Deseori, privind ecranele televizoarelor din România, nu înţeleg încrâncenarea cu care politicienii-vedetă (şi aici mă refer la cei care apar mai des pe fotoliile studiourilor TV decât pe cele ale Parlamentului) susţin puncte de vedere atât de radicale şi atât de departe de doctrinele propriilor partide.

Europa secolului XXI a adus, odată cu reformarea,la nivel continental, a clasei politice,şi o nouă definiţie a conceptului de politică. Altele sunt valorile,altele sunt principiile,altele sunt căile de acţiune.

Văzând,aşadar, tipul de politică dâmboviţeană a anului 2010, am avut senzaţia de deja-vu.şi nu m-am înşelat.Întorcându-mă la foile îngălbenite ale volumelor din bibliotecă, am avut surpriza să constat acelaşi tip de politică, acelaşi tip de discurs şi aceleaşi forme de manifestare şi într-o altă societate. Surpriza vine însă din epoca istorică.Nici mai mult nici mai puţin decât Anglia începutului de secol XVII. "Bellum omnium contra omnes" scria celebrul Thomas Hobbes în lucrarea sa de căpătâi, Leviathan..Războiul tuturor împotriva tuturor!

Departe de ideile de conlucrare, de respect reciproc,de diplomaţia necesară unui politician de rasă,de elevaţia unui autentic purtător de mesaj politic, arma secretă a aleşilor este răzbunarea, spiritul vindicativ.Nimic din ceea ce s-a făcut în România ultimilor 20 de ani nu-I bun,spun aceştia.Sunt reluate,la fiecare ciclu electoral,aceleaşi promisiuni,aceleaşi probleme,aceleaşi idei,aceleaşi posibile soluţii.Pe care, cu o tenacitate demnă de o cauză mai bună,după 4 sau 5 ani, aceiaşi politicieni le dezavuează, le înfierează, le trimit la coşul de gunoi al istoriei.

Aşa se întâmplă în Anglia secolului XVII, cu singura particularitate că acolo se mai scotea, uneori, şi sabia din teacă.Aşa ne-a povestit Thomas Hobbes, cel care, sătul de atâta ură şi de atâta anarhie, s-a gândit, s-a aşezat la masa de scris şi a scornit una din ideile geniale ale politicii:Contractul social.
Statul puternic,dar al oamenilor, nu un concept idealist, ci un instrument viu,care garantează libertatea şi securitatea fiecărui individ şi îi dă posibilitatea de a accede la bunăstarea individuală şi de grup.Un stat modern, al cărui prim scop este să fie în slujba individului şi nu să-l aservească,un stat la care cetăţeanul să nu se uite ca la salvatorul naţiunii, ci un mecanism bine pus la punct de întrepătrundere a ideilor politice,economice,sociale,culturale sau de natură să pună în mişcare acest motor.

şi asta se întâmpla în epoca modernă,în secolul XVII...

Poate că şi onorabilii nostri aleşi, care au,vremelnic, poziţii privilegiate în angrenajul complex al societăţii româneşti, ar trebui să se mai întoarcă, din când în când în biblioteci.şi să lase războaiele personale şi de grup, pentru că singurele victime care rezultă sunt doar cetăţenii obişnuiţi!

Editorial adaugat de Daniel Sîrbu in 01.02.2010