Ascultă Radio România Constanța Live

Simona Halep – Serena Williams, mâine dimineaţă, după ora 10.00

Simona Halep – Serena Williams, mâine dimineaţă, după ora 10.00

Publicat de , 21 octombrie 2014, 17:02

Simona Halep o va întâlni, mâine dimineaţă, după ora 10.00, ora României, pe americanca Serena Williams, liderul mondial WTA, în runda a doua a Grupei Roşii de la Turneul Campioanelor.

Cele două sportive s-au mai întâlnit de trei ori până în prezent, de fiecare dată impunându-se Williams. Ele au jucat prima dată una împotriva celeilalte în 2011, în turul doi al turneului de la Wimbledon, când Serena Williams a câştigat în trei seturi, scor 3-6, 6-2, 6-1. Următoarele două partide au avut loc în 2013 şi s-au încheiat cu scorul de 6-3, 6-0, în semifinalele turneului de la Roma, şi cu scorul de 6-0, 6-4, în sferturile de finală ale turneului de la Cincinnati.

La Singapore, Serena Williams şi Simona Halep au debutat cu câte o victorie. Halep a învins-o, ieri, cu scorul de 6-2, 6-3, pe canadianca Eugenie Bouchard, locul 5 WTA, iar Serena Williams pe sportiva sârbă Ana Ivanovici, locul 7 WTA, scor 6-4, 6-4.

Județul CONSTANȚA: 700 de kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de polițiștii Gărzii de Coastă
Actualitate luni, 5 octombrie 2026, 13:03

Județul CONSTANȚA: 700 de kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de polițiștii Gărzii de Coastă

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit 700 de kilograme de pește aflate într-un autoturism care nu a oprit la...

Județul CONSTANȚA: 700 de kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de polițiștii Gărzii de Coastă
UPDATE | Nava lovită în largul Mării Negre s-a scufundat. Doi membri ai echipajului au decedat și 11 au fost salvați
Actualitate luni, 5 octombrie 2026, 12:08

UPDATE | Nava lovită în largul Mării Negre s-a scufundat. Doi membri ai echipajului au decedat și 11 au fost salvați

UPDATE, ora 13.20: Nava lovită în Marea Neagră s-a scufundat, iar în urma incidentului, doi dintre membrii echipajului au murit. Structurile MAI...

UPDATE | Nava lovită în largul Mării Negre s-a scufundat. Doi membri ai echipajului au decedat și 11 au fost salvați
Nicușor Dan: Gesturile îndreptate împotriva jurnalistului Cristian Tudor Popescu sunt „inacceptabile”
Actualitate luni, 5 octombrie 2026, 11:17

Nicușor Dan: Gesturile îndreptate împotriva jurnalistului Cristian Tudor Popescu sunt „inacceptabile”

Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, luni, că niciun jurnalist nu trebuie să devină ţinta ameninţărilor, a hărţuirii sau a violenţei...

Nicușor Dan: Gesturile îndreptate împotriva jurnalistului Cristian Tudor Popescu sunt „inacceptabile”
TULCEA: A început exercițiul militar DANUBE PROTECTOR 26, pe brațul Sfântu Gheorghe al Dunării
Actualitate luni, 5 octombrie 2026, 10:19

TULCEA: A început exercițiul militar DANUBE PROTECTOR 26, pe brațul Sfântu Gheorghe al Dunării

Aproximativ 350 de militari și peste 20 de nave și ambarcațiuni rapide ale Flotilei Fluviale, Bazei Logistice Navale, Centrului 39 Scafandri și...

TULCEA: A început exercițiul militar DANUBE PROTECTOR 26, pe brațul Sfântu Gheorghe al Dunării
Actualitate luni, 5 octombrie 2026, 09:59

CONSTANȚA: Domeniul public al municipiului, eliberat de aproape 100 de mașini abandonate

În urma unei noi acțiuni desfășurate de polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice, domeniul public al...

CONSTANȚA: Domeniul public al municipiului, eliberat de aproape 100 de mașini abandonate
Actualitate luni, 5 octombrie 2026, 09:44

TULCEA: Trageri militare cu muniție de război în poligoanele din Babadag şi Cataloi

Poligoanele din apropierea oraşului Babadag şi a municipiului Tulcea găzduiesc trageri cu muniţie de război, iar populaţia care tranzitează...

TULCEA: Trageri militare cu muniție de război în poligoanele din Babadag şi Cataloi
Actualitate luni, 5 octombrie 2026, 08:04

TULCEA: Mesaj RO-Alert și avioane de luptă ridicate de la sol, din cauza unei drone detectate în apropiere de frontieră

În noaptea de 4 spre 5 octombrie, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat o țintă aeriană care evolua la...

TULCEA: Mesaj RO-Alert și avioane de luptă ridicate de la sol, din cauza unei drone detectate în apropiere de frontieră
Actualitate luni, 5 octombrie 2026, 07:49

Accident rutier între Albești și Mangalia: Biciclist lovit de un microbuz

Un accident rutier s-a produs luni pe DJ 391, dintre localitățile Albești și Mangalia, după ce un biciclist a fost lovit de un microbuz. La...

Accident rutier între Albești și Mangalia: Biciclist lovit de un microbuz