Ascultă Radio România Constanța Live

Cozile de la staţia de taxare de la Feteşti vor deveni istorie – susțin autoritățile

Cozile de la staţia de taxare de la Feteşti vor deveni istorie – susțin autoritățile

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 10 martie 2015, 10:11

Cozile de la staţia de taxare de la Feteşti vor deveni istorie, iar drumul spre mare nu va mai întâmpina obstacole anul acesta, promit autoritățile.

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a anunțat că taxa de trecere a podului se va putea plăti electronic sau prin SMS, începând cu 15 martie. Marele test al noului sistem de taxare va avea însă loc odată cu mini-vacanţa de 1 mai. Cozile lungi de kilometri au reprezentat o situaţie obişnuită vara trecută la staţia de taxare de la Feteşti.

Ministrul Transporturilor a promis însă că situaţia nu se va repeta şi în acest an, dat fiind că a fost găsită o soluţie pentru ca taxa de pod să poată fi plătită electronic, chiar din primăvară. Nu vor fi desfiinţate toate staţiile de taxare, ci va fi păstrată una pentru fiecare sens. Acolo unde vor dispărea barierele, controlul se va face cu ajutorul camerelor de supraveghere, ca la rovinietă.

„În acest moment am achiziţionat cele necesare şi suficiente ca să se facă plata electronică. Plătesc şi prin SMS”, a declarat Ioan Rus.

„Eu zic să mergem împreună şi să vedem, pentru că nici eu nu mai cred. De fiecare dată am intervenit pompieristic. N-am mai cerut taxă, pentru ca nu eram în stare sa facem un sistem care să se mişte suficient de repede”, a declarat primul-ministru Victor Ponta. Anul trecut, taxa de pod a fost suspendată toată luna august. Drumul spre mare ar putea deveni mai putin aglomerat, dupa ce ministrul Transporturilor a anuntat ca taxa de pod de la Fetesti va putea fi platita electronic si prin SMS.

Nu vor fi desfiintate toate statiile de taxare, ci va fi pastrata una pentru fiecare sens, iar acolo unde barierele vor disparea, controlul va fi asigurat de camerele de supraveghere.

„In acest moment am achizitionat cele necesare si suficiente ca sa se faca plata electronica. Platesc si prin SMS”, a mentionat Ioan Rus, ministrul Transporturilor.

Pe de alta parte, premierul Victor Ponta a spus ca sistemul de taxare era ineficient.

„Eu zic sa mergem impreuna si sa vedem, pentru ca nici eu nu mai cred. De fiecare data am intervenit pompieristic. N-am mai cerut taxa, pentru ca nu eram in stare sa facem un sistem care sa se miste suficient de repede”, a precizat seful Guvernului.

PNL susține învestirea Guvernului Niculescu; Bolojan: Am decis să acordăm un vot de responsabilitate
Ştiri sâmbătă, 17 octombrie 2026, 17:05

PNL susține învestirea Guvernului Niculescu; Bolojan: Am decis să acordăm un vot de responsabilitate

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a anunțat sâmbătă că liberalii vor intra în opoziție și vor acorda ”un vot de necesitate, condiționat...

PNL susține învestirea Guvernului Niculescu; Bolojan: Am decis să acordăm un vot de responsabilitate
Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 19-25 octombrie
Ştiri sâmbătă, 17 octombrie 2026, 16:59

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 19-25 octombrie

În perioada 19-25 octombrie, programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare” este următorul: MARȚI, 20.10.2026, ORELE 10:00...

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 19-25 octombrie
CONSTANȚA: Aproape 70 de bilete de tratament balnear, disponibile la Casa Județeană de Pensii
Ştiri sâmbătă, 17 octombrie 2026, 16:18

CONSTANȚA: Aproape 70 de bilete de tratament balnear, disponibile la Casa Județeană de Pensii

Casa Județeană de Pensii Constanța anunță că sunt disponibile aproape 70 de bilete de tratament balnear pentru seria a 12-a, cu date de...

CONSTANȚA: Aproape 70 de bilete de tratament balnear, disponibile la Casa Județeană de Pensii
TULCEA: Supercupa României are loc la Danubius Arena
Ştiri sâmbătă, 17 octombrie 2026, 16:14

TULCEA: Supercupa României are loc la Danubius Arena

În foaierul Sălii Polivalente „Danubius Arena“ a avut loc  un eveniment dedicat memoriei celui care a fost Mircea Abraham, căpitanul echipei...

TULCEA: Supercupa României are loc la Danubius Arena
Ştiri sâmbătă, 17 octombrie 2026, 15:59

Rusia încearcă să provoace o „pană electrică generală” în Ucraina înaintea iernii (Zelenski)

Rusia încearcă să provoace o ‘pană electrică generală’ în Ucraina înaintea iernii, a acuzat sâmbătă Volodimir Zelenski,...

Rusia încearcă să provoace o „pană electrică generală” în Ucraina înaintea iernii (Zelenski)
Ştiri sâmbătă, 17 octombrie 2026, 15:14

CONSTANȚA: 50 de kg de deșeuri adunate de pe plajă, în cadrul Crosului Mării Negre, eveniment organizat de ONG Mare Nostrum

Aproape două mii de persoane, de toate vârstele, au participat astăzi la Crosul Mării Negre, organizat de ONG-ul Mare Nostrum pe plaja Modern din...

CONSTANȚA: 50 de kg de deșeuri adunate de pe plajă, în cadrul Crosului Mării Negre, eveniment organizat de ONG Mare Nostrum
Ştiri sâmbătă, 17 octombrie 2026, 14:56

MAE/ Atenționare de călătorie: Turcia – cod roșu de vreme rea în regiunea Istanbul

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în regiunea...

MAE/ Atenționare de călătorie: Turcia – cod roșu de vreme rea în regiunea Istanbul
Ştiri sâmbătă, 17 octombrie 2026, 14:25

AUDIO | Raport alarmant Salvați Copiii. Situația minorilor din mediile defavorizate este critică

Un raport de dată recentă al Organizației Salvați Copiii arată că situația categoriilor vulnerabile din România – și este vorba, în...

AUDIO | Raport alarmant Salvați Copiii. Situația minorilor din mediile defavorizate este critică