Ascultă Radio România Constanța Live

Zilele Culturii Armene

Zilele Culturii Armene

Publicat de Carmen Secuiu, 11 octombrie 2014, 10:33

În acest weekend, Filiala Constanța a Uniunii Armenilor din România celebrează, a III-a ediţie a „Zilelor Culturii Armene”. Ediția 2014 a „Zilelor Culturii Armene” a debutat vineri seară, la hotelul Ibis, cu lansarea volumului de versuri „Flori de lauri”, semnat de Luiza Terzian.

Poeta, acompaniată de un instrumentist a susținut un moment muzical, un foarte cunoscut cântec armean și a recitat și una dintre poeziile neincluse în acest volum de debut ”Ce noapte târzie”.
”Dacă un vers, o strofă, trimite un mesaj cuiva, pentru mine este suficient, în ce privește generația actuală de tineri” a spus poeta, care încă din copilărie face parte din corul bisericii comunității armene.

Critica făcută de vicepreședinta comunității, doamna Arșaluiz Gurău scoate în evidență faptul că acest volum, cu cele 42 de poeme lirice este un succes, după cum a fost primit la lansare.

Sărbătoarea va continua în această sâmbătă, de la ora 17.00, la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria”, cu invitatul special să participe la aceste manifestări.
Prim-vicepreședintele Uniunii Scriitorilor din România , Varujan Vosganian, autorul volumului „Cartea șoaptelor”, considerat o epopee a secolului al XX-lea, o carte identitară pentru poporul armean va lansa „Jocul celor o sută de frunze şi alte povestiri”. Despre această carte, apărută în 2013, la editura Polirom, va vorbi președintele Filialei Dobrogea a USR, Angelo Mitchievici.

După evenimentul editorial, la Colegiul „Regina Maria” este programat, de la ora 18.00, spectacolul de muzică şi dans „Noi, armenii şi prietenii noştri”, susținut cu participarea ansamblurilor artistice ale minorităţilor dobrogene.
Duminică, de la ora 12.30, va avea loc dezvelirea plachetei care atestă clădirea Bisericii Armene din Constanţa ca parte a patrimoniului arhitectural al oraşului. Urmăriți momentul special al serii în fișierul audio.

carmensecuiu@radioconstanta.ro

Cazino-ul din Constanța găzduiește expoziția intitulată ”Ea: Regina și Marea”
Cultură joi, 12 martie 2026, 20:01

Cazino-ul din Constanța găzduiește expoziția intitulată ”Ea: Regina și Marea”

Cazino-ul din Constanța găzduiește expoziția intitulată ”Ea: Regina și Marea”. Expoziția este realizată în jurul relației speciale pe...

Cazino-ul din Constanța găzduiește expoziția intitulată ”Ea: Regina și Marea”
Târgul de Carte Gaudeamus Radio România de la Craiova a deschis cea de-a 33-a ediție
Cultură miercuri, 11 martie 2026, 16:04

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România de la Craiova a deschis cea de-a 33-a ediție

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România de la Craiova a deschis cea de-a 33-a ediție și primește vizitatori până duminică, 15 martie....

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România de la Craiova a deschis cea de-a 33-a ediție
Noul sezon al caravanei Gaudeamus Radio România începe la Craiova
Cultură marți, 10 martie 2026, 08:08

Noul sezon al caravanei Gaudeamus Radio România începe la Craiova

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România – Ediția Craiova 2026 va avea loc în perioada 11–15 martie, în foaierul generos al Teatrului...

Noul sezon al caravanei Gaudeamus Radio România începe la Craiova
Colecție specială de teatru radiofonic: Autoare de excepție și destine feminine care au scris istorie
Cultură duminică, 8 martie 2026, 19:05

Colecție specială de teatru radiofonic: Autoare de excepție și destine feminine care au scris istorie

Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, platforma eteatru.ro anunță lansarea unei noi colecții de spectacole, disponibilă publicului...

Colecție specială de teatru radiofonic: Autoare de excepție și destine feminine care au scris istorie
Cultură duminică, 8 martie 2026, 13:12

Piesa de patrimoniu | De Ziua Femeii, admirăm tabloul „Primăvara”, pictat de maestrul Nicolae Grigorescu

De Ziua Internațională a Femeii, evidențiem la Piesa de Patrimoniu tabloul uluitor intitulat „Primăvara”, pictat de maestrul Nicolae...

Piesa de patrimoniu | De Ziua Femeii, admirăm tabloul „Primăvara”, pictat de maestrul Nicolae Grigorescu
Cultură duminică, 8 martie 2026, 11:30

TULCEA: Expoziția „Față în față. Începuturi”, semnată de artista Anca Pașa Deaconu, deschisă până pe 12 martie la Muzeul de Artă

Finisajul primei expoziţii a anului organizate la Muzeul de Artă Tulcea Anca Pașa Deaconu – „Față în față. Începuturi”...

TULCEA: Expoziția „Față în față. Începuturi”, semnată de artista Anca Pașa Deaconu, deschisă până pe 12 martie la Muzeul de Artă
Cultură duminică, 8 martie 2026, 09:50

MINAC: 8 martie – spectacolul de teatru „Apus de soare” la Constanța și omagiu scriitorului mării Radu Tudoran

Inițiativa instituirii unei Zile Internaționale a Femeii a fost lansată în anul 1910, la Conferința Internațională a Femeilor Socialiste de...

MINAC: 8 martie – spectacolul de teatru „Apus de soare” la Constanța și omagiu scriitorului mării Radu Tudoran
Cultură miercuri, 4 martie 2026, 18:10

CONSTANȚA: Serile Kulturale marchează deschiderea oficială a Lunii Poeziei printr-o întâlnire specială dedicată artei și literaturii contemporane

Miercuri, de la ora 18.30, în Club Doors, Serile Kulturale marchează deschiderea oficială a Lunii Poeziei printr-o întâlnire specială dedicată...

CONSTANȚA: Serile Kulturale marchează deschiderea oficială a Lunii Poeziei printr-o întâlnire specială dedicată artei și literaturii contemporane