Ascultă Radio România Constanța Live

Contestaţiile împotriva candidaturii lui Victor Ponta au fost respinse

Contestaţiile împotriva candidaturii lui Victor Ponta au fost respinse

Publicat de Adina Sîrbu, 21 septembrie 2014, 23:37

Aceasta este concluzia judecătorilor de la Curtea Constituțională, care au respins în această seară, în unanimitate, cele două contestaţii depuse împotriva candidaturii liderului PSD, premierul Victor Ponta, la alegerile prezidenţiale.
La finalul şedinţei, preşedintele CCR, Augustin Zegrean, a precizat că niciunul dintre contestatari nu a adus motive care să justifice împiedicarea candidaturii lui Victor Ponta.
‘Au fost două contestaţii formulate de doi cetăţeni care au anumite nemulţumiri. Niciunul dintre ei nu a invocat motive care să justifice o astfel de contestaţie şi să împiedice candidatura. Motivele care pot împiedica sunt prevăzute în lege şi în Constituţie. Deci, contestaţiile au fost respinse’, a afirmat şeful CCR.

Potrivit reglementărilor în vigoare, contestaţiile trebuie soluţionate de Curte în două zile de la înregistrarea lor.
Anterior, Zegrean a declarat că la fiecare scrutin pentru alegerea preşedintelui au fost depuse contestaţii împotriva candidaţilor, însă judecătorii constituţionali nu au oprit niciodată candidatura cuiva.
Victor Ponta şi-a depus, miercuri seară, la Biroul Electoral Central, dosarul de candidat în alegerile prezidenţiale din partea Alianţei Electorale PSD-UNPR-PC.

 

MApN: Drona doborâtă sâmbătă, neutralizată în condiții de siguranță într-o zonă nepopulată
Actualitate sâmbătă, 25 iulie 2026, 15:35

MApN: Drona doborâtă sâmbătă, neutralizată în condiții de siguranță într-o zonă nepopulată

Ministerul Apărării Naționale a anunțat, sâmbătă, că a doua dronă doborâtă de o aeronavă F-16 Fighting Falcon aparținând  Forțele...

MApN: Drona doborâtă sâmbătă, neutralizată în condiții de siguranță într-o zonă nepopulată
AUDIO | Ilie Floroiu, invitat la Povești din Dobrogea
Actualitate sâmbătă, 25 iulie 2026, 15:34

AUDIO | Ilie Floroiu, invitat la Povești din Dobrogea

“Sportul a apărut întâmplător în viața mea. Am câștigat la 18 ani și jumătate Crosul Tineretului și din acel moment  viața mea s-a...

AUDIO | Ilie Floroiu, invitat la Povești din Dobrogea
Tânărul găsit fără viață de polițiști în pădurea Babadag era militar al Forțelor Navale Române
Actualitate sâmbătă, 25 iulie 2026, 14:40

Tânărul găsit fără viață de polițiști în pădurea Babadag era militar al Forțelor Navale Române

Bărbatul de 26 de ani dat dispărut pe 21 iulie și găsit fără viață de polițiștii tulceni, sâmbătă, în zona pădurii Babadag, era...

Tânărul găsit fără viață de polițiști în pădurea Babadag era militar al Forțelor Navale Române
DNSC: Conectarea la rețele Wi-Fi gratuite din aeroporturi, hoteluri, cafenele poate expune datele personale
Actualitate sâmbătă, 25 iulie 2026, 14:33

DNSC: Conectarea la rețele Wi-Fi gratuite din aeroporturi, hoteluri, cafenele poate expune datele personale

Conectarea la rețele Wi-Fi gratuite din aeroporturi, hoteluri, cafenele sau alte spații publice poate expune datele personale și financiare unor...

DNSC: Conectarea la rețele Wi-Fi gratuite din aeroporturi, hoteluri, cafenele poate expune datele personale
Actualitate sâmbătă, 25 iulie 2026, 14:28

Calendar istoric MINAC: 25 iulie – D-ale urbei: începuturile electrificării Constanței și înființarea Colegiului Medicilor

O singură ediție de ziar poate surprinde pulsul unui oraș. În paginile ziarului „Dacia”, ediția de vineri, 25 iulie 1930, Constanța se...

Calendar istoric MINAC: 25 iulie – D-ale urbei: începuturile electrificării Constanței și înființarea Colegiului Medicilor
Actualitate sâmbătă, 25 iulie 2026, 14:05

Incendii scăpate de sub control în Franța și Spania: peste 160.000 de persoane evacuate

Peste 160.000 de persoane au fost nevoite să-și părăsească domiciliul de la jumătatea acestei săptămâni în Franța și Spania, iar...

Incendii scăpate de sub control în Franța și Spania: peste 160.000 de persoane evacuate
Actualitate sâmbătă, 25 iulie 2026, 13:55

Scrimă: Trei sabreri români, calificați pe tabloul principal la Mondiale

Trei sportivi români, George Dragomir, Vlad Covaliu și Radu Nițu, s-au calificat, vineri, pe tabloul principal al probei individuale masculine de...

Scrimă: Trei sabreri români, calificați pe tabloul principal la Mondiale
Actualitate sâmbătă, 25 iulie 2026, 12:51

Mai mulți turiști au eșuat cu barca pe malul insulei Bisericuța. În ajutor le-a venit primarul comunei Jurilovca

Incidentul, care a avut loc în această dimineață, în jurul orei 10.00, a fost semnalat prin apel la numărul unic de urgență 112. Din primele...

Mai mulți turiști au eșuat cu barca pe malul insulei Bisericuța. În ajutor le-a venit primarul comunei Jurilovca