Ascultă Radio România Constanța Live

Percheziţii DNA la Consiliul Naţional al Audiovizualului

Percheziţii DNA la Consiliul Naţional al Audiovizualului

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 30 octombrie 2014, 09:30

Procurori DNA fac, joi, percheziţii în mai multe birouri din sediul Consiliului Naţional al Audiovizualului, printre care şi cel al preşedintelui CNA, Laura Georgescu, într-un dosar privind fapte asimilate celor de corupţie care ar fi fost comise în acest an.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) arată, într-un comunicat de presă, că procurorii fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, comise în anul 2014.

În această cauză, procurorii fac, joi, mai multe percheziţii la sediul unei instituţii publice din Bucureşti, a precizat DNA.

Surse judiciare au declarat că percheziţiile au loc în mai multe birouri din sediul Consiliului Naţional al Audiovizualului, inclusiv în biroul preşedintelui CNA, Laura Georgescu.

Procurorii sunt sprijiniţi în această cauză de Serviciul Român de Informaţii şi Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei.

În luna septembrie, DNA a anunţat că, în dosarul privind obţinerea licenţei audiovizuale de către Giga TV, a început urmărirea penală faţă de Viorel Hrebenciuc, deputat PSD la acea dată, Narcisa Iorga, care la acel moment era membru al CNA şi al cărei mandat s-a încheiat în 13 octombrie, Laura Georgescu, preşedintele CNA, şi Gheorghe Ştefan, primarul municipiului Piatra Neamţ.

Viorel Hrebenciuc este urmărit penal pentru că, susţin anchetatorii, s-a implicat spre a determina funcţionari din CNA pentru ca această instituţie să revină asupra deciziei de retragere a licenţei Giga TV.

Narcisa Iorga este cercetată pentru că i-ar fi sugerat primarului din Piatra-Neamţ, Gheorghe Ştefan, în ce mod se poate redobândi licenţa Giga TV şi la cine să apeleze pentru asta, nominalizându-l pe Viorel Hrebenciuc.

Procurorii precizează că televiziunii Giga TV, în favoarea căreia ar fi intervenit Hrebenciuc, i-a fost retrasă licenţa la 17 septembrie 2013, după ce a încetat să difuzeze serviciul de programe pentru care i s-a acordat licenţa audiovizuală, mai mult de 96 de ore, pentru orice motive imputabile titularului.

În şedinţa CNA din data respectivă i-a fost retrasă licenţa Giga TV, decizia fiind luată cu şapte voturi „pentru” (Laura Georgescu, Lorand Turos, Monica Gubernat, Viorel-Vasile Buda, Christian Mititelu, Cristina Trepcea şi Răsvan Popescu) şi patru „împotrivă” (Valentin Jucan, Narcisa Iorga, Florin Gabrea şi Radu Călin Cristea) din 11 membri prezenţi.

După două săptămâni, respectiv pe 1 octombrie 2013, CNA a revenit asupra deciziei, cu şase voturi în favoarea postului Giga TV (Florin Gabrea, Valentin Jucan, Narcisa Iorga, Cristina Trepcea, Viorel Vasile Buda şi Răsvan Popescu) şi patru împotriva acestuia (Laura Georgescu, Lorand Turos, Monica Gubernat şi Radu Călin Cristea), din 10 membri prezenţi.

„Din analiza materialelor existente la dosar, s-a stabilit că, urmare a demersurilor menţionate anterior, în mod nejustificat, 3 dintre membrii CNA care, la şedinţa anterioară, votaseră pentru retragerea licenţei postului TV, în şedinţa din 01.10.2013, au votat în favoarea postului TV, deşi situaţia de fapt nu s-a schimbat, fără a se fi întocmit vreun document de natură tehnică în cadrul instituţiei pentru a se verifica argumentele susţinute în respectiva contestaţie”, a precizat DNA.

Membrii CNA care şi-au schimbat votul în favoarea Giga TV sunt Viorel Vasile Buda, Cristina Trepcea şi Răsvan Popescu, în timp ce Radu Călin Cristea a votat iniţial contra retragerii licenţei, iar apoi în favoarea acesteia.

