Ascultă Radio România Constanța Live

Dosarul Flota – CLASAT de procurorii anticorupţie

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 22 ianuarie 2015, 16:05

Procurorii anticorupţie au decis clasarea dosarului Flota, în care fostul preşedinte Traian Băsescu era acuzat de abuz în serviciu, fals intelectual şi delapidare, „întrucât faptele nu există”, se arată într-un răspuns al DNA la solicitarea Mediafax.

Decizia de clasare a dosarului a fost luată miercuri de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Conform sursei citate, infracţiunea de abuz în serviciu, de care era acuzat Traian Băsescu, nu există, deoarece prin exercitarea funcţiilor de decizie în cadrul Ministerului Transporturilor în perioada 1990-1992 şi 1996-2000, Băsescu nu a produs şi nu a determinat producerea vreunui prejudiciu în patrimoniul CNM Petromin SA Constanţa. Procurorii explică acest lucru prin faptul că navele care fac obiectul dosarului au fost vândute în baza aprobărilor legale date de Fondul Proprietăţii de Stat (FPS) – acţionarul majoritar al CNM Petromin SA în cadrul procesului de privatizare iniţiat de Guvernul României.

„Cele 16 nave aflate în contracte de management cu grupul Klaveness au rămas în proprietatea CNM Petromin SA (cu drept de dispoziţie asupra lor) până în 1999-2000, când acestea au fost vândute la licitaţie. Sumele realizate din vânzarea celor 16 nave au fost în cuantum de 63.134.735 USD. Decizia vânzării navelor nu a aparţinut Ministerului Transporturilor, ci a aparţinut FPS şi AGA a CNM Petromin SA, întrucât FPS şi nu Ministerul Transporturilor erau acţionarul majoritar al CNM Petromin SA”, arată DNA.

De altfel, potrivit sursei menţionate, CNM Petromin, ca societate comercială pe acţiuni în domeniul transporturilor navale, la data de 31 decembrie 1992, avea datorii de 14.770.000 de dolari.

„Cu privire la infracţiunea de fals intelectual în formă continuată, reţinută prin actul de învinuire ca fiind realizată de faptul că „…în perioada 1991-2000, a emis acte de decizie la nivel de conducere a ministerului în exercitarea atribuţiilor de serviciu, atât prin atestarea unor fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului, cu privire la constituirea şi atribuţiile CIS, CNM Petromin, ordinele de acordare şi retragere a dreptului de arborare a pavilionului românesc de către navele angajate în afacerea „Petroklav”, a notei în baza căreia a dispus radierea din Registrul Matricol a mineralierului „Băceşti” şi a documentelor de plată „P&I” a 500.000 USD din creditul luat prin ipotecarea navei „Băceşti” pentru care asigurarea trebuie să fie plătită de navlositorul Borom Anglia, cât şi prin omisiunea cu ştiinţă a inserării unor date sau împrejurări reale referitoare la proprietatea reală asupra navelor CNM Petromin SA cu prilejul ordinelor de retragere a pavilionului românesc arborat de aceste nave”, se constată că această faptă nu există, deoarece nu se poate susţine au fost atestate fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului ori a fost omisă, cu ştiinţă, inserarea unor date sau împrejurări”, conform anchetatorilor.

În ceea ce priveşte infracţiunea de delapidare, constând în faptul că „în septembrie 1992, în calitate de ministru al Transporturilor şi director (preşedinte) al BOD Petroklav Inc. Bahamas, după încetarea activităţii acesteia a acceptat virarea sumei de 500.000 USD în contul deschis la Citibak Londra, de unde şi-a însuşit-o, prezentând ulterior un extras de cont în care figurează nereal virarea sumei la asiguratorul navei Băceşti”, a rezultat că fostul şef al statului nu şi-a însuşit suma de 500.000 de dolari, aşa cum se arată în actul de învinuire, ci că suma a fost plătită Clubului de asigurări P&I UK Londra şi reprezintă contravaloarea asigurării navelor din exploatarea Petromin.

