DOCUMENTAR: In memoriam – Grigore Vieru, poetul care a visat viața întreagă să ”treacă Prutul”

Publicat de Bogdan Comșa, 14 februarie 2015, 18:04

Poetul Grigore Vieru s-a născut la 14 februarie 1935, satul Pererîta, fostul județ Hotin, în familia de plugari români a lui Pavel și Eudochia Vieru. A absolvit școala de 7 clase din satul natal, în 1950, după care a urmat școala medie din orașul Lipcani, pe care a finalizat-o în 1953.

În 1957 a debutat editorial (fiind student) cu o plachetă de versuri pentru copii, ”Alarma”, apreciată de critica literară. În 1958 a absolvit Institutul Pedagogic ”Ion Creangă” din Chișinău, Facultatea Filologie și Istorie. În 1960 s-a angajat redactor la revista Nistru, publicație a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Între anii 1960-1963 a fost redactor la editura Cartea Moldovenească.

A fost un oaspete des al ”Căsuței Poeziei” din satul Cociulia, raionul Cantemir, unde a scris celebra carte pentru preșcolari ”Albinuța”.

În 1964, poetul a publicat în revista ”Nistru” poemul ”Legământ”, dedicat lui Mihai Eminescu. Anul 1968 a adus o cotitură în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice ”Numele tău”, cu o prefață de Ion Druță. Cartea a fost apreciată de critica literară drept cea mai originală apariție poetică. În chiar anul lansării a devenit obiect de studiu la cursurile universitare de literatură națională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brâncuși, iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiș și Marin Sorescu. Asemenea dedicații apăreau pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică.

În volumul de poezii pentru copii ”Trei iezi”, ieșit de sub tipar în 1970, se găsea și poezia ”Curcubeul”, în care Vieru, prin metafora curcubeului cu trei culori, elogia drapelul tuturor românilor. Peste câteva zile de la difuzare, cenzura sovietică a retras cartea din librării, dând-o la topit, iar autorul a fost acuzat de diversiune. Tot în 1970, a apărut și Abecedarul, elaborat de Vieru în colaborare cu scriitorul Spiridon Vangheli. De pe acest manual, modificat întrucâtva de-a lungul timpului, învață și, în prezent, micii basarabeni în clasa I. În 1989, Vieru și Vangheli au realizat varianta în grafie latină a Abecedarului.

În 1973, Grigore Vieru a trecut Prutul în cadrul unei delegații de scriitori sovietici și a participat la întâlnirea cu redactorii revistei Secolul 20: Dan Hăulică, Ștefan Augustin Doinaș, Ioanichie Olteanu, Geo Șerban, Tatiana Nicolescu. A vizitat mănăstirile Putna, Voroneț, Sucevița, Dragomirna, Văratec și s-a întors la Chișinău cu un sac de cărți. Mai târziu, poetul făcea următoarea mărturisire: ”Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul”.

Scriitorul Zaharia Stancu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, i-a adresat, în 1974, o invitație oficială din partea societății Uniunii, căreia poetul i-a dat curs. A vizitat Transilvania, însoțit de poetul Radu Cârneci. În 1977, tot la invitația Uniunii Scriitorilor din România, a vizitat, împreună cu soția, mai multe orașe din România: București, Constanța, Cluj-Napoca, Iași.

În 1988 i s-a acordat cea mai prestigioasă distincție internațională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen. În același an, în ziarul din Chișinău ”Literatura și arta” apare primul text cu grafie latină din Basarabia postbelică. Autor — Grigore Vieru.

A fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1993.

La sfârșitul anilor ’80, Grigore Vieru se afla în prima linie a Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia, textele sale (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în deșteptarea conștiinței naționale a românilor din Basarabia.

Vieru a fost unul dintre fondatorii Frontului Popular și s-a aflat printre organizatorii și conducătorii Marii Adunări Naționale din 27 august 1989. A participat activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din RSSM în care s-a votat limba română ca limbă oficială și trecerea la grafia latină.

Mulți compozitori basarabeni s-au inspirat din poezia lui Grigore Vieru (culegeri de cântece „Poftim de intrați”, „Cine crede” ș.a.). Grigore Vieru însuși este autor al unor melodii de cântece pentru copii („Să crești mare” ș.a.), dar cea mai fecundă era colaborarea lui cu compozitoare Iulia Țibulschi (culegeri „Soare, soare”, „Clopoțeii”, „Stea-stea, logostea”, „Ramule-neamule”, „Cîntînd cu iubire” ș.a.)

”În viața mea am trecut prin mai multe cumpene. Bunul Dumnezeu m-a ajutat să ies din ele. (…) Pentru prima oară, poate, am luat în serios moartea și am căutat să dialoghez cu ea. Pe un ton destul de senin. Gândurile însă mi s-au îndreptat mai mult spre Dumnezeu. (…). Mă bucur că s-a redeschis biserica din satul meu de pe malul Prutului.

Prin anii ’50-’80 glasul clopotului ei fusese înăbușit. Sătenii noștri sfințeau pasca în zvonul clopotului bisericii de pe malul drept al Prutului — din Miorcanii lui Ion Pillat, zvon care zbura peste sârma ghimpată. (…) La ora actuală principalul obiectiv moral și politic este apărarea Bisericii naționale, a limbii române și a istoriei românilor. Nu putem zbura peste Prut fără aceste aripi esențiale”, spunea Vieru într-un interviu acordat AGERPRES, în februarie 2008.

Un an mai târziu, la 16 ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident de circulație și a fost internat la Spitalul de Urgență din Chișinău. Accidentul a avut loc pe traseul R-3 Chișinău-Hîncești-Cimișlia-Basarabească, când poetul de întorcea de la o manifestare dedicată lui Mihai Eminescu. La două zile după accident, la 18 ianuarie, poetul a murit.

Epitaful pe care și l-a ales chiar Vieru, când a realizat că va pleca, în curând, în aceleași stele, în care era și Mihai Eminescu, este: ”Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi”.

Grigore Vieru a fost decorat post-mortem cu Ordinul Național ”Steaua României” în grad de Mare Cruce „în semn de recunoștință și înaltă apreciere pentru dragostea și talentul cu care a militat, de-a lungul întregii sale vieți, prin puterea cuvântului, pentru conviețuirea oamenilor în pace și înțelegere, rămânând în sufletul tuturor românilor ca un simbol al legăturilor dintre frații de aceeași limbă”.