(AUDIO) Noi paşi în cooperarea regiunilor Dunării şi ale Mării Negre de Vest
Publicat de cristina.iliuta, 12 decembrie 2014, 14:40
În perioada 11-12 decembrie 2014 au loc, la Constanţa, lucrările workshop-ului comun în regiunea Mării Negre de Vest şi a Dunării, organizat de Compania Naţională „Administraţia Porturilor Maritime” SA Constanţa.
Evenimentul reuneşte reprezentanţi ai autorităţilor regionale, municipale şi portuare, specialişti din România, Austria şi Bulgaria, în baza Memorandumului de Înţelegere pentru Stabilirea Cooperării între Comunitatea de lucru a Statelor Dunărene, reprezentate de Landul Austria de Jos – inclusiv porturile dunărene – şi Regiunile Mării Negre de Vest şi porturile acestora, document semnat pe 27 noiembrie 2013 la Constanţa.
Președintele firmei Pro Banube (AUSTRIA), firma care face legatura între părțile implicate, Alexandru Capatu, ne-a spus ca orice afacere este binevenită, dacă este legală.
Autoritățile portuare și cele ale adminidstrației locale, din cele patru orașe implicate,Galati, Constanța, Burgas și Varna, au termen până la sfârșitul lunii ianuarie 2015, să spună dacă merg mai departe în acest proiect, care va debuta în septembrie 2015, cu un buget de aproximativ 3 milioane de euro, bani proveniți din fondurile UE.
Pe parcursul anului 2014, firma austriacă Verracon, specializată în consultanţă pentru transporturi, a finanţat un prim proiect de evaluare.
Acest studiu a fost dezbătut într-o primă fază, de către fiecare din porturile implicate: Constanţa, Galaţi, Varna şi Burgas, dezbateri la care au participat şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi regionale.