Ascultă Radio România Constanța Live

Prima statuetă Oscar câştigată de Charlie Chaplin a fost furată

Prima statuetă Oscar câştigată de Charlie Chaplin a fost furată

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 10 februarie 2015, 20:00

Prima dintre cele trei statuete Oscar primite de Charlie Chaplin, evaluată la peste un milion de dolari, a fost furată luna trecută, în cadrul unei spargeri organizate la Paris.

Trofeul câştigat de legendarul actor din perioada filmelor mute a fost furat din sediul Asociaţiei Chaplin, compania care protejează numele şi imaginea artistului, informează contactmusic.com.

O sursă neidentificată din cadrul Poliţiei a declarat pentru ziarul Le Parisien că spargerea a fost efectuată, cel mai probabil, de persoane informate, care au furat şi un set de stilouri în valoare de circa 90.000 de dolari, care a aparţinut, de asemenea, lui Charlie Chaplin.

„Infractorii au mers la ţintă, au furat doar aceste obiecte, nimic altceva. Au fost foarte bine informaţi”, a declarat sursa amintită pentru Le Parisien.

Procuratura din Paris a demarat o anchetă oficială, iar investigaţiile sunt efectuate de un echipaj de poliţiei specializat în furturi de artă.

Statueta Oscar a fost câştigată de Charlie Chaplin la ediţia inaugurală a premiilor Academiei de film americane, în 1929, şi a fost un premiu onorific acordat ca o metodă de recunoaştere a „versatilităţii şi geniului în ceea ce priveşte actoria, regia, scenariul şi producerea” filmului „Circul/ The Circus”.

DIALOGURI LA ZI | Comandorul (r) Sandu Valentin Mateiu: „Parteneriatul strategic cu Statele Unite rămâne esențial pentru România”
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 17:41

DIALOGURI LA ZI | Comandorul (r) Sandu Valentin Mateiu: „Parteneriatul strategic cu Statele Unite rămâne esențial pentru România”

Parteneriatul strategic cu Statele Unite rămâne esențial pentru România și, în pofida tuturor fluctuațiilor de atitudine de la vârful...

DIALOGURI LA ZI | Comandorul (r) Sandu Valentin Mateiu: „Parteneriatul strategic cu Statele Unite rămâne esențial pentru România”
AUDIO | Cătălin Filișan, decanul Baroului Constanța: Modificările propuse la legea profesiei de avocat nu creează privilegii pentru avocați, ci oferă garanții suplimentare cetățenilor
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 17:08

AUDIO | Cătălin Filișan, decanul Baroului Constanța: Modificările propuse la legea profesiei de avocat nu creează privilegii pentru avocați, ci oferă garanții suplimentare cetățenilor

O inițiativă legislativă depusă recent în Parlament modifică legea care reglementează profesia de avocat și Codul Civil. Proiectul de lege...

AUDIO | Cătălin Filișan, decanul Baroului Constanța: Modificările propuse la legea profesiei de avocat nu creează privilegii pentru avocați, ci oferă garanții suplimentare cetățenilor
Funcționari de la AFDJ Galați trimiși în judecată de Parchetul European pentru achiziția frauduloasă a două remorchere
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 16:01

Funcționari de la AFDJ Galați trimiși în judecată de Parchetul European pentru achiziția frauduloasă a două remorchere

Patru funcţionari publici de la Administraţia Fluvială a Dunării de Jos Galaţi au fost trimişi în judecată de Parchetul European în...

Funcționari de la AFDJ Galați trimiși în judecată de Parchetul European pentru achiziția frauduloasă a două remorchere
AUDIO | Consolidare, nu demolare în cazul Pavilionului Expozițional Constanța
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 15:23

AUDIO | Consolidare, nu demolare în cazul Pavilionului Expozițional Constanța

Consiliul Județean Constanța a lansat, recent, procedura de achiziție pentru servicii de proiectare pentru consolidarea și extinderea...

AUDIO | Consolidare, nu demolare în cazul Pavilionului Expozițional Constanța
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 14:49

Parc fotovoltaic pentru consumul propriu, construit de Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța

Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța a semnat contractul de finanțare pentru construirea unui parc fotovoltaic destinat...

Parc fotovoltaic pentru consumul propriu, construit de Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 14:48

Sorin Grindeanu: Taxele pentru populaţie şi companiile româneşti nu vor creşte în 2027

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a dat asigurări că, anul viitor, nu vor crește taxele pentru populaţie şi companiile româneşti. Declarația a...

Sorin Grindeanu: Taxele pentru populaţie şi companiile româneşti nu vor creşte în 2027
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 14:17

Tribunalul Bucureşti a respins prelungirea arestului preventiv pentru Călin Georgescu

Tribunalul Bucureşti a respins, luni, ca neîntemeiată, cererea DIICOT de prelungire cu 30 de zile a măsurii arestului preventiv în cazul lui...

Tribunalul Bucureşti a respins prelungirea arestului preventiv pentru Călin Georgescu
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 13:08

TULCEA: Modificări de bugete, inclusiv pentru Spitalul Județean, DGASPC și instituțiile de cultură, pe ordinea de zi a ședinței CJ

Consiliul Județean Tulcea se întrunește în ședință ordinară joi, 29 octombrie 2026, de la ora 13.00, la sediul instituției. Printre...

TULCEA: Modificări de bugete, inclusiv pentru Spitalul Județean, DGASPC și instituțiile de cultură, pe ordinea de zi a ședinței CJ