Ascultă Radio România Constanța Live

Grupul SONG revine pe scenă după 20 de ani de absenţă, la Sala Radio

Grupul SONG revine pe scenă după 20 de ani de absenţă, la Sala Radio

Publicat de magda.chirana, 11 decembrie 2014, 10:00

Grupul vocal SONG revine, după 20 de ani de absenţă, cu un concert special de Crăciun, ce va avea loc sâmbătă,13 decembrie, la Sala Radio.

Evenimentul organizat de Radio România în colaborare cu Asociatia Song, este o continuare a unei tradiţii anuale din perioada 1974-1993, când pe 15 decembrie (ziua de nastere a fondatorului si dirijorului grupului Song, Ioan Luchian Mihalea) corul propunea publicului un concert special înainte de Craciun.

În cei 20 de ani în care grupul nu a mai activat oficial, o parte dintre membrii săi au continuat să se revada pe 15 decembrie, să cânte si să-si aminteasca de pasiunea lor comună pentru muzică.

Grupul Song numără peste 40 de membri activi care, sub îndrumarea dirijorului Daniel Jinga, vor relua traditia concertului de sărbători. La finalul concertului vor urca pe scena toţi foştii membri Song aflati în sală şi, împreună, vor cânta câteva dintre cele mai reprezentative piese ale corului.

MINAC: Simpozionul „Copiii sărbătoresc Dobrogea” – istoria și cultura regiunii, în glasul tinerei generații
Cultură joi, 12 noiembrie 2026, 10:15

MINAC: Simpozionul „Copiii sărbătoresc Dobrogea” – istoria și cultura regiunii, în glasul tinerei generații

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și în colaborare cu Societatea de Științe...

MINAC: Simpozionul „Copiii sărbătoresc Dobrogea” – istoria și cultura regiunii, în glasul tinerei generații
DIALOGURI LA ZI | Dobrogea în sărbătoare: din culisele „Regalului Dobrogean”, cu Laura Stroe, directorul Centrului Cultural Județean „Teodor T. Burada” Constanța
Cultură miercuri, 11 noiembrie 2026, 17:44

DIALOGURI LA ZI | Dobrogea în sărbătoare: din culisele „Regalului Dobrogean”, cu Laura Stroe, directorul Centrului Cultural Județean „Teodor T. Burada” Constanța

Pe 14 noiembrie celebrăm Ziua Dobrogei, momentul în care acest ținut aparte, cu o istorie bogată, o natură spectaculoasă și o identitate...

DIALOGURI LA ZI | Dobrogea în sărbătoare: din culisele „Regalului Dobrogean”, cu Laura Stroe, directorul Centrului Cultural Județean „Teodor T. Burada” Constanța
Ziua Dobrogei, celebrată prin dezbateri literare și recitaluri de poezie de Liga Scriitorilor Dobrogeni
Cultură miercuri, 11 noiembrie 2026, 15:04

Ziua Dobrogei, celebrată prin dezbateri literare și recitaluri de poezie de Liga Scriitorilor Dobrogeni

Ziua Dobrogei va fi celebrată și de membrii Ligii Scriitorilor Dobrogeni, prin dezbateri literare și recitaluri de poezie. Despre evenimentul...

Ziua Dobrogei, celebrată prin dezbateri literare și recitaluri de poezie de Liga Scriitorilor Dobrogeni
Cartea pentru copii „Zâmbete în Regatul Mărilor” a fost lansată la Delfinariul din Constanța
Cultură marți, 10 noiembrie 2026, 16:16

Cartea pentru copii „Zâmbete în Regatul Mărilor” a fost lansată la Delfinariul din Constanța

A fost odată ca niciodată, într-un sătuc micuț de lângă Marea Cea Mare, un băiețel pe nume Iliuță, vestit în toată localitatea pentru...

Cartea pentru copii „Zâmbete în Regatul Mărilor” a fost lansată la Delfinariul din Constanța
Cultură marți, 10 noiembrie 2026, 08:04

Amelia Stănescu: Cartea „Meserie de bibliotecar” este un gest de recunoștință pentru munca și dăruirea bibliotecarilor constănțeni

„Prea puțin se vorbește la ora actuală despre meseria de bibliotecar. Prea puține școli pregătesc tinerii în vederea acestei profesii. Prea...

Amelia Stănescu: Cartea „Meserie de bibliotecar” este un gest de recunoștință pentru munca și dăruirea bibliotecarilor constănțeni
Cultură luni, 9 noiembrie 2026, 15:45

FOTO-AUDIO | Comori bibliofile dedicate Dobrogei, reunite într-o expoziție aniversară la Biblioteca Județeană Constanța

Cu doar câteva zile înainte de 14 noiembrie, când celebrăm Ziua Dobrogei, Departamentul Colecții Speciale și Cărți Rare din cadrul...

FOTO-AUDIO | Comori bibliofile dedicate Dobrogei, reunite într-o expoziție aniversară la Biblioteca Județeană Constanța
Cultură luni, 9 noiembrie 2026, 10:55

Florian Lungu, una dintre vocile emblematice ale jazzului românesc, s-a stins din viață

Cunoscut în lumea muzicală drept „Moșu’”, Florian Lungu a fost muzicolog, pianist, compozitor, aranjor, profesor și realizator de emisiuni...

Florian Lungu, una dintre vocile emblematice ale jazzului românesc, s-a stins din viață
Cultură duminică, 8 noiembrie 2026, 09:43

Mărturii constănțene: Descoperim cartierele orașului și aflăm detalii din trecutul zonelor în care locuim

Istoricul Răzvan Raul Ivan și Adrian Băncilă ne invită la o călătorie altfel prin cartierele Constanței. Dincolo de clădiri și de locurile...

Mărturii constănțene: Descoperim cartierele orașului și aflăm detalii din trecutul zonelor în care locuim