Ascultă Radio România Constanța Live

Orchestra Simfonică Radio din Praga, pentru prima dată în România, la Festivalul RadiRo!

Orchestra Simfonică Radio din Praga, pentru prima dată în România, la Festivalul RadiRo!

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 23 septembrie 2014, 08:56

După două zile în care muzica lui George Enescu a prins viaţă la Sala Radio, cu Rapsodia Română nr. 1, la bis, în primul concert al Orchestrei Radio din Finlanda şi Rapsodia nr. 2, cântată în deschiderea concertului Orchestrei Naţionale Radio, sub bagheta maestrului Cristian Mandeal, a treia zi a Festivalului RadiRo a oferit luni, 22 septembrie, bucuria unui dialog muzical de rară intensitate: Dvořák şi Mahler, cu Orchestra Simfonică Radio din Praga, aflată pentru prima dată în România!
Un concert – eveniment care i-a adus, în premieră pe aceeaşi scenă, pe dirijorul Tiberiu Soare şi pianistul Jan Simon – cu o memorabilă interpretare a Concertului în sol minor pentru pian şi orchestră de Antonín Dvořák! -, în compania ansamblului radio praghez. O întâlnire de înaltă clasă între doi muzicieni al căror destin artistic este semnificativ legat de lumea orchestrelor radio: Tiberiu Soare, liderul tinerei generaţii de dirijori români, dirijor principal al Orchestrei Naţionale Radio, foarte apreciat de public şi specialişti, deopotrivă, pentru eleganţa şi deschiderea viziunii sale artistice şi pianistul Jan Simon, cu o carieră muzicală ale cărei repere se regăsesc în evoluţia Orchestrei Simfonice Radio din Praga, unde este un foarte apreciat solist, dar şi director al ansamblului.
„M-a bucurat foarte mult întâlnirea cu publicul de la Sala Radio. Am simţit pe scenă că spectatorii urmăresc fiecare detaliu şi mi-am amintit cât de importantă este misiunea noastră, a muzicienilor. De asemenea, am fost încântat de dialogul cu Tiberiu Soare şi de viziunea sa în ceea ce priveşte acest concert de Dvořák. Trebuie să remarc şi sala de concerte, una dintre cele mai bune. A fost o experienţă foarte plăcută”, a declarat pianistul Jan Simon la finalul concertului, într-un interviu pentru Radio România Muzical.
Orchestra Simfonică Radio din Praga, fondată în 1926, odată cu Radiojurnal, primul post de radio din Cehia, concertează în fiecare stagiune la Rudolfinum, celebra sală de concerte din Praga, şi este invitată la evenimente muzicale şi turnee internaţionale în Europa, Asia şi Statele Unite. Din stagiunea 2011 – 2012, dirijor şef al orchestrei este Ondrej Lénard, un muzician de mare originalitate şi spontaneitate, care, până în 1990, a condus un alt ansamblu radio de referinţă din Europa: Orchestra Simfonică Radio din Bratislava. Pasionat şi de lumea operei, Lénard a colaborat cu celebre teatre de operă ca Wiener Staatsoper, Teatro di San Carlo din Napoli şi Houston Grand Opera.
Ondrej Lénard a sosit la Bucureşti alături de Orchestra Simfonică Radio din Praga şi va dirija cel de al doilea concert al ansamblului praghez la Festivalul RadiRo, programat marţi, 23 septembrie, ora 19.00. Pe aceeaşi scenă cu dirijorul Ondrej Lénard va urca pianistul Horia Mihail, solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio. Cu peste 1.000 de concerte susţinute pe toate meridianele, Horia Mihail este astăzi unul dintre cei mai bine cotaţi pianişti români, protagonist, în ultimii ani, a patru ediţii consecutive a turneului Pianul călător, care au cucerit simpatia publicului român şi internaţional.
RadiRo continuă seria de evenimente conexe Festivalului, prilej pentru public de a participa la lansări de CD-uri şi sesiuni de autografe! Astfel, marţi, 23 septembrie, ora 17.00, la Librăria Cărtureşti, mezzosoprana Ruxandra Donose îşi va lansa primul CD realizat alături de un dirijor, o orchestră şi o casă de discuri din România! Albumul Romance, publicat de Editura Casa Radio, a fost realizat în compania Orchestrei Naţionale Radio, a dirijorului Tiberiu Soare şi a Corului Academic Radio şi cuprinde arii celebre ca Habanera, Seguidilla, Amour, viens aider , D’amour l’ardente flame, O don fatal… înregistrate recent, în aprilie 2014, la Radio România. A doua zi, pe 24 septembrie, Ruxandra Donose va concerta la Festivalul RadiRo, alături de Orchestra Simfonică Radio din Stuttgart, iar la finalul concertului va oferi autografe pentru primul său compact-disc produs integral în România.
Festivalul RadiRo, organizat de Radio România, este un eveniment cu un profil unic pe scena muzicală internaţională, care îşi propune să aducă în atenţie extraordinara varietate repertorială, actualitatea şi excelenţa artistică a ansamblurilor simfonice radio europene.
Ediţia a II-a a RadiRo se desfăşoară în perioada 20 – 27 septembrie la Sala Radio şi aduce la Bucureşti 5 orchestre radio europene, dirijori şi solişti de primă mărime în peisajul muzical internaţional. Directorul de onoare al RadiRo 2014 este dirijorul Cristian Mandeal.

