Sărbătoarea de Dragobete

Publicat de Carmen Secuiu, 24 februarie 2015, 17:07

Considerată în popor, sărbătoarea iubirii, pentru daci, Dragobetele era o divinitate asemenea lui Cupidon al romanilor și Eros, al vechilor greci.

Dragobetele, numit și Năvălnicul sau Logodnicul Păsărilor, fecior chipeș și puternic, înzestrat cu puterea universală de a împărți iubire.

De Dragobete se spunea că are loc logodna păsărilor şi, de aceea, în această zi gospodarii trebuiau să pună de mâncare nu doar păsărilor din curte, ci şi păsărilor cerului, pentru că se credea că în ziua logodnei lor, când se spunea că începe clocitul, dacă păsările vor mânca suficient, acestea nu vor mai produce pagube în recolte tot anul.

Mai ales, în sudul României, există o perioadă întreagă, la îngemănarea lunilor februarie cu martie sau, cel mai adesea, în martie care sta sub semnul Dragobetelui.

Oamenii de la țară, în ziua lui Dragobete, se primeneau în haine curate, de sărbătoare și porneau cu voie bună spre pădure, pentru a culege ghiocei, viorele, tămăioasă, pe care le așezau la icoane și le foloseau la diverse farmece de dragoste.

Înspre ora prânzului, fetele porneau în goană spre sat, fuga fiecăreia atrăgând după sine băiatul care le îndrăgea. După ce își prindea aleasa, băiatul îi fura o sărutare în văzul lumii, sărut care simboliza legământul lor de dragoste pe parcursul întregului an. De aici și celebra zicală: „Dragobetele sărută fetele!”
Ce cred locuitorii din sud-estul României, despre această sărbătoare? Să-i ascultăm în vox-ul audio următor.

carmensecuiu@radioconstanta.ro