Ascultă Radio România Constanța Live

PSD şi PNL vor să se distanţeze de membrii de partid cercetaţi penal. Deocamdată, îi scapă de anchete

PSD şi PNL vor să se distanţeze de membrii de partid cercetaţi penal. Deocamdată, îi scapă de anchete

Publicat de Bogdan Comșa, 14 martie 2015, 17:34 / actualizat: 14 martie 2015, 19:36

Principalele formaţiuni parlamentare, PSD şi PNL, vor să facă modificări la statutele partidelor pentru a se distanţa în viitor de membrii cercetaţi penal.

Social democraţii vor ca, la reuniunea Consiliului Naţional al PSD din 20 şi 21 martie, să adopte mai multe măsuri pentru a-i sancţiona pe cei care au probleme cu legea.

Liderul formaţiunii, premierul Victor Ponta, a declarat că va propune sancţiuni politice pentru membrii de partid care se află în faze de cercetare penală pentru fapte de corupţie.

Şi PNL doreşte să reglementeze prin noul statut ca toţi liberalii care sunt trimişi în judecată să fie suspendaţi din funcţiile pe care le ocupă sau să fie excluşi din partid.

Discuţiile pe această temă vor avea loc în şedinţa PNL de săptămâna viitoare.

Aceste declaraţii vin în contradicţie totală cu modul în care votează, în mod concret, Parlamentul.

Astfel, doi foşti miniştri – Varujan Vosganian (PNL) şi Laszlo Borbely (UDMR), acuzaţi de fapte de corupţie – au scăpat, recent, de urmărirea penală, graţie votului majorităţii parlamentarilor.

După fiecare episod de acest fel, responsabilii partidelor îşi exprimă regretul pentru situaţie, însă realitatea, dincolo de vorbe, este că Justiţia este blocată cu bună ştiinţă înainte de a stabili vinovăţia sau nevinovăţia unor demnitari.

Ministerul Educației: 97,27% dintre școli vor organiza simularea Evaluării naționale
Actualitate vineri, 13 martie 2026, 21:48

Ministerul Educației: 97,27% dintre școli vor organiza simularea Evaluării naționale

Un număr de 4.527 de școli (97,27%) vor organiza simularea Evaluării naționale, care va începe luni cu proba scrisă la Limba și literatura...

Ministerul Educației: 97,27% dintre școli vor organiza simularea Evaluării naționale
Un protocol între Primăria Constanța și Consiliul Județean ar putea fi semnat zilele viitoare
Actualitate vineri, 13 martie 2026, 21:45

Un protocol între Primăria Constanța și Consiliul Județean ar putea fi semnat zilele viitoare

Săptămâna viitoare ar putea semnat un protocol între Primăria Constanța și Consiliul Județean. Scopul va fi colaborarea pe mai multe domenii,...

Un protocol între Primăria Constanța și Consiliul Județean ar putea fi semnat zilele viitoare
parc galerii Soveja - foto - Adi Bancila
Actualitate vineri, 13 martie 2026, 21:27

CONSTANȚA: Lucrările la parcul de pe locul fostelor Galerii Soveja ar putea fi reluate în această perioadă

Lucrările la parcul de pe locul fostelor Galerii Soveja ar putea fi reluate în primăvară. Primarul Vergil chițac spune că atribuțiile vor fi...

CONSTANȚA: Lucrările la parcul de pe locul fostelor Galerii Soveja ar putea fi reluate în această perioadă
Garda de Mediu Constanța a descoperit instalații ilegale pe plaja din Năvodari
Actualitate vineri, 13 martie 2026, 20:26

Garda de Mediu Constanța a descoperit instalații ilegale pe plaja din Năvodari

O echipă mixtă formată din comisari ai GNM – CJ Constanța, în colaborare cu inspectori ai Administrației Bazinale de Apă...

Garda de Mediu Constanța a descoperit instalații ilegale pe plaja din Năvodari
Actualitate vineri, 13 martie 2026, 20:22

VIDEO: O prezentare de “oale minune”, întreruptă de inspectorii CJPC Constanța. Oamenii erau „convinși” să achite sume foarte mari pentru diferite produse

Prezentarea de produse, destinată în mod special pensionarilor, a avut loc într-un restaurant din Constanța. În urma unei sesizări, evenimentul...

VIDEO: O prezentare de “oale minune”, întreruptă de inspectorii CJPC Constanța. Oamenii erau „convinși” să achite sume foarte mari pentru diferite produse
Actualitate vineri, 13 martie 2026, 19:18

Multe constucții ilegale sunt ridicate în zona costieră a litoralului

Raportul Ministerului Mediului cu privire la situația plajelor de pe litoralul românesc a scos la iveală foarte multe construcții ilegale din...

Multe constucții ilegale sunt ridicate în zona costieră a litoralului
Actualitate vineri, 13 martie 2026, 18:43

Parlament/Bugetul pe anul 2026 va fi supus joi votului final

Proiectul de buget pe anul 2026 va fi supus votului final în plenul comun al Parlamentului joia viitoare. Birourile permanente reunite ale Camerei...

Parlament/Bugetul pe anul 2026 va fi supus joi votului final
Actualitate vineri, 13 martie 2026, 18:25

Mesaj RO-ALERT pentru zona de nord a județului TULCEA

În urmă cu câteva minute, pentru zona de nord a județului Tulcea a fost transmis un nou mesaj RO-Alert, prin care populația este informată cu...

Mesaj RO-ALERT pentru zona de nord a județului TULCEA