Salonul de Primăvară, găzduit de Primăria Constanța
Actualitate marți, 17 martie 2026, 15:04

Salonul de Primăvară, găzduit de Primăria Constanța

Filiala Constanța 1 invită publicul la Salonul de Primăvară, o expoziție colectivă ce reunește artiști contemporani din domeniile picturii...

Salonul de Primăvară, găzduit de Primăria Constanța
DIALOGURI LA ZI | Dr. ing. Gheorghe Stănescu, membru de onoare al Academiei de Științe Tehnice din România, invitat în emisiunea de astăzi
Actualitate marți, 17 martie 2026, 15:00

DIALOGURI LA ZI | Dr. ing. Gheorghe Stănescu, membru de onoare al Academiei de Științe Tehnice din România, invitat în emisiunea de astăzi

România urmează să extragă din bazinul Mării Negre zăcăminte importante, capabile să aducă anual miliarde de metri cubi de gaze naturale....

DIALOGURI LA ZI | Dr. ing. Gheorghe Stănescu, membru de onoare al Academiei de Științe Tehnice din România, invitat în emisiunea de astăzi
supermarket foto unsplash
Actualitate marți, 17 martie 2026, 14:59

AUDIO | La ce produse alimentare renunță românii mai ușor

Băuturile răcoritoare, cu conținut ridicat de zahăr, și alcoolul se află pe lista produselor la care cumpărătorii renunță mai ușor sau...

AUDIO | La ce produse alimentare renunță românii mai ușor
clasa scoala foto pexels
Actualitate marți, 17 martie 2026, 14:50

Inspectoratul Școlar Județean Constanța lansează proiectul Butonul Roșu pentru raportarea incidentelor din școli

Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Constanța lansează proiectul Butonul Roșu, o inițiativă care introduce un mecanism digital modern pentru...

Inspectoratul Școlar Județean Constanța lansează proiectul Butonul Roșu pentru raportarea incidentelor din școli
Actualitate marți, 17 martie 2026, 14:47

Județul CONSTANȚA: Peste 5.400 de elevi de clasa a VIII-a au susținut simularea examenului de Evaluarea Națională, proba la matematică

Peste 5.400 de elevi de clasa a VIII-a din județul Constanța au susținut astăzi simularea examenului de Evaluarea Națională, proba la...

Județul CONSTANȚA: Peste 5.400 de elevi de clasa a VIII-a au susținut simularea examenului de Evaluarea Națională, proba la matematică
Actualitate marți, 17 martie 2026, 14:40

Vlad Jipa, consilier parlamentar în cadrul Direcției Județene Constanța a AEP, și-a dat demisia din funcție

Vlad Jipa, consilier parlamentar în cadrul Direcției Județene Constanța a Autorității Electorale Permanente, și-a dat demisia din funcție,...

Vlad Jipa, consilier parlamentar în cadrul Direcției Județene Constanța a AEP, și-a dat demisia din funcție
Actualitate marți, 17 martie 2026, 14:22

CONSTANȚA: O femeie a căzut de la etajul unui bloc. Medicii au constatat decesul la fața locului

Astăzi, în jurul orei 11.40, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au fost sesizați, prin apel 112, cu...

CONSTANȚA: O femeie a căzut de la etajul unui bloc. Medicii au constatat decesul la fața locului
Actualitate marți, 17 martie 2026, 14:19

Comisarii CJPC Constanța verifică un complex comercial din oraș. Mai mulți operatori economici au părăsit incinta

Comisarii de la Protecția Consumatorilor Constanța au descins astăzi într-un mall din Constanța. În timpul controlului, reprezentanții...

Comisarii CJPC Constanța verifică un complex comercial din oraș. Mai mulți operatori economici au părăsit incinta