Ascultă Radio România Constanța Live

Al doilea deputat, la un pas de arestarea preventivă, în această zi

Al doilea deputat, la un pas de arestarea preventivă, în această zi

Publicat de Bogdan Comșa, 18 noiembrie 2014, 20:21

Camera Deputaţilor a aprobat, în această seară, cu 220 de voturi „pentru” şi 65 „împotrivă”, cererea privind încuviinţarea arestării preventive a deputatului PNL Mircea Roşca, informează Mediafax.

Tot astăzi, în cursul după-amiezei, Comisia juridică a Camerei Deputaţilor respinsese cererile Justiţiei privind percheziţia, reţinerea şi arestarea formulate în cazul deputatului PNL Mircea Roşca, moment la care preşedintele liberal, Klaus Iohannis, a anunţat că cererea de arestare va fi admisă, totuşi, de deputaţi, indiferent de avizul Comisiei juridice.

Roşca a declarat, marţi, în plenul Camerei, că solicită să i se ridice imunitatea parlamentară. El a afirmat că este „într-o stare de şoc” şi „total nevinovat”, „o victimă a contextului politic” şi că, „într-o ţară în care toţi hoţii se disculpă”, este greu să-şi dovedească nevinovăţia.

„Recunosc că sunt într-o stare de şoc pentru ceea ce mi se întâmplă. Astăzi la Comisia juridică am întrebat dacă există o singură probă care să mă incrimineze, eu n-am văzut-o”, le-a spus Roşca deputaţilor.

El a arătat că a avut doar o oră şi jumătate pentru a-şi vedea dosarul, spre diferenţă de alţi parlamenatri care au la dispoziţie trei săptămâni pentru acest lucru. „Vineri, înaintea alegerilor, am emis un comunicat de presă şi am arătat că doresc ridicarea imunităţii astfel încât organele de cercetare penală să poată solicita şi efectua orice acte de urmărire penală, aşa cum ar fi făcut faţă de orice cetăţean al acestei ţări. Am arătat că sunt nevinovat”, a precizat Mircea Roşca.

El a spus că după ce a văzut dosarul a ajuns la concluzia că şi organele de cerecetare penală pot fi induse în eroare în mod intenţioat de anumite persoane certate cu legea.

„În cauza mea, un individ cu probleme grave psihice, un fel de schizofrenie acută şi probleme juridice, cercetat pentru evaziune fiscală, grup infracţional organizat şi alte infracţiuni, în prezent aflat sub control judiciar după şapte luni de arest perventiv cu scopul de a-şi genera consecinţe penale favorabile în propria cauză a pus la cale un plan de învinuire nedreaptă împotriva mea”, a explicat Mircea Roşca.

Deputaţii au aprobat cererea ministrului Justiţiei, însoţită de solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de încuviinţare a percheziţiei domiciliare, a reţinerii şi arestării preventive a domnului deputat Mircea Roşca, formulată în Dosarul 192/P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Ploieşti, cu 220 voturi pentru, 65 împotrivă.

Tot astăzi, deputaţii au admis cererea de areastare preventivă a deputatului PSD Ioan Adam, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri. Astfel, Adam va ajunge, cel mai probabil, după gratii, alături de alt fruntaş PSD implicat în acest caz – Viorel Hrebenciuc. Fiul acestuia, implicat şi el în caz, este, de asemenea arestat preventiv. Alt nume celebru din dosar este cel al senatorului PSD Ilie Sârbu, socrul premierului Victor Ponta.

ANM: Răcire accentuată, ploi, vânt puternic și ninsori la munte, săptămâna viitoare
Actualitate duminică, 20 septembrie 2026, 11:16

ANM: Răcire accentuată, ploi, vânt puternic și ninsori la munte, săptămâna viitoare

Informare meteorologică de răcire accentuată, ploi și vânt puternic în toată țara și Cod Galben de intensificări ale vântului pentru 13...

ANM: Răcire accentuată, ploi, vânt puternic și ninsori la munte, săptămâna viitoare
Siegfried Mureșan: Vom păstra lumina aprinsă și vom curăţa toată dezordinea care s-a adunat în peste 30 de ani în statul român
Actualitate duminică, 20 septembrie 2026, 09:57

Siegfried Mureșan: Vom păstra lumina aprinsă și vom curăţa toată dezordinea care s-a adunat în peste 30 de ani în statul român

Premierul desemnat Siegfried Mureșan anunță că va continua reformele începute de guvernarea condusă de Ilie Bolojan și „nu va stinge...

Siegfried Mureșan: Vom păstra lumina aprinsă și vom curăţa toată dezordinea care s-a adunat în peste 30 de ani în statul român
CONSTANȚA – Pacea, de la diplomație și istorie la puterea cuvintelor: „Caligrafie și diplomație“
Actualitate sâmbătă, 19 septembrie 2026, 16:44

CONSTANȚA – Pacea, de la diplomație și istorie la puterea cuvintelor: „Caligrafie și diplomație“

Cu prilejul Zilei Internaționale a Păcii, Rotary Club Constanța Marea Neagră, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman“...

CONSTANȚA – Pacea, de la diplomație și istorie la puterea cuvintelor: „Caligrafie și diplomație“
CONSTANȚA: Vestigiile istorice din zona veche a orașului, igienizate în cadrul unei acțiuni organizate de membrii asociației Noua Acropolă
Actualitate sâmbătă, 19 septembrie 2026, 13:10

CONSTANȚA: Vestigiile istorice din zona veche a orașului, igienizate în cadrul unei acțiuni organizate de membrii asociației Noua Acropolă

Vestigiile istorice din zona veche a orașului Constanța sunt igienizate, astăzi, în cadrul unei acțiuni organizate de membrii asociației Noua...

CONSTANȚA: Vestigiile istorice din zona veche a orașului, igienizate în cadrul unei acțiuni organizate de membrii asociației Noua Acropolă
Actualitate sâmbătă, 19 septembrie 2026, 09:27

19 Septembrie – Ziua Artileriei și Rachetelor Antiaeriene

La 19 septembrie este celebrată Ziua Artileriei și Rachetelor Antiaeriene. În 1916, în Primul Război Mondial, în cadrul manevrei militare de la...

19 Septembrie – Ziua Artileriei și Rachetelor Antiaeriene
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 15:38

Colegiul Medicilor din România, în ședință la TULCEA

Vineri, 18 septembrie 2026, începând cu ora 9.30, sala „Dobrogea“ a Consiliului Județean Tulcea a găzduit ședința Consiliului Național al...

Colegiul Medicilor din România, în ședință la TULCEA
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 15:22

CONSTANȚA – Prețurile carburanților continuă să crească: Nouă scumpire a motorinei, vineri, 18 septembrie 2026

Șoferii din România resimt o nouă rundă de scumpiri la carburanți, prețul motorinei continuând să urce vineri, 18 septembrie 2026, după...

CONSTANȚA – Prețurile carburanților continuă să crească: Nouă scumpire a motorinei, vineri, 18 septembrie 2026
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 15:07

Adrian Țuțuianu: Peste 17.000 de români cu vârste de peste 100 de ani nu pot fi radiați din Registrul Electoral

Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, a declarat vineri, la Târgu Mureș, că peste 17.000 de cetățeni cu...

Adrian Țuțuianu: Peste 17.000 de români cu vârste de peste 100 de ani nu pot fi radiați din Registrul Electoral