Constănţenii protestează în această după amiază, între orele 17.00 şi 19.00, împotriva forărilor prin fracţionare hidraulică a gazelor de şist în Dobrogea.
Aproape 400 de sindicalişti au cerut şi ieri demisia întregii echipe manageriale, conduse de directorul general Aurelian Andrei Popa.
Aproximativ 200 de oameni au protestat, ieri, în faţa sediului Oil Terminal din Constanţa, nemulţumiţi de refuzul primit de conducere la solicitarea de majorare a salariilor cu 3,4%.
Potrivit preşedintelui Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare, Petre Costel, a fost înaintată o cerere pentru prelungirea acţiunii până la sfârşitul lunii martie.
Angajaţii de la Administraţia Porturilor S.A. Constanţa sunt nemultumiţi de unele decizii luate de conducerea companiei.
Sindicaliştii din cadrul Administraţiei Portului Constanţa protestează, astăzi, nemulţumiţi de decizia conducerii societăţii de a modifica, unilateral, mai multe prevederi din contractul colectiv de muncă.
Aproximativ 200 de persoane au protestat, ieri, la Mangalia, din cauza lipsei agentului termic.
Astăzi expiră autorizaţia emisă de primărie pentru desfăşurarea protestelor în Piaţa Tricolorului, iar reprezentantul manifestanţilor, Ion Lungu a cerut o prelungire a autorizaţiei pentru perioada 11-29 februarie, în a...