Omul modern are oasele picioarelor mai fragile, din cauza agriculturii
Publicat de Bogdan Comșa, 25 decembrie 2014, 09:54
Oamenii au pierdut 20% din densitatea osoasă a membrelor inferioare de când au început să se ocupe de agricultură, acum 12.000 de ani – este concluzia la care au ajuns cercetătorii, care explică acest fenomen prin sedentarismul implicat de acest mod de viață.
Până atunci, de milioane de ani, oamenii și strămoșii lor se ocupau cu vânătoarea și culesul, activități care necesitau un efort fizic mult mai intens. Vânătorii-culegători aveau oase și articulații (șolduri, genunchi și glezne) la fel de solide ca omul de Neanderthal, strămoș dispărut în urmă cu 28.000 de ani, și chiar ca cimpanzeii, rudă îndepărtată a omului, susțin cercetătorii. Studiul lor, apărut luni în Proceedings of American Academy of Sciences (PNAS), este menționat de AFP.
‘Este primul studiu asupra scheletului uman care pune în evidență o semnificativă scădere de densitate osoasă la oamenii moderni’, spune Brian Richmond, custode la divizia antropologică a Muzeului Național de Istorie Naturală din Washington și profesor la Universitatea ‘George Washington’, unul din co-autorii cercetării.
Oamenii de știință au utilizat scanere pentru a măsura densitatea osoasă a părții spongioase a oaselor la 59 de oameni moderni, 229 primate (cimpanzei) și a unor oseminte fosilizate de hominizi — Australopithecus africanus (-3,3 la — 2,1 milioane de ani), Paranthropus robustus (-1,2 milioane de ani) și oameni de Neanderthal (-250.000 la — 28.000 de ani).
Rezultatele au arătat că doar oamenii moderni recenți au o densitate osoasă scăzută a părților spongioase, deosebit de pronunțată la articulațiile membrelor inferioare. ‘Se pare că această schimbare anatomică târzie în evoluția noastră a rezultat din trecerea de la viața nomadă la un mod de viață mai sedentar’, afirmă cercetătorii.
‘Și alți factori ar putea explica diferențele de densitate osoasă între primii agricultori și vânătorii-culegători’, spune Timothy Ryan, profesor de antropologie la Universitatea Pennsylvania, un alt co-autor al lucrării. ‘Cantitatea de cereale din regimul alimentar al agricultorilor, precum și posibile carențe de calciu ar fi putut contribui și ele la reducerea masei osoase, dar se pare că renunțarea la vânătoare și cules a jucat un rol mai mare’, adaugă el.
Cercetarea oferă un context antropologic unor patologii osoase din prezent, cum ar fi osteoporoza, fragilizare a oaselor frecventă în timpul îmbătrânirii, care rezultă parțial din lipsa de activitate fizică (mai ales mersul pe jos). ‘Oamenii preistorici erau fără îndoială mai activi din punct de vedere fizic decât astăzi’, remarcă Brian Richmond. ‘Oamenii contemporani trăiesc într-un mediu cultural și tehnologic incompatibil cu adaptarea lor rezultată din evoluție. Nu am evoluat ca să stăm în mașină sau la birou’, este de părere și Colin Shaw de la Universitatea din Cambridge (Marea Britanie), un alt co-autor al studiului.
Cercetătorii consideră că mișcarea începând de la o vârstă fragedă permite atingerea unei rezistențe osoase maxime spre 30 de ani și implicit menținerea unei densități mai mari a oaselor, în pofida slăbirii inevitabile care se produce odată cu înaintarea în vârstă.
Următoarea etapă a cercetării, precizează profesorul Shaw, va fi analizarea diferitelor tipuri de mișcări ale corpului care le-au permis strămoșilor oamenilor de astăzi să atingă o mare soliditate osoasă, studiind printre alții alergătorii din Himalaya și deșertul Namibiei.
