Ascultă Radio România Constanța Live

Proiecţii speciale pentru marcarea a 75 de ani de la apariţia filmului „Pe aripile vântului”

Proiecţii speciale pentru marcarea a 75 de ani de la apariţia filmului „Pe aripile vântului”

Publicat de valentin.lungeanu, 26 septembrie 2014, 19:28

Fanii filmului „Pe aripile vântului” vor putea să vizioneze din nou această peliculă recompensată cu 10 premii Oscar, de la a cărei lansare se împlinesc 75 de ani, cu ocazia unor proiecţii speciale în cinematografele din Statele Unite.

Pe 28 septembrie şi 1 octombrie, peste 650 de săli de cinematograf din SUA vor proiecta acest film în formatul lui original, cu o prezentare specială, la iniţiativa televiziunii TCM, care va lansa cu această ocazie şi un box set în care filmul va fi disponibil în format DVD şi Blu Ray.

Acest film, cu o durată de 224 de minute, inspirat din romanul omonim scris de Margaret Mitchell, recompensată cu premiul Pulitzer, a fost proiectat pentru prima dată în oraşul Atlanta din statul american Georgia pe 15 decembrie 1939 şi a fost de atunci relansat de nouă ori.

Filmul, ce prezintă aventurile personajului Scarlett O’Hara în perioada Războiului de Secesiune, a câştigat 10 premii Oscar. Hattie McDaniel, interpreta personajului Mammy, a fost primul artist afro-american nominalizat şi apoi recompensat cu premiul Oscar.

Potrivit site-ului specializat Box Office Mojo, filmul „Pe aripile vântului” deţine recordul de rentabilitate din toate timpurile, cu venituri de 1,6 miliarde de dolari după ajustarea cu rata inflaţiei, devansând primul film din seria „Războiul stelelor”, lansat în 1977, care are venituri de 1,45 miliarde de dolari.

SPIT Constanța anunță că au fost emise somațile de plată aferente obligațiilor fiscale restante
Ştiri miercuri, 28 ianuarie 2026, 11:40

SPIT Constanța anunță că au fost emise somațile de plată aferente obligațiilor fiscale restante

Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa informează contribuabilii – persoane fizice şi juridice – că, în conformitate cu...

SPIT Constanța anunță că au fost emise somațile de plată aferente obligațiilor fiscale restante
CONSTANȚA: Fiul șefului CJPC, amenințat pe rețelele sociale. Horia Constantinescu a depus plângere penală la Parchet
Ştiri miercuri, 28 ianuarie 2026, 11:23

CONSTANȚA: Fiul șefului CJPC, amenințat pe rețelele sociale. Horia Constantinescu a depus plângere penală la Parchet

Horia Constantinescu, șeful CJPC Constanța, a anunțat că băiatul său, în vârstă de 12 ani, a primit amenințări din partea unor tineri pe...

CONSTANȚA: Fiul șefului CJPC, amenințat pe rețelele sociale. Horia Constantinescu a depus plângere penală la Parchet
AUDIO | Campanie de stopare a bullyingului, inițiată de liceenii de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța
Ştiri miercuri, 28 ianuarie 2026, 11:09

AUDIO | Campanie de stopare a bullyingului, inițiată de liceenii de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța

Cazurile înfiorătoare de violență comise de minori, care au zguduit România în ultima perioadă, au pus pe gânduri autoritățile, dar și pe...

AUDIO | Campanie de stopare a bullyingului, inițiată de liceenii de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța
Cei 3 suporteri greci răniți în accidentul rutier din Timiș, soldat cu 7 morți, sunt stabili hemodinamic
Ştiri miercuri, 28 ianuarie 2026, 09:18

Cei 3 suporteri greci răniți în accidentul rutier din Timiș, soldat cu 7 morți, sunt stabili hemodinamic

Pacienţii răniţi în accidentul rutier produs marţi în localitatea Lugojel din județul Timis, soldat cu 7 decese, sunt stabili hemodinamic, a...

Cei 3 suporteri greci răniți în accidentul rutier din Timiș, soldat cu 7 morți, sunt stabili hemodinamic
Ştiri miercuri, 28 ianuarie 2026, 08:51

Localități fără apă, în urma unei avarii RAJA pe magistrala din Agigea

RAJA anunță că miercuri, 28 ianuarie 2026, s-a înregistrat o avarie survenită pe magistrala de alimentare cu apă, cu diametrul de 800 mm, din...

Localități fără apă, în urma unei avarii RAJA pe magistrala din Agigea
Ştiri miercuri, 28 ianuarie 2026, 08:33

Muzeografii și bibliotecarii continuă protestele în fața Ministerului Culturii

Muzeografii și bibliotecarii din țară au ieșit din nou în stradă, pentru a noua zi de proteste, reclamând subfinanțarea Culturii, salariile...

Muzeografii și bibliotecarii continuă protestele în fața Ministerului Culturii
Ştiri miercuri, 28 ianuarie 2026, 07:55

AUDIO | Sindicaliștii din Sănătate anunță proteste față de reducerea fondului de salarii

Sindicaliștii din Sănătate și Asistență Socială sunt pregătiți de proteste, dacă Guvernul nu renunță la reducerea cu 10% a fondului de...

AUDIO | Sindicaliștii din Sănătate anunță proteste față de reducerea fondului de salarii
Ştiri miercuri, 28 ianuarie 2026, 07:19

Vreme mai caldă decât normalul perioadei, în Dobrogea și pe litoral

Miercuri, vremea va fi deosebit de caldă, în Dobrogea și la malul mării, cu maxime termice între 7 și 12 grade, ceață dimineața și cer...

Vreme mai caldă decât normalul perioadei, în Dobrogea și pe litoral