FM si AM:

FM si AM:

Top 10

Stiri Radio Constanta

Drum Cernavodă-Costinești din luna august

Centura ocolitoare a municipiului Constanța va fi gata abia în sezonul estival 2011.
Însă turiștii vor putea încă din acest an să meargă în sudul Litoralului ocolind Constanța, deoarece Ministerul Dezvoltării urmează să finalizeze un astfel de drum în luna august, a declarat ministrul Dezvoltării, Elena Udrea.
Aceasta a precizat că în prezent se lucrează la un drum care să lege Cernavodă, direct, de Costinești.
Recent, și ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, anunța că din vara anului 2011, turiștii vor putea circula pe autostradă până la Constanța, pe un sens pe tronsonul Cernavodă - Constanța, care va fi finalizat parțial, și pe câte două benzi pe sens pe Centura Constanța.
De asemenea, ministrul Berceanu a anunțat că lucrările de modernizare a Căii Ferate pe ruta București - Constanța se vor finaliza în iulie 2011, astfel încât să se poată circula cu trenul până la mare în două ore și jumătate.

Stire adaugata in 2010-07-29 09:36:57 Arhiva stiri

TOP FM

TOP AM

Asculta Live

Radio Constanta FM
Radio Constanta AM

Editoriale

Fa o dedicatie

Scrie-ne PAREREA TA!

Radio Romania