Ascultă Radio România Constanța Live

S-a dublat numărul turiștilor români în Dubai

S-a dublat numărul turiștilor români în Dubai

Publicat de magda.chirana, 25 ianuarie 2015, 15:08

Cea mai dinamică destinaţie a anului 2014 pentru vacanțe a fost, de departe, Dubai, unde au ajuns de două ori mai mulţi români decât în anul precedent.
Potrivit unui studiu publicat de portalul Vola.ro, cu toate că este considerată o destinaţie exotică datorită climei calde tot timpul anului, preţurile pentru Dubai au fost similare cu cele pentru destinaţiile europene. Astfel, o vacanţă de 7 zile în Dubai, cu bilet de avion şi asigurare medicală inclusă, a pornit de la preţul de 300 euro de persoană, adică în unele cazuri aproape la jumătate faţă de cele din 2013.

„Popularitatea pe care a avut-o Dubaiul în 2014 poate fi uşor explicată prin faptul că, începând cu luna martie, s-a putut călători în această destinaţie fără viză. Au contribuit, bineînţeles, şi preţurile mult mai mici pe care am putut să le oferim datorită introducerii de curse low cost începând cu sfârşitul anului 2013”, a adăugat Manuela Melinescu, marketing manager Vola.ro.

Potrivit studiului, românii cumpără vacanţele cu maxim o lună sau două înainte de plecare, însă preţurile pachetelor ar scădea simţitor dacă achiziţiile s-ar face cu mai multe luni înainte şi turiştii ar beneficia astfel de ofertele de early booking.

Cele mai căutate hoteluri au fost cele de 3 stele, poziţionate în apropierea centrului. În plus, românii preferă hotelurile care oferă cel puțin micul dejun inclus în preț.

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 21-27 septembrie
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 15:03

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 21-27 septembrie

În perioada 21-27 septembrie, programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare” este următorul: MARȚI, 22.09.2026, ORA 10:00...

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 21-27 septembrie
Calendar istoric MINAC: 18 septembrie – Grigore Tocilescu și începuturile arheologiei dobrogene
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:55

Calendar istoric MINAC: 18 septembrie – Grigore Tocilescu și începuturile arheologiei dobrogene

La 18 septembrie 1909, la București, se stingea din viață, la numai 59 de ani, Grigore G. Tocilescu, una dintre personalitățile care au...

Calendar istoric MINAC: 18 septembrie – Grigore Tocilescu și începuturile arheologiei dobrogene
O ediție specială dedicată adolescenților va avea loc la Biblioteca Județeană Constanța
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:44

O ediție specială dedicată adolescenților va avea loc la Biblioteca Județeană Constanța

Pe 23 septembrie, între 17:00 și 19:30, la Biblioteca Județeană Constanța, va avea loc o ediție specială Experții. Thought Leadership...

O ediție specială dedicată adolescenților va avea loc la Biblioteca Județeană Constanța
CONSTANȚA: Doi bărbați de 19 și 20 de ani, arestați pentru 30 de zile. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de minori
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:20

CONSTANȚA: Doi bărbați de 19 și 20 de ani, arestați pentru 30 de zile. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de minori

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

CONSTANȚA: Doi bărbați de 19 și 20 de ani, arestați pentru 30 de zile. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de minori
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:10

Primul concert simfonic excepțional al orchestrei „Oleg Danovski” va avea loc la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța

După nostalgia și strălucirea melodiilor care au răsunat la Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia, arta sunetelor pure își revendică...

Primul concert simfonic excepțional al orchestrei „Oleg Danovski” va avea loc la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:04

CONSTANȚA: Din 21 septembrie, insulele ecologice digitalizate devin operaționale. Autoritățile locale au organizat o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari

Primăria Municipiului Constanța a organizat ieri o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari cu privire la modul de...

CONSTANȚA: Din 21 septembrie, insulele ecologice digitalizate devin operaționale. Autoritățile locale au organizat o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 13:58

AUDIO | A scăzut interesul pentru turismul rural

Turismul rural traversează o perioadă dificilă. În prima jumătate a anului, sosirile în pensiunile agroturistice au scăzut cu aproape 14 la...

AUDIO | A scăzut interesul pentru turismul rural
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 13:43

CONSTANȚA: Rectificări bugetare, aprobate de consilierii județeni

Rectificări bugetare aprobate în ședința extraordinară a Consiliului Județean Constanța. Dacă la nivel național se așteaptă instalarea...

CONSTANȚA: Rectificări bugetare, aprobate de consilierii județeni