Ascultă Radio România Constanța Live

Victimele accidentului aviatic din Apuseni, comemorate la locul tragediei, la un an de la eveniment

Victimele accidentului aviatic din Apuseni, comemorate la locul tragediei, la un an de la eveniment

Publicat de Bogdan Comșa, 17 ianuarie 2015, 15:51

Un parastas de pomenire a victimelor accidentului aviatic produs în 20 ianuarie 2014, în Munții Apuseni, a avut loc sâmbătă, la împlinirea unui an de la tragedie, chiar în locul în care a căzut aeronava, la peste 1.400 de metri altitudine, slujbă la care au fost prezenți apropiați ai pilotului Adrian Iovan, printre care și fosta soție a acestuia, Romanița.

La parastasul de pe Dâmbul Bumbului, de pe Vârful Petreasa, au fost prezenți, alături de peste o sută de localnici, și cei trei săteni din Horea care au descoperit epava avionului și victimele accidentului. Slujbe religoase în memoria celor două victime au mai avut loc pe Vârful Petreasa și la 40 de zile, respectiv la șase luni de la producerea tragediei.

Pentru a putea asista la slujba religioasă, cei prezenți au fost nevoiți să străbată o parte din distanță pe jos, prin pădure. Din cauza terenului greu accesibil și a zăpezii depuse, fosta soție a pilotului, Romanița Iovan, a renunțat la intenția de a-l duce la locul în care era oficiată slujba religioasă și pe fiul lui Adrian Iovan. Băiatul i-a dat însă mamei sale o machetă a avionului de tipul celui prăbușit în Apuseni, BN 2, realizată de el, pentru a o depune în foișorul de lemn, un ‘altar’, amenajat la locul tragediei de localnici în vara anului trecut. Alături de crucea pe care sătenii au ridicat-o aici a doua zi după accident, în foișor sunt expuse fotografii cu Aura Ion și Adrian Iovan, precum și unele realizate, de-a lungul vieții, chiar de către pilot.

La parastas nu au fost prezenți supraviețuitorii accidentului și nici rudele Aurei Ion, familia acesteia anunțând însă că se vor deplasa la Horea în viitorul apropiat. Trei dintre supraviețuitori — medicii Sorin Ianceu și Radu Zamfir, însoțiți de rude, și copilotul Răzvan Petrescu — au revenit în august la locul în care s-a prăbușit avionul, prilej cu care au primit, în cadrul unei festivități organizate în Mătișești și titlul de cetățean de onoare al comunei Horea. Același titlu a fost acordat și celorlalți doi supraviețuitori — Valentin Calu și Cătălin Pivniceru, autoritățile conferind atunci și titlul de cetățean de onoare post mortem pilotului Adrian Iovan și Aurei Ion.

Două persoane au decedat și cinci au fost rănite după ce aeronava în care se aflau, de tip BN 2, a căzut, în 20 ianuarie 2014, într-o zonă împădurită din Apuseni, la peste 1.400 de metri altitudine. Cele șapte persoane aflate la bordul aeronavei, doi membri ai echipajului și cinci persoane din echipa medicală, se deplasau la Oradea pentru o operație de prelevare de organe pentru transplant. Cauza morții pilotului Adrian Iovan a fost șoc traumatic și șoc hipotermic, consecință a unui politraumatism și expunerea la temperaturi scăzute. Sublocotenentul Aurelia Ion, în vârstă de 23 de ani, a decedat, potrivit specialiștilor de la Medicină Legală Alba, ca urmare a mecanismului combinat de expunere la temperaturi scăzute și tulburări de dinamică respiratorie, consecința unui traumatism cervico-toracic.

Procurorii Secției parchetelor militare au audiat până în prezent în dosarul accidentului aviatic din Apuseni trei părți civile și 206 martori — persoane de la Ministerul Transporturilor, Ministerul Afacerilor Interne, STS, MApN, Ministerul Sănătății Publice, ROMATSA, spitalele județene din Alba, Bihor și Cluj , Spitalul Municipal Beiuș, Institutul Clinic Fundeni, Spitalul Clinic „Sf. Maria” București, Agenția Națională de Transplant, Școala Superioară de Aviație Civilă, pădurari, salvamontiști, săteni din comunele Horea, Albac, Poiana Horea și Beliș.

