clădiri modernizate. Alte unități sunt în reabilitare, iar elevii vor fi relocați
Actualitate miercuri, 26 august 2026, 15:06

Parlamentul a adoptat noua Lege a integrității cu „amendamentul Fritz”

Senatul a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, noua Lege a integrității, iar actul normativ, care include și prevederea cunoscută...

Parlamentul a adoptat noua Lege a integrității cu „amendamentul Fritz”
Actualitate miercuri, 26 august 2026, 14:33

Cristina Trăilă a demisionat din funcţia de secretar general adjunct al Guvernului

Cristian Trăilă a anunţat, marţi, că a demisionat din funcţia de secretar general adjunct al Guvernului. „Faţă de toate aspectele...

Cristina Trăilă a demisionat din funcţia de secretar general adjunct al Guvernului
Actualitate miercuri, 26 august 2026, 14:23

CONSTANȚA: Percheziții într-un dosar de înșelăciune, delapidare și evaziune cu bani obținuți ca donații pentru acțiuni caritabile

Marți, 25 august a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare, sub coordonarea Parchetului de pe...

CONSTANȚA: Percheziții într-un dosar de înșelăciune, delapidare și evaziune cu bani obținuți ca donații pentru acțiuni caritabile