Ascultă Radio România Constanța Live

Unde se mută fostul preşedinte?

Unde se mută fostul preşedinte?

Publicat de Bogdan Comșa, 19 ianuarie 2015, 23:09

Mister total asupra reşedinţei în care va locui fostul preşedinte Traian Băsescu. Una dintre casele propuse de Guvern e scoasă exact acum la vânzare pe milioane de euro. Fostul şef al statului mai are la dispoziţie doar o lună să se mute într-o nouă casă, anunţă Televiziunea Publică.

RAAPPS a scos la vânzare Vila 11 din Snagov. Licitaţia porneşte de la 3,7 milioae de euro. Imobilul figura pe lista celor şapte propuse de Guvern preşedintelui Traian Băsescu. Încă o vilă, tot din Snagov, s-a aflat iniţial pe lista propusă, dar a fost repartizată Autorităţii Naţionale pentru persoanele cu dizabilităţi.

Aşadar, rămân disponibile, vilele de pe străzile Orbescu şi Praporgescu şi apartamentele de pe străzile Constantin Prezan, Lev Tolstoi şi Barbu Delavrancea. Dar legea spune că reşedinţa unui fost şef de stat trebuie să fie o locuinţă tip vilă, situată într-o zona rezidenţială, dar nu aglomerată, şi să nu aibă vecini. Trebuie să mai aibă minimum trei dormitoare şi spaţiu pentru personalul de serviciu.

Potrivit unor surse apropiate fostului preşedinte, Traian Băsescu nu ar fi refuzat niciuna dintre propunerile făcute, iar totul ar fi fost lăsat la decizia SPP-ului şi a altor instituţii abilitate, ca să analizeze care dintre locuinţe corespunde normelor de securitate.

La ultima sa conferinţă, Traian Băsescu declara că nu îl preocupă prea mult unde se va muta.

Legea spune că expertiza locuinţei o face o comisie tehnică formată din reprezentanţi de la RAAPPS, Guvern şi SPP. Niciuna dintre aceste instituţii nu dă informaţii cu privire la rezultatele analizei.

În prezent, fostul şef al statului stă în Vila Lac 3, din care trebuie însă să se mute până pe 21 februarie. Legea interzice foştilor şefi de stat să rămână în casa în care au locuit pe perioada mandatului.

CONSTANȚA: SEAS 2026 caută voluntari
Ştiri duminică, 14 iunie 2026, 16:57

CONSTANȚA: SEAS 2026 caută voluntari

Teatrul de Stat Constanța a dat startul recrutărilor pentru echipa de voluntari a ediției din acest an a Stagiunii Estivale a Artelor...

CONSTANȚA: SEAS 2026 caută voluntari
Liderii USR se întrunesc în ședință pentru a hotărî dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier
Ştiri duminică, 14 iunie 2026, 16:17

Liderii USR se întrunesc în ședință pentru a hotărî dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier

Biroul Național al USR se întrunește în ședință duminică, de la ora 19:00, pentru a stabili dacă îi acordă sprijin politic lui Adrian...

Liderii USR se întrunesc în ședință pentru a hotărî dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier
Fotbal: FRF consideră îndepărtat proiectul organizării unui Campionat European în România
Ştiri duminică, 14 iunie 2026, 15:09

Fotbal: FRF consideră îndepărtat proiectul organizării unui Campionat European în România

Proiectul găzduirii unui Campionat European de fotbal în România alături de țările vecine este considerat destul de îndepărtat în momentul...

Fotbal: FRF consideră îndepărtat proiectul organizării unui Campionat European în România
COSTINEȘTI: Un bărbat a fost reținut după ce a fost depistat conducând fără permis
Ştiri duminică, 14 iunie 2026, 13:09

COSTINEȘTI: Un bărbat a fost reținut după ce a fost depistat conducând fără permis

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, polițiști din cadrul Secției 3...

COSTINEȘTI: Un bărbat a fost reținut după ce a fost depistat conducând fără permis
Ştiri duminică, 14 iunie 2026, 13:04

Ilie Bolojan: Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL

Premierul demis Ilie Bolojan și președinte al PNL a reacționat imediat după desemnare de către președintele Nicușor Dan a lui Adrian Veștea....

Ilie Bolojan: Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL
Ştiri duminică, 14 iunie 2026, 12:00

Județul TULCEA: Femeie rănită în urma unui accident rutier

Ieri, 13 iunie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Măcin au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 22D, la...

Județul TULCEA: Femeie rănită în urma unui accident rutier
Ştiri duminică, 14 iunie 2026, 11:53

TULCEA: Motoare de barcă ambarcațiuni căutate internațional, descoperite de polițiștii de frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea au descoperit, în urma unei acțiuni desfășurate...

TULCEA: Motoare de barcă ambarcațiuni căutate internațional, descoperite de polițiștii de frontieră
Ştiri duminică, 14 iunie 2026, 11:46

UPDATE MAMAIA: Bărbat decedat după ce a fost scos din mare

UPDATE: Bărbatul a fost declarat decedat....

UPDATE MAMAIA: Bărbat decedat după ce a fost scos din mare