Ascultă Radio România Constanța Live

Aproape o treime din populaţia mondială este obeză sau supraponderală

Aproape o treime din populaţia mondială este obeză sau supraponderală

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 21 noiembrie 2014, 14:03

Peste 2,1 miliarde de persoane, reprezentând aproape 30% din populaţia mondială, sunt supraponderale sau obeze, iar acest flagel urmează să afecteze jumătate dintre adulţii de pe Terra până în anul 2030, potrivit unui studiu publicat joi.

Obezitatea provoacă aproximativ 5% din totalul deceselor pe plan mondial şi generează costuri la fel de mari pentru economia mondială precum fumatul şi conflictele armate, afirmă autorii unui studiu realizat recent de McKinsey Global Institute.

Studiul lansează comunităţii internaţionale un apel pentru „o reacţie coordonată” a guvernelor, comercianţilor şi actorilor din sectorul agroalimentar, afirmând că o astfel de iniţiativă ar putea să ajute aproximativ 20% dintre obezi să revină la o greutate normală în mai puţin de 10 ani.

Studiul citează, de asemenea, 74 de recomandări, precum reducerea porţiilor din restaurantele fast-food, introducerea unor alimente sănătoase în şcoli şi necesitatea de a-i educa pe părinţi.

Obezitatea generează în fiecare an costuri de 73,8 miliarde de dolari prin prisma cheltuielilor de sănătate publică şi a scăderii productivităţii economice.

Este considerată obeză orice persoană al cărei indice de masă corporală (IMC) este mai mare de 30. O persoană supraponderală are un IMC cuprins între 25 şi 30. IMC reprezintă raportul dintre greutate şi pătratul înălţimii unei persoane.

Județul CONSTANȚA: Peste 4.450 de elevi au susținut simularea națională a examenului de Bacalaureat, proba la matematică
Actualitate marți, 24 martie 2026, 14:46

Județul CONSTANȚA: Peste 4.450 de elevi au susținut simularea națională a examenului de Bacalaureat, proba la matematică

Peste 4.450 de elevi din județul Constanța au susținut astăzi (marți) simularea națională a examenului de Bacalaureat, proba la matematică....

Județul CONSTANȚA: Peste 4.450 de elevi au susținut simularea națională a examenului de Bacalaureat, proba la matematică
Jandarmii constănțeni au răspuns apelului campaniei „Donează sânge, salvează o viață!”
Actualitate marți, 24 martie 2026, 14:39

Jandarmii constănțeni au răspuns apelului campaniei „Donează sânge, salvează o viață!”

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța au răspuns luni și marți, apelului campaniei „Donează sânge, salvează o...

Jandarmii constănțeni au răspuns apelului campaniei „Donează sânge, salvează o viață!”
Muzeul de Artă Populară Constanța organizează un atelier de pictură pe sticlă cu tema „Buna Vestire”
Actualitate marți, 24 martie 2026, 14:09

Muzeul de Artă Populară Constanța organizează un atelier de pictură pe sticlă cu tema „Buna Vestire”

Muzeul de Artă Populară Constanța organizează joi, 26 martie, de la ora 13.00, un atelier de icoane pe sticlă cu tema „Buna Vestire”. Sursa...

Muzeul de Artă Populară Constanța organizează un atelier de pictură pe sticlă cu tema „Buna Vestire”
Radio România și UZPR au semnat un parteneriat strategic pentru susținerea jurnalismului de calitate
Actualitate marți, 24 martie 2026, 13:58

Radio România și UZPR au semnat un parteneriat strategic pentru susținerea jurnalismului de calitate

Radio România și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România au semnat, marți, un protocol de colaborare care vizează consolidarea...

Radio România și UZPR au semnat un parteneriat strategic pentru susținerea jurnalismului de calitate
Actualitate marți, 24 martie 2026, 13:35

DNCS: A fost lansată o nouă campanie națională – „Uniți împotriva escrocheriilor”

Inițiativa încurajează consumatorii să recunoască și să evite mai ușor diferitele tipuri de înșelătorii, prin exemple reale, educație și...

DNCS: A fost lansată o nouă campanie națională – „Uniți împotriva escrocheriilor”
Actualitate marți, 24 martie 2026, 13:28

Constănțenii au trimis autorităților locale peste 50 de propuneri referitoare la proiectul privind interzicerea jocurilor de noroc

Fără săli de jocuri la parterul blocurilor, în apropierea unităților de învățământ sau a spitalelor și reguli stricte de funcționare....

Constănțenii au trimis autorităților locale peste 50 de propuneri referitoare la proiectul privind interzicerea jocurilor de noroc
Actualitate marți, 24 martie 2026, 13:21

Adoptă un cățel | Onix și Blackie își caută o familie

Primăria Municipiului Constanța face un nou apel la solidaritate și responsabilitate civică, continuând campania de adopție a câinilor fără...

Adoptă un cățel | Onix și Blackie își caută o familie
Actualitate marți, 24 martie 2026, 12:36

Calendar istoric MINAC: 24 martie – Un ajutor de primar, un trubadur local și o vizită regală

La sfârșitul lunii martie, anul 1932, destinele orașului au fost conduse, temporar, de un reprezentant al comunității musulmane. Acesta era...

Calendar istoric MINAC: 24 martie – Un ajutor de primar, un trubadur local și o vizită regală