Ascultă Radio România Constanța Live

Traian Băsescu – implicat în 68 de dosare în ultimii 10 ani

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 21 ianuarie 2015, 16:41

Fostul preşedinte Traian Băsescu a fost implicat în 68 de dosare penale, şapte dintre acestea fiind încă în curs soluţionate, arată Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), într-un răspuns transmis la solicitarea agenţiei Mediafax.

„La Secţia de urmărire penală şi criminalistică, în perioada martie 2004 – aprilie 2014, au fost înregistrate un număr de 58 de cauze penale, din care soluţionate 53. Două cauze au fost conexate la o alta soluţionată în cursul anului 2007 cu neînceperea urmăririi penale, în baza art. 10 lit. f din Codul de procedură penală”, arată PICCJ.

Potrivit sursei citate, alte două dosare au fost declinate la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti, respectiv la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti.

„Dosarul înregistrat la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti se află în curs de soluţionare, iar dosarul înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a fost declinat în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, fiind dispusă, la data de 5 noiembrie 2008, soluţia de neîncepere a urmăririi penale în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. d din vechiul Cod de procedură penală”, conform răspunsului oficial al Parchetului instanţei supreme, transmis la solicitarea MEDIAFAX.

În prezent, conform sursei menţionate, în instrumentarea procurorilor Secţiei de urmărire penală şi criminalistică se mai află un singur dosar penal.

În ceea ce priveşte Direcţia Naţională Anticorupţie, în intervalul 2002 – 2012, au fost înregistrate patru cauze penale în care apare numele lui Traian Băsescu, din care unul singur este în curs de soluţionare, celelalte fiind soluţionate.

„Un dosar a fost declinat în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, fiind ulterior trimis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dosar în care procurorii au dispus, la data de 23 aprilie 2010, în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. d din vechiul Cod de procedură penală, scoaterea de sub urmărire penală”, conform PICCJ.

În alte două dosare penale, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus neînceperea urmăririi penale şi clasarea.

La Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au fost înregistrate în cursul anului 2012, şase dosare penale în care apare numele lui Traian Băsescu, din care cinci sunt în curs de soluţionare, iar unul a fost clasat prin ordonanţa din 9 ianuarie, se mai arată în răspunsul transmis de PICCJ, la solicitarea MEDIAFAX.

Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, declara recent că a solicitat o situaţie privind dosarele fostului preşedinte Traian Băsescu, de la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, DNA şi DIICOT. Cererea a fost formulată în condiţiile în care imunitatea de care Traian Băsescu a beneficiar a încetat în 22 decembrie 2014, când şi-a încheiat mandatul.

La sfârşitul anului trecut, dosarul în care senatorul Gabriela Firea îl acuză pe fostul preşedinte Traian Băsescu de şantaj a fost redeschis de procurorii Parchetului instanţei supreme, întrucât fostul şef al statului nu mai beneficiază de imunitate.

Surse din Ministerul Public declarau, pentru MEDIAFAX, că cercetările sunt efectuate cu privire la faptele de care este acuzat fostul preşedinte, anchetatorii urmând să stabilească dacă urmărirea penală se va extinde şi cu privire la persoană.

Parchetul instanţei supreme anunţa, în 18 aprilie 2014, că a dispus urmărirea penală pentru şantaj, în urma plângerii formulate de Gabriela Firea împotriva lui Traian Băsescu, la care a fost conexată şi sesizarea parlamentarilor, însă punerea în mişcare a acţiunii penale a fost suspendată, întrucât preşedintele are imunitate.

Scandalul Băsescu – Firea a început după ce fostul preşedinte, referindu-se la senatorul PSD, a spus că şi acum poate spune că aceasta este „o bună jurnalistă, dar este catastrofală ca jurist”. Fostul şef al statului a mai spus că senatorul PSD Gabriela Firea este „o şantajistă de profesie”.

Ulterior, senatorul PSD a depus, în 16 aprilie 2014, la Parchetul instanţei supreme, o plângere pe numele lui Traian Băsescu, pentru ameninţare şi şantaj. În plus, 176 de parlamentari, în frunte cu Victor Ponta, Valeriu Zgonea, Liviu Dragnea şi Ilie Sârbu, au semnat un denunţ de şantaj împotriva lui Traian Băsescu, depus în 17 aprilie la Parchetul instanţei supreme.

În noiembrie 2014, procurorul general al României, Tiberiu Niţu, declara, că o posibilă redeschidere a dosarului „Flota” „va fi avută în vedere”, precizând că vor fi numeroase persoane care vor face „fel şi fel de solicitări”. Şeful Ministerului Public adăuga că aceste analize vor fi făcute în baza probelor şi pe baza dispoziţiilor Codului de procedură penală.

