Ascultă Radio România Constanța Live

Senatorii menţin criteriul demografic pentru înfiinţarea farmaciilor

Senatorii menţin criteriul demografic pentru înfiinţarea farmaciilor

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 25 noiembrie 2014, 14:51

Senatorii decis, marţi, să menţină criteriul demografic pentru înfiinţarea farmaciilor în oraşe, ei respingând, în acest sens, o solicitare de reexaminare transmisă Parlamentului de preşedintele Traian Băsescu.

Raportul de respingere a cererii de reexaminare asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii farmaciei 266/2008 şi de adoptare a legii în forma trimisă la promulgare, propus de Comisia pentru sănătate, a întrunit 62 de voturi ”pentru”, 18 voturi ”împotrivă” şi patru ”abţineri”.

Potrivit legii, în prezent, înfiinţarea unei farmacii comunitare în mediul urban se face în funcţie de numărul de locuitori, dovedit prin adeverinţă eliberată de autoritatea administraţiei publice locale, după cum urmează: în municipiul Bucureşti, o farmacie la 3.000 de locuitori, în oraşele reşedinţă de judeţ, o farmacie la 3.500 de locuitori, iar în celelalte oraşe, o farmacie la 4.000 de locuitori.

„Parlamentul a adoptat această lege cu modificări faţă de forma iniţiatorului, menţinând criteriul demografic prevăzut la înfiinţarea unei farmacii în mediul urban. Astfel, Legea transmisă promulgării elimină orice prevedere referitoare la durata de aplicare a criteriului demografic, rezultând, aşadar, menţinerea acestui criteriu pe perioadă nedeterminată”, a susţinut preşedintele în cererea de reexaminare, informează Mediafax.

Potrivit preşedintelui, menţinerea criteriului demografic pentru înfiinţarea farmaciilor din mediul urban poate constitui o piedică asupra competitivităţii pieţei, accesul agenţilor economici fiind, astfel, limitat.

”Drept urmare, o asemenea reglementare a accesului pe piaţă poate avea consecinţe asupra mediului concurenţial, implicit şi asupra consumatorilor. De aceea, consider oportun ca menţinerea acestui criteriu demografic să fie prevăzută pentru o perioadă de 6 – 9 luni, respectiv până cel mult la data de 30 septembrie 2015. De asemenea, solicit să ţineţi cont de faptul că, prin punctul său de vedere, cu nr. 12120/8.10.2014, Consiliul Concurenţei a transmis observaţiile sale asupra legii supuse promulgării. În acest sens, vă transmit, în copie, punctul de vedere primit de la Consiliul Concurenţei”, scrie şeful statului în cererea de reexaminare.

Senatul a adoptat acest proiect în calitate de primă Cameră sesizată.

Scriitorul Ovidiu Mihalache, invitat la Povești din Dobrogea
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 18:15

Scriitorul Ovidiu Mihalache, invitat la Povești din Dobrogea

“Omătul încins” este titlul romanului recent apărut la Editura Neuma, semnat de scriitorul Ovidiu Mihalache. Acesta reconstituie o realitate...

Scriitorul Ovidiu Mihalache, invitat la Povești din Dobrogea
pasaj Tomis - Aurel Vlaicu
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 17:57

Proiectul viitorului pasaj de la intersecția bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu, pe ordinea de zi a consilierilor locali

Consilierii locali constănțeni s-au întrunit astăzi, în ședință extraordinară. Pe ordinea de zi s-a aflat un singur proiect care vizează...

Proiectul viitorului pasaj de la intersecția bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu, pe ordinea de zi a consilierilor locali
Bărbatul din Năvodari, cercetat penal pentru că a bătut un câine, reținut de polițiști pentru 24 de ore
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 17:41

Bărbatul din Năvodari, cercetat penal pentru că a bătut un câine, reținut de polițiști pentru 24 de ore

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de provocarea de suferințe fizice și psihice prin orice...

Bărbatul din Năvodari, cercetat penal pentru că a bătut un câine, reținut de polițiști pentru 24 de ore
CONSTANȚA: Licitație publică pentru închirierea a 13 cabinete medicale din Policlinica nr. 2
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 17:10

CONSTANȚA: Licitație publică pentru închirierea a 13 cabinete medicale din Policlinica nr. 2

Consiliul Județean Constanța a aprobat, astăzi, documentația pentru licitația publică privind închirierea a 13 cabinete medicale din...

CONSTANȚA: Licitație publică pentru închirierea a 13 cabinete medicale din Policlinica nr. 2
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 16:32

Consiliul Județean Constanța a aprobat pachetul fiscal pentru 2026

Consiliul Județean Constanța a aprobat, astăzi, pachetul fiscal pentru 2026. Acesta include taxele de urbanism, taxele speciale și tarifele...

Consiliul Județean Constanța a aprobat pachetul fiscal pentru 2026
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 16:19

Georgescu, prima întâlnire în instanță cu Potra: Reforma în Justiție începe cu un singur pas – turul doi înapoi

Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu și mercenarul Horațiu Potra s-au întâlnit luni pentru prima dată în sala de...

Georgescu, prima întâlnire în instanță cu Potra: Reforma în Justiție începe cu un singur pas – turul doi înapoi
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 16:03

Județul CONSTANȚA: Locațiile în care se poate efectua examenul trichineloscopic

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanta aduce la cunoștința publicului locațiile unde se poate efectua...

Județul CONSTANȚA: Locațiile în care se poate efectua examenul trichineloscopic
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 15:56

CONSTANȚA: Blocarea locului de parcare cu diferite obiecte, sancționată cu până la o mie de lei

Delimitarea benzii unice pentru autobuze, pe bulevardele din municipiul Constanța,  restrânge numărul locurilor de parcare neamenajate. În...

CONSTANȚA: Blocarea locului de parcare cu diferite obiecte, sancționată cu până la o mie de lei