Ascultă Radio România Constanța Live

Acord între CSA Steaua și FC Steaua

Acord între CSA Steaua și FC Steaua

Publicat de Catalin Donose, 8 decembrie 2014, 14:20

Campioana României la fotbal, Steaua Bucureşti, va putea folosi însemnele şi culorile sale tradiţionale până în data de 15 decembrie, în urma unui acord survenit, astăzi, între reprezentanţii CSA Steaua şi FC Steaua.
În urma deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 3 decembrie, în urma căreia Gigi Becali, finanţatorul clubului FC Steaua, pierdea marca ”Steaua”, presedintele clubului de fotbal, Valeriu Argăseală şi vicepreşedintele Iulian Gheorghişor s-au întâlnit cu reprezentanţii CSA, preşedintele George Boroi şi membrii Consiliului de conducere, iar în urma discuţiilor au ajuns la o înţelegere ”astfel încât să nu afecteze activitatea echipei de fotbal în campionat şi în cupele europene şi să nu producă prejudicii de imagine celor două cluburi sau sportului românesc”.
Înţelegerea este valabilă pentru meciurile care se vor desfăşura în cele două competiţii ”până la data de 15 decembrie 2014”.
”După această dată cele două cluburi vor continua discuţiile şi vor elabora termenii viitoarei colaborări, definitivând elementele concrete de punere în practică a deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”, precizează comunicatul, subliniind că preşedinţii celor două cluburi ”au reafirmat disponibilitatea de dialog şi cooperare în sensul sprijinirii şi continuităţii sportului de performanţă”.
Până pe 15 decembrie, Steaua va mai juca două partide, pe 11 decembrie cu Dinamo Kiev, în Europa League, pe Arena Naţională, iar în data de 14 decembrie, cu CSMS Iaşi, în deplasare, în sferturile de finală ale Cupei Ligii.

Victorie în deplasare pentru Universitatea Craiova în Conference League
Sport vineri, 23 octombrie 2026, 08:20

Victorie în deplasare pentru Universitatea Craiova în Conference League

Universitatea Craiova a obţinut o victorie importantă, 3-1 (2-0) cu formaţia Inter Club d’Escaldes din Andorra, joi seara, pe Estadi de la...

Victorie în deplasare pentru Universitatea Craiova în Conference League
China a câştigat concursul feminin pe echipe la Mondialele de la Rotterdam
Sport joi, 22 octombrie 2026, 11:41

China a câştigat concursul feminin pe echipe la Mondialele de la Rotterdam

Echipa feminină de gimnastică artistică a Chinei a câştigat aurul la Campionatele Mondiale de la Rotterdam (Olanda), miercuri, devansându-le pe...

China a câştigat concursul feminin pe echipe la Mondialele de la Rotterdam
Doi pugiliști de la CSM Constanța vor boxa joi în finalele Campionatului Național
Sport joi, 22 octombrie 2026, 10:05

Doi pugiliști de la CSM Constanța vor boxa joi în finalele Campionatului Național

În Sala „Tomis” din Constanța au continuat miercuri, meciurile din cadrul Campionatului Național de box pentru seniori U23. Cei doi...

Doi pugiliști de la CSM Constanța vor boxa joi în finalele Campionatului Național
Universitatea Craiova își dorește victoria în Conference League
Sport joi, 22 octombrie 2026, 08:38

Universitatea Craiova își dorește victoria în Conference League

Echipa Universitatea Craiova întâlneşte în deplasare, formaţia Inter Club d’Escaldes din Andorra, joi seară, de la ora 19:45, (în direct...

Universitatea Craiova își dorește victoria în Conference League
Sport joi, 22 octombrie 2026, 08:26

Victorie în deplasare pentru fotbalistele de la Farul Constanța

În prima etapă a returului Superligii feminine de fotbal, Farul Constanța a întâlnit, în deplasare, pe nou promovata Rapid București, echipă...

Victorie în deplasare pentru fotbalistele de la Farul Constanța
Sport miercuri, 21 octombrie 2026, 16:19

Sorana Cîrstea s-a oprit în optimile turneului de la Ningbo

Sorana Cîrstea a fost învinsă de cehoaica Sara Bejlek, cu 7-6, 6-4, miercuri, în optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Ningbo (China),...

Sorana Cîrstea s-a oprit în optimile turneului de la Ningbo
Sport miercuri, 21 octombrie 2026, 14:01

Miercuri vor boxa cei doi pugiliști de la CSM Constanța

Marți, Campionatele Naționale de Box rezervate seniorilor-U23 au debutat în incinta Complexului Sportiv Tomis – Flămânda. Prima zi a fost...

Miercuri vor boxa cei doi pugiliști de la CSM Constanța
Sport marți, 20 octombrie 2026, 11:43

Istvan Kovacs va arbitra meciul Real Madrid – Leipzig din Liga Campionilor

Arbitrul român a fost delegat de UEFA la partida Real Madrid – Leipzig din runda a treia a fazei principale UEFA Champions League. Partida va avea...

Istvan Kovacs va arbitra meciul Real Madrid – Leipzig din Liga Campionilor