Ascultă Radio România Constanța Live

Legea graţierii revine!

Legea graţierii revine!

Publicat de Bogdan Comșa, 26 noiembrie 2014, 16:32

Deputatul Nicolae Păun a declarat, astăzi, că va depune în următoarea sesiune, la Parlament, un proiect privind graţierea colectivă a celor care au pedepse între unu şi cinci ani, pentru acte care nu au fost săvârşite cu violenţă.

”Voi depune, în următoarea sesiune parlamentară, un proiect privind graţierea colectivă a unor pedepse pentru acte care nu au fost săvârşite cu violenţă, între unu şi cinci ani maximum”, a declarat Nicolae Păun, citat de Mediafax.

Deputaţii Nicolae Păun şi Mădălin Voicu au fost iniţiatorii Legii amnistierii şi graţierii, respinsă săptămâna trecută de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.

Camera Deputaţilor a respins săptămâna trecută, marţi, proiectul legii amnistiei şi graţierii, fiind înregistrate 293 de voturi în favoarea acestei decizii, un vot „împotrivă” şi o abţinere.

Camera era forul legislativ decizional în cazul acestui proiect de lege, care a fost respins de Senat din mai 2013.

Plenul Camerei Deputaţilor a respins proiectul de lege privind amistierea unor infracţiuni şi graţierea unor pedepse după ce reprezentanţii PNL şi PDL şi cei ai PSD au precizat că votează pentru respingerea acestui proiect.

Proiectul legilor graţierii şi amnistiei a generat controverse intense, iar politicienii cu probleme penale au fost acuzaţi că încearcă, în acest fel, să se pună la adăpost de eventualele sancţiuni, iar cei condamnaţi la închisoare, să iasă de după gratii.

Nicolae Păun este deputat din anul 2000, iar la ultimele alegeri a fost ales din partea Partidei Romilor „Pro-Europa”.

25 martie – Ziua Poliției Române
Actualitate miercuri, 25 martie 2026, 09:22

25 martie – Ziua Poliției Române

Ziua Poliției Române este sărbătorită în fiecare an la data de 25 martie. Această dată a fost aleasă deoarece coincide cu sărbătoarea...

25 martie – Ziua Poliției Române
TULCEA: Lucrările la noua Sală Polivalentă sunt aproape finalizate!
Actualitate miercuri, 25 martie 2026, 08:43

TULCEA: Lucrările la noua Sală Polivalentă sunt aproape finalizate!

Lucrările la noua Sală Polivalentă din Tulcea au intrat pe ultima sută de metri, atingând un stadiu de execuție de 96%. Sala va beneficia de un...

TULCEA: Lucrările la noua Sală Polivalentă sunt aproape finalizate!
Midia Marine Terminal a realizat o imagine de ansamblu a remorcherului scufundat în Portul Midia
Actualitate marți, 24 martie 2026, 18:58

Midia Marine Terminal a realizat o imagine de ansamblu a remorcherului scufundat în Portul Midia

Marți, Midia Marine Terminal a realizat o imagine de ansamblu a poziției epavei, urmând ca, în perioada următoare, să efectueze o scanare a...

Midia Marine Terminal a realizat o imagine de ansamblu a remorcherului scufundat în Portul Midia
BABADAG: 29 de amenzi aplicate șoferilor în doar trei zile!
Actualitate marți, 24 martie 2026, 15:32

BABADAG: 29 de amenzi aplicate șoferilor în doar trei zile!

În perioada 20 – 23 martie 2026, polițiștii Poliției Oraș Babadag, sprijiniți de Serviciului Rutier, Serviciul pentru Acțiuni Speciale...

BABADAG: 29 de amenzi aplicate șoferilor în doar trei zile!
Actualitate marți, 24 martie 2026, 15:14

În noul sezon estival, forța de muncă este asigurată de angajați din alte țări

Pentru anul acesta, în perspectiva sezonului estival, se estimează că forța de muncă necesară activităților sezoniere din turism este...

În noul sezon estival, forța de muncă este asigurată de angajați din alte țări
Actualitate marți, 24 martie 2026, 14:46

Județul CONSTANȚA: Peste 4.450 de elevi au susținut simularea națională a examenului de Bacalaureat, proba la matematică

Peste 4.450 de elevi din județul Constanța au susținut astăzi (marți) simularea națională a examenului de Bacalaureat, proba la matematică....

Județul CONSTANȚA: Peste 4.450 de elevi au susținut simularea națională a examenului de Bacalaureat, proba la matematică
Actualitate marți, 24 martie 2026, 14:39

Jandarmii constănțeni au răspuns apelului campaniei „Donează sânge, salvează o viață!”

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța au răspuns luni și marți, apelului campaniei „Donează sânge, salvează o...

Jandarmii constănțeni au răspuns apelului campaniei „Donează sânge, salvează o viață!”
Actualitate marți, 24 martie 2026, 14:09

Muzeul de Artă Populară Constanța organizează un atelier de pictură pe sticlă cu tema „Buna Vestire”

Muzeul de Artă Populară Constanța organizează joi, 26 martie, de la ora 13.00, un atelier de icoane pe sticlă cu tema „Buna Vestire”. Sursa...

Muzeul de Artă Populară Constanța organizează un atelier de pictură pe sticlă cu tema „Buna Vestire”