Deocamdată, procurorii nu au pus sub acuzare vreo persoană, fiind începută urmărirea penală in rem pentru săvârșirea infracțiunilor de neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și neglijență în serviciu.

Senat: Victoria Stoiciu a anunțat că va activa ca senator independent
Actualitate luni, 4 mai 2026, 19:38

Senat: Victoria Stoiciu a anunțat că va activa ca senator independent

Senatoarea Victoria Stoiciu, care și-a anunțat, săptămâna trecută, demisia din PSD după ce a refuzat să semneze moțiunea de cenzură...

Senat: Victoria Stoiciu a anunțat că va activa ca senator independent
Președintele Nicușor Dan: Scenariul Călin Georgescu premier – exclus; este bun de titlu de ziar
Actualitate luni, 4 mai 2026, 19:30

Președintele Nicușor Dan: Scenariul Călin Georgescu premier – exclus; este bun de titlu de ziar

Președintele Nicușor Dan a afirmat, luni, că este ‘exclus’ un scenariu în care Călin Georgescu să fie premier dacă moțiunea de...

Președintele Nicușor Dan: Scenariul Călin Georgescu premier – exclus; este bun de titlu de ziar
Mai multe cursuri de formare profesională sunt organizate de AJOFM Constanța
Actualitate luni, 4 mai 2026, 19:08

Mai multe cursuri de formare profesională sunt organizate de AJOFM Constanța

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă din Constanța organizează în această perioadă nouă cursuri de formare profesională....

Mai multe cursuri de formare profesională sunt organizate de AJOFM Constanța
Nicușor Dan: Indiferent ce se întâmplă la moțiunea de cenzură, România va continua să păstreze direcția occidentală
Actualitate luni, 4 mai 2026, 18:28

Nicușor Dan: Indiferent ce se întâmplă la moțiunea de cenzură, România va continua să păstreze direcția occidentală

Președintele Nicușor Dan a declarat luni că România își va menține direcția occidentală, indiferent de rezultatul votului la moțiunea de...

Nicușor Dan: Indiferent ce se întâmplă la moțiunea de cenzură, România va continua să păstreze direcția occidentală
Actualitate luni, 4 mai 2026, 18:09

MAMAIA NORD: Un turist din Giurgiu a rămas fără permis, după ce a fost oprit de polițiști

Turistul, un bărbat de 33 de ani din Giurgiu, a fost oprit de polițiștii din Năvodari, în urma unui control în trafic. “Un turist de 33 de...

MAMAIA NORD: Un turist din Giurgiu a rămas fără permis, după ce a fost oprit de polițiști
Actualitate luni, 4 mai 2026, 17:45

CONSTANȚA: Bugetul județului va fi suspus la vot în ședința ordinară a Consiliului Județean

Bugetul județului Constanța va fi suspus, mâine, la vot în ședința ordinară a Consiliului Județean. Potrivit proiectului de hotărâre,...

CONSTANȚA: Bugetul județului va fi suspus la vot în ședința ordinară a Consiliului Județean
Actualitate luni, 4 mai 2026, 17:16

TULCEA: Cererile pentru eliberarea Cărții Electronice de Identitate vor putea fi preluate de o echipă mobilă a Serviciului Județean de Evidență a Populației

Serviciul Judeţean de Evidenţă a Persoanelor Tulcea informează că, în perioada următoare, se vor organiza activități cu echipa mobilă...

TULCEA: Cererile pentru eliberarea Cărții Electronice de Identitate vor putea fi preluate de o echipă mobilă a Serviciului Județean de Evidență a Populației
Actualitate luni, 4 mai 2026, 16:55

Gala Premiilor Radio România Cultural are loc pe scena Sălii Radio

Excelența în cultură este celebrată luni seară, pe scena Sălii Radio, odată cu ediția aniversară a Galei Premiilor Radio România Cultural....

Gala Premiilor Radio România Cultural are loc pe scena Sălii Radio