Ascultă Radio România Constanța Live

Nicuşor Constantinescu a cerut ridicarea controlului judiciar

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 21 ianuarie 2015, 17:56

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a solicitat, miercuri, Tribunalului Constanţa, ridicarea controlului judiciar sau modificarea acestuia, instanţa amânând pronunţarea pentru 29 ianuarie.

La Tribunalul Constanţa a avut loc, miercuri, un nou termen pe fond în dosarul în care Nicușor Constantinescu este acuzat că nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal, însă procesul a fost amânat deoarece dosarul respectiv se află la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie întrucât şeful CJ Constanţa a contestat decizia din 6 ianuarie a Curţii de Apel Constanţa, care a stabilit că acesta are voie să discute doar cu angajaţii CJ care nu au legătură cu această cauză.

De asemenea, Tribunalul Constanţa va trimite adrese către Consiliul Judeţean, pentru ca instituţia să comunice angajaţii CJ şi consilierii judeţeni care au legătură cu cele două hotărâri de Consiliu Judeţean privind Centrul Militar Zonal, solicitând, totodată, şi procesele-verbale de la şedinţele CJ în care au fost adoptate cele două hotărâri.

Avocatul lui Nicuşor Constantinescu, Marius Mocanu, a declarat, miercuri, că a cerut în instanţă ridicarea controlului judiciar pentru clientul său sau modificarea acestuia în cazul în care prima solicitare este respinsă.

Şi Nicuşor Constantinescu a cerut, în instanţă, ridicarea controlului judiciar, precizând că nu mai sunt motive să fie luată această măsură în cazul său.

El a mai spus că în calitate de preşedinte de consiliu judeţean, trebuie să ducă la îndeplinire hotărârile consilierilor judeţeni şi că dacă nu face acest lucru poate fi cercetat pentru abuz în serviciu.

Instanţa a amânat pronunţarea pe măsurile preventive pentru 29 ianuarie, iar următorul termen pe fond în dosarul privind Centrul Militar Zonal, a fost stabilit pentru 11 februarie.

Județul CONSTANȚA: Peste 4.450 de elevi au susținut simularea națională a examenului de Bacalaureat, proba la matematică
Actualitate marți, 24 martie 2026, 14:46

Județul CONSTANȚA: Peste 4.450 de elevi au susținut simularea națională a examenului de Bacalaureat, proba la matematică

Peste 4.450 de elevi din județul Constanța au susținut astăzi (marți) simularea națională a examenului de Bacalaureat, proba la matematică....

Județul CONSTANȚA: Peste 4.450 de elevi au susținut simularea națională a examenului de Bacalaureat, proba la matematică
Jandarmii constănțeni au răspuns apelului campaniei „Donează sânge, salvează o viață!”
Actualitate marți, 24 martie 2026, 14:39

Jandarmii constănțeni au răspuns apelului campaniei „Donează sânge, salvează o viață!”

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța au răspuns luni și marți, apelului campaniei „Donează sânge, salvează o...

Jandarmii constănțeni au răspuns apelului campaniei „Donează sânge, salvează o viață!”
Muzeul de Artă Populară Constanța organizează un atelier de pictură pe sticlă cu tema „Buna Vestire”
Actualitate marți, 24 martie 2026, 14:09

Muzeul de Artă Populară Constanța organizează un atelier de pictură pe sticlă cu tema „Buna Vestire”

Muzeul de Artă Populară Constanța organizează joi, 26 martie, de la ora 13.00, un atelier de icoane pe sticlă cu tema „Buna Vestire”. Sursa...

Muzeul de Artă Populară Constanța organizează un atelier de pictură pe sticlă cu tema „Buna Vestire”
Radio România și UZPR au semnat un parteneriat strategic pentru susținerea jurnalismului de calitate
Actualitate marți, 24 martie 2026, 13:58

Radio România și UZPR au semnat un parteneriat strategic pentru susținerea jurnalismului de calitate

Radio România și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România au semnat, marți, un protocol de colaborare care vizează consolidarea...

Radio România și UZPR au semnat un parteneriat strategic pentru susținerea jurnalismului de calitate
Actualitate marți, 24 martie 2026, 13:35

DNCS: A fost lansată o nouă campanie națională – „Uniți împotriva escrocheriilor”

Inițiativa încurajează consumatorii să recunoască și să evite mai ușor diferitele tipuri de înșelătorii, prin exemple reale, educație și...

DNCS: A fost lansată o nouă campanie națională – „Uniți împotriva escrocheriilor”
Actualitate marți, 24 martie 2026, 13:28

Constănțenii au trimis autorităților locale peste 50 de propuneri referitoare la proiectul privind interzicerea jocurilor de noroc

Fără săli de jocuri la parterul blocurilor, în apropierea unităților de învățământ sau a spitalelor și reguli stricte de funcționare....

Constănțenii au trimis autorităților locale peste 50 de propuneri referitoare la proiectul privind interzicerea jocurilor de noroc
Actualitate marți, 24 martie 2026, 13:21

Adoptă un cățel | Onix și Blackie își caută o familie

Primăria Municipiului Constanța face un nou apel la solidaritate și responsabilitate civică, continuând campania de adopție a câinilor fără...

Adoptă un cățel | Onix și Blackie își caută o familie
Actualitate marți, 24 martie 2026, 12:36

Calendar istoric MINAC: 24 martie – Un ajutor de primar, un trubadur local și o vizită regală

La sfârșitul lunii martie, anul 1932, destinele orașului au fost conduse, temporar, de un reprezentant al comunității musulmane. Acesta era...

Calendar istoric MINAC: 24 martie – Un ajutor de primar, un trubadur local și o vizită regală