Ascultă Radio România Constanța Live

Primul oraș cu zone din spațiul public unde fumatul este interzis

Primul oraș cu zone din spațiul public unde fumatul este interzis

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 3 februarie 2015, 20:08

Măsuri fără precedent au fost luate de locuitorii oraşului britanic Bristol. Acesta a devenit primul oraş din Marea Britanie care va institui zone în spaţiul public unde fumatul este interzis, fără a impune însă interdicţie totală şi abruptă în întreg oraşul.

Numit “Capitala verde a Europei în 2015″, Bristol desfăşoară un program-pilot în două dintre piaţetele oraşului, populare pentru familişti.

“Este o acţiune de voluntariat, care nu implică poliţia. Oamenii sunt rugaţi politicos să nu fumeze în aceste zone şi, dacă te adresezi politicos fumătorilor, sunt sigură că mulţi dintre ei se vor reţine să fumeze în aceste spaţii”, a declarat un oficial local.

Purtătorul de cuvânt al Organizaţiei pentru drepturile fumătorilor a declarat însă că acţiunea conţine şi numeroase semne şi semnalizatoare care descurajează fumatul, ceea ce reprezintă o atitudine coercitivă şi intimidantă.

Județul CONSTANȚA: Atenționare Cod portocaliu de creșteri importante de debite ce vizează râul Topolog
Actualitate sâmbătă, 8 noiembrie 2025, 10:52

Județul CONSTANȚA: Atenționare Cod portocaliu de creșteri importante de debite ce vizează râul Topolog

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod portocaliu de creșteri importante de...

Județul CONSTANȚA: Atenționare Cod portocaliu de creșteri importante de debite ce vizează râul Topolog
CONSTANȚA: Trei tineri care ar fi agresat fizic un agent de pază și ar fi furat produse dintr-un market, reținuți
Actualitate vineri, 7 noiembrie 2025, 17:34

CONSTANȚA: Trei tineri care ar fi agresat fizic un agent de pază și ar fi furat produse dintr-un market, reținuți

Trei tineri, de 21 de ani, 24 de ani, respectiv 25 de ani, au fost reținuți de polițiști, joi, 6 noiembrie 2025, fiind bănuiți de tâlhărie...

CONSTANȚA: Trei tineri care ar fi agresat fizic un agent de pază și ar fi furat produse dintr-un market, reținuți
catuse
Actualitate vineri, 7 noiembrie 2025, 16:43

TULCEA: Bărbat arestat pentru trafic de droguri de mare risc

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.– Biroul Teritorial Tulcea, au...

TULCEA: Bărbat arestat pentru trafic de droguri de mare risc
Vânătorul de mine M271 „Căpitan Constantin Dumitrescu” a sosit în portul militar Constanța
Actualitate vineri, 7 noiembrie 2025, 15:33

Vânătorul de mine M271 „Căpitan Constantin Dumitrescu” a sosit în portul militar Constanța

Vânătorul de mine M271 „Căpitan Constantin Dumitrescu” a sosit vineri în portul militar Constanța. Nava este una militară...

Vânătorul de mine M271 „Căpitan Constantin Dumitrescu” a sosit în portul militar Constanța
Actualitate vineri, 7 noiembrie 2025, 14:55

CONSTANȚA: „Digitalizare totală și dispariția dosarului cu șină în instituții” au fost primele ordine date de prefectul Adrian Teodor Picoiu, anul trecut la instalarea sa

„Digitalizare totală și dispariția dosarului cu șină în instituții” au fost primele ordine date de prefectul Adrian Teodor Picoiu, anul...

CONSTANȚA: „Digitalizare totală și dispariția dosarului cu șină în instituții” au fost primele ordine date de prefectul Adrian Teodor Picoiu, anul trecut la instalarea sa
Actualitate vineri, 7 noiembrie 2025, 12:31

Copiii de la Școala Gimnazială Poiana în vizită la Cazinoul din Constanța

Nici ploaia, nici vântul și nici valurile înspumate ale mării nu i-au oprit pe copiii de la Școala Gimnazială Poiana să vină la Cazinoul din...

Copiii de la Școala Gimnazială Poiana în vizită la Cazinoul din Constanța
Actualitate vineri, 7 noiembrie 2025, 11:47

CONSTANȚA: Bărbat dispărut. S-ar afla în Spania și nu mai poate fi contactat

La data de 6 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 3 Poliție au fost sesizați cu privire la...

CONSTANȚA: Bărbat dispărut. S-ar afla în Spania și nu mai poate fi contactat
Actualitate vineri, 7 noiembrie 2025, 11:07

CONSTANȚA: Anchetă făcută de IPJ după ce Europol susține că șeful Biroului Rutier Medgidia a hărțuit un polițist

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa a demarat o anchetă internă după ce Sindicatul Europol a prezentat în mediul online cum...

CONSTANȚA: Anchetă făcută de IPJ după ce Europol susține că șeful Biroului Rutier Medgidia a hărțuit un polițist