”Ascensiune”, în pragul sărbătorilor de iarnă

Publicat de Carmen Secuiu, 13 decembrie 2014, 13:22

Ascensiunea începe într-o zi de 13, sâmbătă, 13 decembrie, la ora 17:00, în ceainăria Librăriei Cărturești și este vorba despre ascensiunea lui Andrei Orban, care acum are 22 de ani și spune, că în urmă cu 17 ani nu făcea altceva decât să deseneze pe tapetul proaspăt cumpărat și lipea plastilină pe toţi pereţii.

”Cei albi erau cei mai fascinanți, pentru că ofereau o libertate suplimentară” spune autorul lucrărilor.

Vedea acei pereţi albi, precum viaţă. O realitate, care aşteapta să fie creată. În acea realitate nu exista nicio limită de timp…

A trecut vremea și s-a maturizat, s-a gândit că ar trebui să-şi construiască o carieră şi a dat admitere la Academia Năvală “Mircea cel Bătrân”. Însă arta, bat-o vina, a învins!

La scurt timp, traiectul tânărului s-a modificat, iar el s-a întors la artă, şi în timpul liber, dar şi ca student al facultăţii de profil.

Despre stilul său personal, Andrei spune: “Nu am un stil bătut în cuie. Jonglez între suprarealism, figurativ şi abstract în funcţie de starea pe care doresc să o expun. Fiecare stil este un mod de a- mi expune energia.
O vibraţie mai puternică o expun într-un mod abstract, iar o vibraţie normală o expun într-un mod suprarealist. În arta abstractă surprind lucrurile aşa cum sunt în realitate, lipsite de formă, în esenţa lor.
Lucrurile se mişcă prea repede ca să putem surprinde forma”.

Putem spune că gradul de abstractizare este direct proporţional cu profunzimea lucrării pentru că, odată cu dispariţia formelor clare privitorul este forţat să simtă în loc să gândească,să îşi folosească al 6-lea simț în detrimentul celor 5, pe care le foloseşte de obicei şi aşa mult, prea mult în viaţa de zi cu zi. Până la urmă totul se rezumă la energie.

Indiferent despre ce ramură a artelor este vorba, muzică, sculptură, pictură sau alte medii, toate au ca scop evoluţia. Privitorul trebuie să plece mai bogat. Cu ceea ce a văzut!
Andrei Orban se află în situaţia concretă în care el, autorul pictor, se reprezintă pe sine în operă, ca autor al acesteia, generând o imagine.

O reprezentare a sa, în interiorul operei, atribuie „eul auctorial”, care conferă în primul rând valoarea unei forţe formative, care se dezvoltă şi se defineşte, în raportul cu sine şi cu opera, prin punerea în pictură a acestor reprezentări.
Seria sa de lucrări este un discurs al eu- lui, fără măşti şi fără subterfugii și parcurge salturi de la epocă la epocă, de la spaţii la spaţii, prin modalităţile de reprezentare picturale. Indiferent de tipul de discurs la care apelează.

”Vedem dincolo de dimensiunea psihologică o modalitate de autodefinire, de autocunoaştere, de autoapropriere şi de autoconservare a autorului, aflat la începutul drumului artistic, în şi prin picturile sale ce deschid drumul spre o viziune interioară, proprie în contextul artei contemporane.” , după cum spune îndrumătorul său științific în ară, conf. univ. dr. Daniela Ţurcanu Caritiu.

carmensecuiu@radioconstanta.ro