„De altfel, cu referire la această presupusă faptă, respectiv delapidare, răspunderea penală s-a prescris la data de 30 septembrie 1999, ca urmare a intrării în vigoare la data de 1 februarie 2014 a noului Cod Penal, conform căruia, maximul special al pedepsei pentru infracţiunea de delapidare a fost redus la şapte ani”, menţionează DNA.

Guvernul a adoptat „Ordonanţa-Trenuleţ”. Ce noi măsuri cuprinde actul normativ
Actualitate miercuri, 24 decembrie 2025, 08:59

Guvernul a adoptat „Ordonanţa-Trenuleţ”. Ce noi măsuri cuprinde actul normativ

Guvernul a adoptat marți seara Ordonanța de Urgență privind unele măsuri fiscal-bugetare, a anunțat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare,...

Guvernul a adoptat „Ordonanţa-Trenuleţ”. Ce noi măsuri cuprinde actul normativ
Taxa de salubrizare plătită de constănțeni crește, de la 1 ianuarie, cu 8 lei
Actualitate marți, 23 decembrie 2025, 20:52

Taxa de salubrizare plătită de constănțeni crește, de la 1 ianuarie, cu 8 lei

Taxa de salubrizare plătită de constănțeni crește, de la 1 ianuarie, cu 8 lei, până la valoarea de 28 de lei. Majorarea, decisă marți prin...

Taxa de salubrizare plătită de constănțeni crește, de la 1 ianuarie, cu 8 lei
CONSTANȚA: Miros de gaze pe casa scării. Intervin pompierii
Actualitate marți, 23 decembrie 2025, 20:35

CONSTANȚA: Miros de gaze pe casa scării. Intervin pompierii

Pompierii ISU Constanța au fost solicitați în jurul orei 20:30 să intervină în Constanța, pe bulevardul Alexandru Lăpușeanu 84, bl. LE33,...

CONSTANȚA: Miros de gaze pe casa scării. Intervin pompierii
CONSTANȚA: Proprietarii imobilelor cu fațadele neîngrijite – impozite majorate cu 300 până la 400%
Actualitate marți, 23 decembrie 2025, 20:24

CONSTANȚA: Proprietarii imobilelor cu fațadele neîngrijite – impozite majorate cu 300 până la 400%

Consiliul Local Municipal Constanța i-a sancționat astăzi, pe proprietarii mai multor imobile cu fațadele neîngrijite, prin majorarea...

CONSTANȚA: Proprietarii imobilelor cu fațadele neîngrijite – impozite majorate cu 300 până la 400%
Actualitate marți, 23 decembrie 2025, 20:14

CONSTANȚA: Vremea rea închide temporar Târgul de Crăciun din Piața Ovidiu

Din cauza condițiile meteo nefavorabile, Târgul de Crăciun din Piața Ovidiu va fi închis în data de 24 decembrie 2025, informează Primăria...

CONSTANȚA: Vremea rea închide temporar Târgul de Crăciun din Piața Ovidiu
Actualitate marți, 23 decembrie 2025, 20:00

CSM publică rezultatele parțiale ale chestionarului privind problemele din justiție: Parlamentul – vinovat de prescripții

Peste 98% dintre judecătorii care au răspuns la chestionarul privind problemele de actualitate din sistemul judiciar au resimțit în ultimul an o...

CSM publică rezultatele parțiale ale chestionarului privind problemele din justiție: Parlamentul – vinovat de prescripții
Actualitate marți, 23 decembrie 2025, 17:51

Miniștrii Apărării și Economiei au depus jurământul

Noii miniștri din Guvernul Bolojan – Radu Miruță (Apărare) și Irineu Darău (Economie) – au depus jurământul de învestitură,...

Miniștrii Apărării și Economiei au depus jurământul
Actualitate marți, 23 decembrie 2025, 16:56

CONSTANȚA: Au fost semnate licențele pentru noul Program de Transport Județean

Consiliul Judeţean Constanţa a finalizat semnarea licenţelor de traseu aferente Programului de Transport de Persoane – Judeţul Constanţa,...

CONSTANȚA: Au fost semnate licențele pentru noul Program de Transport Județean