Schimbarea votului privind licenţa Giga TV de către trei membri ai CNA s-a făcut nejustificat, ca urmare a exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu de Laura Georgescu, au spus, de asemenea, procurorii DNA, care au acuzat-o pe şefa CNA de abuz în serviciu.

Județul CONSTANȚA: O persoană a fost prinsă sub un autocamion încărcat cu floarea soarelui. I se aplică manevre de resuscitare
Actualitate sâmbătă, 25 octombrie 2025, 14:53

Județul CONSTANȚA: O persoană a fost prinsă sub un autocamion încărcat cu floarea soarelui. I se aplică manevre de resuscitare

UPDATE Victima este un bărbat în vârstă de 48 de ani. medicii au reușit să-l resusciteze, fiind transportat la Spitalul Județean Constanța cu...

Județul CONSTANȚA: O persoană a fost prinsă sub un autocamion încărcat cu floarea soarelui. I se aplică manevre de resuscitare
Seară de Halloween, la Cazinoul din Constanța
Actualitate sâmbătă, 25 octombrie 2025, 13:32

Seară de Halloween, la Cazinoul din Constanța

Pe 1 noiembrie, la Cazinoul din Constanța Halloween-ul se sărbătorește într-un decor elegant și misterios, la lumina lumânărilor, cu un dress...

Seară de Halloween, la Cazinoul din Constanța
Piesa de patrimoniu | Mini bijuterii arheologice în formă de pantere. În antichitate au înnobilat cureaua unui militar
Actualitate sâmbătă, 25 octombrie 2025, 13:18

Piesa de patrimoniu | Mini bijuterii arheologice în formă de pantere. În antichitate au înnobilat cureaua unui militar

Două aplice din argint, două micuțe pantere, ce au înnobilat cândva, în antichitate, cureaua unui militar, sunt cele despre care vom vorbi...

Piesa de patrimoniu | Mini bijuterii arheologice în formă de pantere. În antichitate au înnobilat cureaua unui militar
Județul CONSTANȚA: Dacă aveți informații, sunați la 112. Bărbatul a plecat de acasă pe 20 octombrie
Actualitate sâmbătă, 25 octombrie 2025, 12:18

Județul CONSTANȚA: Dacă aveți informații, sunați la 112. Bărbatul a plecat de acasă pe 20 octombrie

La data de 24 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Cernavodă au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la plecarea...

Județul CONSTANȚA: Dacă aveți informații, sunați la 112. Bărbatul a plecat de acasă pe 20 octombrie
Actualitate sâmbătă, 25 octombrie 2025, 11:38

MURIGHIOL: O casă a fost cuprinsă de flăcări. Intervin salvatorii de la ISU DELTA Tulcea

UPDATE  În urmă cu scurt timp, focul a fost stins de pompieri. A ars acoperișul clădirii pe o suprafață de aproximativ 200 mp, iar cauza...

MURIGHIOL: O casă a fost cuprinsă de flăcări. Intervin salvatorii de la ISU DELTA Tulcea
Actualitate sâmbătă, 25 octombrie 2025, 11:09

România revine la ora oficială Timpul Legal Român (25-26 octombrie)

În noaptea de sâmbătă, 25 octombrie 2025, spre duminică, 26 octombrie 2025, România revine la Timpul Legal Român. În fiecare an, în luna...

România revine la ora oficială Timpul Legal Român (25-26 octombrie)
Actualitate sâmbătă, 25 octombrie 2025, 10:32

Ziua Armatei României, celebrată în Marea Mediterană

Echipajul vânătorului de mine M 271 „Căpitan Constantin Dumitrescu” sărbătorește Ziua Armatei României în Marea Mediterană. Cei 40 de...

Ziua Armatei României, celebrată în Marea Mediterană
Actualitate sâmbătă, 25 octombrie 2025, 09:46

25 octombrie – Ziua Armatei Române

La 25 octombrie, în fiecare an, este marcată Ziua Armatei Române. La 25 octombrie 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a...

25 octombrie – Ziua Armatei Române