Ascultă Radio România Constanța Live

(AUDIO) Hand made sau made in China?

(AUDIO) Hand made sau made in China?

Publicat de , 27 februarie 2015, 15:39

Mărţişoare hand made sau made in China?
Raspunsul este foarte simplu. Dacă noi trebuie să le cumpărăm, le preferăm pe cele aduse de peste mări şi ţări, dar dacă le primim…tindem să optăm pentru cele lucrate manual.

Nu este o problemă existenţială, dar nici nu vrem să ne prindă 1 Martie nepregătiţi. Aşa că, deşi ne promitem an de an că nu mai aruncăm banii pe mărţişoare, ne trezim de fiecare dată în faţa tarabelor cu nenumărate dileme pe cap. Că sunt multe şi mărunte, n-ar fi chiar rău, dar când preţurile pornesc de la 1 leu şi pot ajunge la 80 de lei, atunci se îngroaşă gluma.

Daniela Vulpe este un artizan din Hârşova şi de aproximativ doi ani execută, printre altele, şi mărţişoare. Aceasta a declarat că zilnic este felicitată pentru efortul depus, dar…cam atât, puţini sunt cei care cumpără. Este bine de ştiut, totuşi, că preţurile mărţişoarelor pe care le comercializează sunt între 3 şi 15 lei, iar acestea nu sunt doar frumoase, ci şi utile, putând fi refolosite ca broşe, inele, pandante, clame pentru eşarfe sau semne de carte.

Dacă nu sunteţi adepţii mărţişoarelor, de orice fel ar fi ele, de cauciuc, bronz, sticlă, paie, pictate, cu floricele uscate sau pietricele viu colorate, o floare poate salva onorabil situaţia.

Aproape 35.000 de locuri de muncă vacante România; peste 100 de joburi în UE
Social miercuri, 16 septembrie 2026, 19:56

Aproape 35.000 de locuri de muncă vacante România; peste 100 de joburi în UE

Evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) indică disponibilitatea unui număr de 34.645 de locuri de muncă la...

Aproape 35.000 de locuri de muncă vacante România; peste 100 de joburi în UE
CONSTANȚA: Curtea de Conturi a descoperit nereguli privind modul în care au fost recalculate pensiile, în anul 2024
Social miercuri, 16 septembrie 2026, 17:03

CONSTANȚA: Curtea de Conturi a descoperit nereguli privind modul în care au fost recalculate pensiile, în anul 2024

Un raport al Curții de Conturi a descoperit multiple nereguli privind modul în care au fost recalculate pensiile, în anul 2024. În document se...

CONSTANȚA: Curtea de Conturi a descoperit nereguli privind modul în care au fost recalculate pensiile, în anul 2024
TULCEA: Au fost inaugurate trei centre sociale noi
Social miercuri, 16 septembrie 2026, 16:10

TULCEA: Au fost inaugurate trei centre sociale noi

Primăria municipiului Tulcea a inaugurat, miercuri, trei centre sociale, două dintre ele destinate persoanelor cu dizabilităţi şi unul celor în...

TULCEA: Au fost inaugurate trei centre sociale noi
Grevă de avertisment de două ore, la Oil Terminal Constanța
Social miercuri, 16 septembrie 2026, 09:29

Grevă de avertisment de două ore, la Oil Terminal Constanța

Angajații de la Oil Terminal intră astăzi în grevă de avertisment, timp de două ore, iar din 28 septembrie vor declanșa greva generală pe...

Grevă de avertisment de două ore, la Oil Terminal Constanța
Social marți, 15 septembrie 2026, 20:31

JUPITER: Peste 600 de participanți din țară și din străinătate, la Manifestările Internaționale ale Silvicultorilor 2026

Federația Sindicatelor din Silvicultură SILVA organizează, în perioada 15 – 18 septembrie 2026, la Jupiter, județul Constanța, Manifestările...

JUPITER: Peste 600 de participanți din țară și din străinătate, la Manifestările Internaționale ale Silvicultorilor 2026
Social duminică, 13 septembrie 2026, 11:05

Record mondial: 20.000 de oameni la evenimentul caritabil „Masa care unește” din centrul Capitalei

Bucureştiul a stabilit sâmbătă un Record Mondial cu „Masa care uneşte”, cea mai lungă masă din lume, de 5 kilometri, din Piaţa...

Record mondial: 20.000 de oameni la evenimentul caritabil „Masa care unește” din centrul Capitalei
Social sâmbătă, 12 septembrie 2026, 17:24

CONSTANȚA: 17 bilete de tratament mai sunt disponibile pentru pensionari

17 bilete de tratament mai sunt disponibile pentru pensionarii și beneficiarii din județul Constanța, pentru seria cu prezentare în stațiune în...

CONSTANȚA: 17 bilete de tratament mai sunt disponibile pentru pensionari
Social joi, 10 septembrie 2026, 07:50

Sindicaliștii de la Oil Terminal sunt în grevă de avertisment

Sindicaliștii de la Oil Terminal pregătesc acțiuni greviste în perioada următoare. Mai întâi, o grevă de avertisment, în cursul zilei de...

Sindicaliștii de la Oil Terminal sunt în grevă de avertisment