Dosarul „Flota” a avut ca obiect stabilirea modului în care flota românească a pierdut o serie de nave maritime-mineraliere de mare capacitate, prin infracţiuni săvârşite de cei care ar fi iniţiat şi derulat fraudulos asocierea CNM Petromin SA Constanţa cu grupul de firme private Torvald Klaveness Oslo din Norvegia, în perioada aprilie 1991 – august 2000.

Traian Băsescu a fost implicat în dosar ca ministru al Transporturilor. O expertiză publicată în timpul primului mandat de preşedinte al lui Băsescu a arătat că nu s-a înregistrat niciun prejudiciu pentru partea română, fapt folosit de şeful statului în declaraţii publice pentru a-i sancţiona pe cei care l-au învinovăţit, de-a lungul timpului, de vânzarea Flotei.

Preşedintele Traian Băsescu spunea, în iunie 2012, că, din câte ştie, nu are niciun dosar penal, dosarele „Casa din Mihăileanu” şi „Flota” fiind închise, el apreciind că atacurile pe această temă reprezintă minciuni ale „puşcăriabililor”.

MANGALIA: Ultima săptămână de transport public gratuit în municipiu și în stațiunile din sudul litoralului
Actualitate luni, 3 august 2026, 15:23

MANGALIA: Ultima săptămână de transport public gratuit în municipiu și în stațiunile din sudul litoralului

Transportul public în municipiul Mangalia și în cele șase stațiuni aferente rămâne gratuit și săptămâna aceasta. Inițial, Primăria...

MANGALIA: Ultima săptămână de transport public gratuit în municipiu și în stațiunile din sudul litoralului
UPDATE: Trafic blocat pe DN 22, după răsturnarea unui TIR. Șoferul autotrenului a rămas încarcerat
Actualitate luni, 3 august 2026, 14:30

UPDATE: Trafic blocat pe DN 22, după răsturnarea unui TIR. Șoferul autotrenului a rămas încarcerat

UPDATE: Precizări oficiale din partea IPJ Constanța în legătură cu accidentul mortal de astăzi, de pe DN 22. „Astăzi, în jurul orei 13.50,...

UPDATE: Trafic blocat pe DN 22, după răsturnarea unui TIR. Șoferul autotrenului a rămas încarcerat
MApN: Testări de mine antidesant în Poligonul Capu Midia. Accesul în zonă este restricționat
Actualitate luni, 3 august 2026, 14:01

MApN: Testări de mine antidesant în Poligonul Capu Midia. Accesul în zonă este restricționat

În Poligonul Capu Midia din județul Constanța în perioada 3 – 6 august, se vor desfășura testări de mine antidesant, executate de...

MApN: Testări de mine antidesant în Poligonul Capu Midia. Accesul în zonă este restricționat
EFORIE NORD: Persoană scoasă din mare de salvamari
Actualitate luni, 3 august 2026, 13:43

EFORIE NORD: Persoană scoasă din mare de salvamari

Echipaje medicale SMURD și SAJ au fost solicitate să intervină, pe plaja Ruxi din Eforie Nord, la o persoană scoasă de salvamari din apă în...

EFORIE NORD: Persoană scoasă din mare de salvamari
Actualitate luni, 3 august 2026, 13:26

Salvamarii au arborat STEAGUL GALBEN pe plajele din Eforie: Înotul în mare este permis doar celor experimentați

Salvamarii de pe plajele din Eforie au arborat, astăzi, STEAGUL GALBEN în foișoare, semn că marea este agitată, înotul este permis doar...

Salvamarii au arborat STEAGUL GALBEN pe plajele din Eforie: Înotul în mare este permis doar celor experimentați
Actualitate luni, 3 august 2026, 13:08

Autoritatea Navală Română continuă acțiunile de control pentru creșterea siguranței navigației în domeniul agrementului nautic

În perioada 27 iulie – 2 august 2026, ofițerii de siguranță din cadrul căpităniilor și oficiilor de căpitănie ale Autorității Navale...

Autoritatea Navală Română continuă acțiunile de control pentru creșterea siguranței navigației în domeniul agrementului nautic
Actualitate luni, 3 august 2026, 13:03

Trafic îngreunat pe autostrăzile A2 și A4 spre litoral, precum și pe DN39, în zona Eforie Nord

Inspectoratul de Poliție Județean Constanța informează conducătorii auto că, la această oră, se înregistrează valori ridicate de trafic pe...

Trafic îngreunat pe autostrăzile A2 și A4 spre litoral, precum și pe DN39, în zona Eforie Nord
Actualitate luni, 3 august 2026, 12:04

VIDEO | Stânca din apropierea braţului Bala al Dunării a fost dislocată cu succes

Stânca aflată în apropierea braţului Bala al Dunării a fost dislocată cu ajutorul a 180 de kilograme de explozibil, a anunţat, luni, ministrul...

VIDEO | Stânca din apropierea braţului Bala al Dunării a fost dislocată cu succes