Ascultă Radio România Constanța Live

Cei mai mulţi români cred în deochi şi în minuni

Cei mai mulţi români cred în deochi şi în minuni

Publicat de Bogdan Comșa, 1 noiembrie 2014, 18:39

Peste trei sferturi dintre români (76%) cred că există minuni, iar 65% cred că există deochi, potrivit unui sondaj de opinie pentru identificarea superstiţiilor românilor, realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) şi remis sâmbătă AGERPRES.

Cercetarea arată că mai puţin de 20% dintre români se consideră superstiţioşi, dar 61% recunosc că urmăresc horoscopul, 46% cred în sfârşitul lumii şi 44% spun că au avut vise premonitorii.

Potrivit studiului, 55% dintre persoanele chestionate cred în existenţa blestemelor, 52% în cea a demonilor, iar 46% în ce a duhurilor rele. Doar 19% cred în existenţa fantomelor. 95% cred că există Dumnezeu, iar 78% cred în existenţa îngerilor.

De asemenea, potrivit sondajului IRES, 19% dintre cei chestionaţi cred în existenţa vrăjitoarelor care pot prevedea viitorul, iar 4% recunosc că au apelat la acestea. De asemenea, aproape jumătate dintre români (49%) cred în vise premonitorii, iar 44% susţin că au avut acest tip de vise. În cazul a 81% dintre persoanele care au declarat că au avut vise premonitorii, acestea s-au şi îndeplinit. 33% dintre participanţii la studiu cred că visele îi pot ajuta pe oameni în viaţa de zi cu zi.

Aproape o treime (29%) dintre cei chestionaţi recunosc că au un număr norocos, iar 7 şi 13 sunt numerele norocoase preferate de cei mai mulţi dintre români.

Potrivit sondajului IRES, 61% dintre români urmăresc horoscopul, însă 69% dintre respondenţi nu cred în capacitatea horoscopului de a anticipa evenimentele. De asemenea, 46% dintre români cred în sfârşitul lumii, iar 64% cred în Judecata de Apoi.

De asemenea, potrivit studiului, 64% dintre români se consideră norocoşi, însă doar 17% spun despre ei înşişi că sunt superstiţioşi. Potrivit datelor IRES, 22% dintre români recunosc că joacă la Loto 6 din 49 şi 18% la ‘Loz în Plic’, 7% spun că practică pariurile sportive, 5% jocuri de noroc şi alte forme de loterie iar 4% joacă la pariuri în general.

În total, 61% dintre participanţii la studiu ştiu ce semnifică Halloween-ul, dar 50% dintre ei nu sunt de acord cu sărbătorirea de către români şi 12% recunosc că sărbătoresc acest moment. Potrivit studiului IRES, 32% dintre respondenţi sunt de acord cu recentele declaraţii ale preoţilor conform cărora această sărbătoare este similară cu practicile sataniste.

Sondajul a fost realizat pe un grup de 1.214 persoane de 18 ani şi peste, pe un eşantion multi-stratificat, probabilist, reprezentativ la nivel naţional, cu o eroare maximă tolerată de ± 2,8%. Interviurile s-au desfăşurat, vineri, 31 octombrie, prin metoda CATI (interviuri telefonice).

Planul de reorganizare, singura șansă de relansare a activității Șantierului Naval din Mangalia
Actualitate miercuri, 25 martie 2026, 18:42

Planul de reorganizare, singura șansă de relansare a activității Șantierului Naval din Mangalia

CITR, administratorul judiciar al Șantierul Naval din Mangalia, și liderul pietei de restructurare și insolvență din România, anunță...

Planul de reorganizare, singura șansă de relansare a activității Șantierului Naval din Mangalia
Intervenție ARSVOM pe mare. O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale
Actualitate miercuri, 25 martie 2026, 18:27

Intervenție ARSVOM pe mare. O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale

Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) a fost solicitată astăzi, în jurul orei 16.50, de către Centrul Maritim de...

Intervenție ARSVOM pe mare. O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale
Domeniul IT, căutat de tinerii constănțeni
Actualitate miercuri, 25 martie 2026, 18:02

Domeniul IT, căutat de tinerii constănțeni

Tinerii caută în continuare să lucreze în domeniul IT. Într-o perioadă în care inteligența artificială câștigă tot mai mult teren, una...

Domeniul IT, căutat de tinerii constănțeni
Tradiții de Buna Vestire. În popor, sărbătoarea se numește „Blagoveştenie” sau „Blogoviștenie”
Actualitate miercuri, 25 martie 2026, 17:59

Tradiții de Buna Vestire. În popor, sărbătoarea se numește „Blagoveştenie” sau „Blogoviștenie”

Buna Vestire este una dintre cele mai mari sărbători cu dată fixă din calendarul creștin (25 martie), evocând momentul în care Sfântul...

Tradiții de Buna Vestire. În popor, sărbătoarea se numește „Blagoveştenie” sau „Blogoviștenie”
Actualitate miercuri, 25 martie 2026, 17:43

AUDIO | Povești pe străzile cartierului grecesc, spuse de istoricul Cristian Cealera, de Ziua Națională a Greciei

În zi de mare praznic, de Buna Vestire, zeci de constănțeni, dar și turiști au sărbătorit împreună Ziua Națională a Greciei. Și nu...

AUDIO | Povești pe străzile cartierului grecesc, spuse de istoricul Cristian Cealera, de Ziua Națională a Greciei
Actualitate miercuri, 25 martie 2026, 17:04

Adunarea Generală a creditorilor Șantierului Naval 2 Mai Mangalia a avut loc astăzi

Astăzi, a avut loc Adunarea Generală a creditorilor Șantierului Naval 2 Mai Mangalia. Paul Cârlănaru, reprezentantul CITR, compania care este...

Adunarea Generală a creditorilor Șantierului Naval 2 Mai Mangalia a avut loc astăzi
Actualitate miercuri, 25 martie 2026, 16:47

RAJA a premiat câștigătorii concursului „Apa este viață!” – ediția 2026

Sediul central al RAJA SA s-a transformat astăzi, 25 martie 2026, într-un univers de culoare, emoție și speranță, găzduind festivitatea de...

RAJA a premiat câștigătorii concursului „Apa este viață!” – ediția 2026
Actualitate miercuri, 25 martie 2026, 16:04

Persoanele cu dizabilități protestează față de măsurile de austeritate

Protestul va avea loc marțea viitoare, pe 31 aprilie, în Piața Victoriei din București, în fața sediului Guvernului. Anunțul a fost făcut de...

Persoanele cu dizabilități protestează față de măsurile de austeritate