Ascultă Radio România Constanța Live

Fundaţiile religioase musulmane din România, puse sub control

Fundaţiile religioase musulmane din România, puse sub control

Publicat de Bogdan Comșa, 17 ianuarie 2015, 16:12

Parlamentarii minorităţilor turcă şi tătară doresc să iniţieze un proiect de lege, care să clarifice modul de funcţionare a fundaţiilor religioase.

Ideea a fost lansată ieri, la Constanţa, la o întâlnire între parlamentarii din judeţ şi reprezentanţi ai Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani şi ai Muftiatului Cultului Musulman din România.

Muftiul Iusuf Murat a precizat că, în prezen,t numeroase fundaţii religioase funcţionează în baza unui acord consultativ şi, prin urmare, activitatea lor nu poate fi controlată.

„Problema este că sunt fundaţii ai căror slujitori noi nu îi ştim. Cine sunt acolo imami? Legea este foarte clară, legea cultelor. Trebuie să fie avizaţi de către cultul respectiv sau de către asociaţiile religioase respective. Deci, aceste fundaţii când s-au înfiinţat funcţionează pe ordonanţă 26/2000, dar la avizare când este vorba, acelea sunt numai pe activităţi culturale. Dar când e vorba de activităţi religioase ele trebuie să ni se adreseze nouă sau Secretariatului de Stat pentru Culte” – a declarat şeful Cultului Musulman din România, muftiul Iusuf Murat.

Dragoș Pîslaru: Negocierile pentru Legea salarizării au eşuat oficial
Actualitate joi, 27 august 2026, 07:54

Dragoș Pîslaru: Negocierile pentru Legea salarizării au eşuat oficial

România va pierde 770 de milioane de euro din PNRR pentru că nu a reușit să facă reforma salarizării bugetarilor în termenul asumat, iar cele...

Dragoș Pîslaru: Negocierile pentru Legea salarizării au eşuat oficial
TULCEA: Noi mesaje RO-Alert din cauza dronelor în zona de nord-est a județului
Actualitate joi, 27 august 2026, 07:13

TULCEA: Noi mesaje RO-Alert din cauza dronelor în zona de nord-est a județului

Joi dimineață, IGSU a emis un nou mesaj RO-Alert pentru zona de nord-est a județului Tulcea, după ce sistemul de supraveghere radar al...

TULCEA: Noi mesaje RO-Alert din cauza dronelor în zona de nord-est a județului
VIDEO-FOTO | Descinderi ale comisarilor CJPC și procurorilor la comercianții ambulanți din Eforie Nord
Actualitate miercuri, 26 august 2026, 19:58

VIDEO-FOTO | Descinderi ale comisarilor CJPC și procurorilor la comercianții ambulanți din Eforie Nord

Comisarii CJPC Constanța au organizat astăzi o amplă acțiune de control la comercianții ambulanți de produse alimentare din Eforie Nord. La...

VIDEO-FOTO | Descinderi ale comisarilor CJPC și procurorilor la comercianții ambulanți din Eforie Nord
VAMA VECHE: Bărbat rănit și transportat la spital, după ce a căzut cu parapanta
Actualitate miercuri, 26 august 2026, 18:39

VAMA VECHE: Bărbat rănit și transportat la spital, după ce a căzut cu parapanta

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, în urma unui accident cu parapanta, produs astăzi în zona Vama...

VAMA VECHE: Bărbat rănit și transportat la spital, după ce a căzut cu parapanta
Actualitate miercuri, 26 august 2026, 18:27

TULCEA: Reguli privind pescuitul recreativ în Rezervația Biosferei Delta Dunării

Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării reamintește vizitatorilor și pescarilor recreativi că activitățile desfășurate în...

TULCEA: Reguli privind pescuitul recreativ în Rezervația Biosferei Delta Dunării
Actualitate miercuri, 26 august 2026, 17:24

TULCEA: Primarul comunei Smârdan, cercetat pentru uz de armă fără drept şi ameninţare

Primarul comunei Smârdan, Vasile Mărculescu, este cercetat într-un dosar penal pentru distrugere, uz de armă fără drept şi ameninţare,...

TULCEA: Primarul comunei Smârdan, cercetat pentru uz de armă fără drept şi ameninţare
Actualitate miercuri, 26 august 2026, 17:00

România a primit prima tranșă de 2,5 miliarde de euro din instrumentul european SAFE

România a primit miercuri prima plată în valoare de 2,5 miliarde de euro în cadrul instrumentului de apărare „Acţiunea de Securitate pentru...

România a primit prima tranșă de 2,5 miliarde de euro din instrumentul european SAFE
Actualitate miercuri, 26 august 2026, 16:14

TULCEA: Accident pe DJ 222. O șoferiță a ajuns la spital, după ce s-a răsturnat cu mașina

La data de 26 august 2026, în jurul orei 10.30, polițiștii tulceni din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui...

TULCEA: Accident pe DJ 222. O șoferiță a ajuns la spital, după ce s-a răsturnat cu mașina