Ascultă Radio România Constanța Live

Angajaţii din administraţia publică vor organiza o grevă generală de o zi

Angajaţii din administraţia publică vor organiza o grevă generală de o zi

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 12 martie 2015, 12:56

Potrivit unui comunicat al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) ziua grevei generale va fi stabilită de către Biroul executiv al federaţiei, după ce va fi încheiată procedura de strângere a semnăturilor privind acordul tuturor salariaţilor pentru participarea la această acţiune de protest.

“Având în vedere că, până la această dată, reprezentanţii Guvernului nu au dat curs solicitărilor şi doleanţelor angajaţilor din primării, consilii judeţene şi instituţii subordonate acestora de pe întreg teritoriul ţării, FNSA va continua acţiunile de protest şi va organiza greva generală cu întreruperea activităţii timp de o zi în instituţiile din administraţia publică locală. Aceasta se va desfăşura în luna aprilie, la o dată ce va fi stabilită de către Biroul executiv al federaţiei, după ce va fi încheiată procedura pentru strângerea de semnături, în prima săptămână a lunii aprilie, privind acordul tuturor salariaţilor pentru participarea la această acţiune de protest”, se arată în documentul citat.

“Revendicările minimale se referă la reglementarea şi liberalizarea acordării începând cu anul 2015 a tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală, în limita bugetelor locale aprobate prin hotărâri de consiliu, în măsura în care aceste instituţii realizează şi sunt finanţate parţial şi din venituri proprii, şi creşteri salariale şi pentru salariaţii din administraţia publică locală din România sau aplicarea, începând cu anul 2015, a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice”, se mai arată în documentul citat.

În luna februarie, FNSA a organizat o grevă de avertisment, care a presupus întreruperea programului de lucru timp de o jumătate de oră în primării, consilii judeţene şi instituţii subordonate acestora de pe întreg teritoriul ţării.

Carina Badea, consultant în nutriție, consilier pentru dezvoltare personală și specialist în nutriție vegetariană, invitată la Povești din Dobrogea
Actualitate duminică, 9 noiembrie 2025, 12:19

Carina Badea, consultant în nutriție, consilier pentru dezvoltare personală și specialist în nutriție vegetariană, invitată la Povești din Dobrogea

A scrie o carte este o acțiune asemănătoare unui proces de slabire: e nevoie să  investești efort constant, iar o perioadă lungă nici nu...

Carina Badea, consultant în nutriție, consilier pentru dezvoltare personală și specialist în nutriție vegetariană, invitată la Povești din Dobrogea
AUDIO | Paul Ipate, actor: “Văd cinematografia din România cu ochi foarte buni și sunt mândru de ce se întâmplă”
Actualitate duminică, 9 noiembrie 2025, 12:09

AUDIO | Paul Ipate, actor: “Văd cinematografia din România cu ochi foarte buni și sunt mândru de ce se întâmplă”

Pentru unul dintre cei mai cunoscuți actori români, teatrul reprezintă a doua casă. Dar actorul Paul Ipate iubește și filmul, iar pe cel...

AUDIO | Paul Ipate, actor: “Văd cinematografia din România cu ochi foarte buni și sunt mândru de ce se întâmplă”
Cenaclul Nicoletei a avut loc la Biblioteca Județeană Constanța
Actualitate duminică, 9 noiembrie 2025, 10:48

Cenaclul Nicoletei a avut loc la Biblioteca Județeană Constanța

Săptămâna aceasta, elevii pasionați de lectură, în special de poezie, au fost invitați la Biblioteca Județeană Constanța, la un eveniment...

Cenaclul Nicoletei a avut loc la Biblioteca Județeană Constanța
Săptămâna internațională a științei și păcii (9-15 noiembrie) (ONU)
Actualitate duminică, 9 noiembrie 2025, 09:56

Săptămâna internațională a științei și păcii (9-15 noiembrie) (ONU)

Marcarea Săptămânii internaționale a științei și păcii celebrează contribuția științei și tehnologiei la promovarea păcii. Săptămâna...

Săptămâna internațională a științei și păcii (9-15 noiembrie) (ONU)
Actualitate sâmbătă, 8 noiembrie 2025, 17:32

Sondaj INSCOP: AUR a scăzut în preferințele românilor, dar încă se află pe primul loc la intenția de vot

AUR ocupă primul loc în opțiunile electoratului cu 38% dintre voturi, fiind urmat de PSD cu 19,5%, PNL cu 14,6% și USR cu 12,3%, relevă un...

Sondaj INSCOP: AUR a scăzut în preferințele românilor, dar încă se află pe primul loc la intenția de vot
Actualitate sâmbătă, 8 noiembrie 2025, 14:17

Stelian Giuglea, un tânăr din Constanța, ceasornicar, pe care viața l-a învățat să fie prieten cu ceasurile, cu timpul și cu timpurile

Cu ochii mereu pe ceas, obișnuim să trăim contracronometru, să alergăm de colo-colo și să spunem, spre seară, cu un oftat, ce bine că a mai...

Stelian Giuglea, un tânăr din Constanța, ceasornicar, pe care viața l-a învățat să fie prieten cu ceasurile, cu timpul și cu timpurile
Actualitate sâmbătă, 8 noiembrie 2025, 11:30

TULCEA: Contoare inteligente de curent electric în 97% din imobilele aflate în Delta Dunării

Circa 97% din imobilele din localitățile din Delta Dunării au contoare inteligente în momentul de față, conform planurilor Autorității...

TULCEA: Contoare inteligente de curent electric în 97% din imobilele aflate în Delta Dunării
Actualitate sâmbătă, 8 noiembrie 2025, 10:52

Județul CONSTANȚA: Atenționare Cod portocaliu de creșteri importante de debite ce vizează râul Topolog

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod portocaliu de creșteri importante de...

Județul CONSTANȚA: Atenționare Cod portocaliu de creșteri importante de debite ce vizează râul Topolog