Ascultă Radio România Constanța Live

Promovabilitate de 22% la bac

Promovabilitate de 22% la bac

Publicat de Adina Sîrbu, 1 septembrie 2014, 09:28

Doar 2 din 10 elevi au promovat sesiunea de toamnă a bacalaureatului.
Potrivit Ministerului Educaţiei, rata de promovare a fost de aproape 23%, faţă de 60% în sesiunea de vară.
Dintre cei aproape 53.000 de absolvenţi de clasa douăsprezecea care au participat la examen, la nivel naţional, 250 au fost eliminaţi pentru fraudă, iar 10.000 au obţinut medii între 5,00 şi 5,99.
În judeţul Constanţa, doar puţin peste 16% dintre absolvenţi au promovat Bacalaureatul, cu aproape 4 procente mai mult decât anul trecut.
Astfel, înaintea contestaţiilor, au promovat 360 de constănţeni, cele mai multe medii fiind cuprinse între 6 şi 6.99.
Au lipsit peste 400 de candidaţi şi au fost eliminaţi 30 de absolvenţi de liceu pentru fraudă, aceştia pierzându-şi dreptul de a susţine examenul în următoarele două sesiuni.
Astăzi se afişează rezultatele şi se pot depune contestaţiile, iar rezultatele definitive vor fi făcute publice pe 4 septembrie.
O nouă sesiune a bacalaureatului va fi organizată în februarie anul viitor.

CONSTANȚA: Polițiștii sindicatului EUROPOL protestează în fața sediului IPJ
Social vineri, 27 februarie 2026, 11:07

CONSTANȚA: Polițiștii sindicatului EUROPOL protestează în fața sediului IPJ

Vineri, între orele 11.00 – 13.00, are loc un protest în fața Inspectoratului de Poliție Județean Constanța organizat de Sindicatul Europol...

CONSTANȚA: Polițiștii sindicatului EUROPOL protestează în fața sediului IPJ
MANGALIA: Protest spontan la Șantierul Naval. Angajații nu și-au primit salariile
Social vineri, 27 februarie 2026, 09:47

MANGALIA: Protest spontan la Șantierul Naval. Angajații nu și-au primit salariile

Aproximativ 100 de salariați ai Șantierului Naval din Mangalia au protestat în această dimineață, după ce s-au strâns mai multe nemulțumiri...

MANGALIA: Protest spontan la Șantierul Naval. Angajații nu și-au primit salariile
MURFATALAR: O creșă și două blocuri pentru tineri, inaugurate joi
Social joi, 26 februarie 2026, 08:01

MURFATALAR: O creșă și două blocuri pentru tineri, inaugurate joi

Două obiective importante de investiții vor fi inaugurate joi în Murfatlar. La ora 08:30, va fi inaugurată noua creșă din orașul Murfatlar,...

MURFATALAR: O creșă și două blocuri pentru tineri, inaugurate joi
CONSTANȚA: Polițiștii sindicatului EUROPOL protestează în fața sediului IPJ
Social marți, 24 februarie 2026, 17:13

CONSTANȚA: Polițiștii sindicatului EUROPOL protestează în fața sediului IPJ

Pe data de 27 februarie 2026, între orele 11.00 – 13.00, va avea loc un protest în fața Inspectoratului de Poliție Județean Constanța...

CONSTANȚA: Polițiștii sindicatului EUROPOL protestează în fața sediului IPJ
Social sâmbătă, 21 februarie 2026, 13:10

TULCEA: Marş de protest amânat din cauza condiţiilor meteorologice

Marşul de protest programat pentru sâmbătă, începând cu ora 12:00, în municipiul Tulcea, în semn de nemulţumire faţă de deciziile luate de...

TULCEA: Marş de protest amânat din cauza condiţiilor meteorologice
Social vineri, 20 februarie 2026, 11:11

MEDGIDIA: Ședință de CL. Vot pe bandă rulantă pentru proiectele referitoare la oportunitatea vânzării prin licitație publică a unor terenuri

Consilierii locali din Medgidia au votat pe bandă rulantă proiectele referitoare la oportunitatea vânzării sau inițierea vânzării prin...

MEDGIDIA: Ședință de CL. Vot pe bandă rulantă pentru proiectele referitoare la oportunitatea vânzării prin licitație publică a unor terenuri
Social joi, 19 februarie 2026, 13:36

CONSTANȚA: Garda de Mediu continuă verificările în cazul spațiului verde pe care va fi amenajată o parcare în cartierul Abator

Garda de Mediu Constanța continuă verificările în cazul spațiului verde pe care va fi amenajată o parcare în cartierul Abator. Comisarul șef...

CONSTANȚA: Garda de Mediu continuă verificările în cazul spațiului verde pe care va fi amenajată o parcare în cartierul Abator
Social joi, 12 februarie 2026, 20:22

FACIAS cere indexarea urgentă a pensiilor. În caz contrar, va acționa în instanță Guvernul și Casa Națională de Pensii Publice

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) intervine în sprijinul celor 4,9 milioane de pensionari din...

FACIAS cere indexarea urgentă a pensiilor. În caz contrar, va acționa în instanță Guvernul și Casa Națională de Pensii Publice