Sfinxul. Situat la 2.216 metri altitudine, Sfinxul din Bucegi, este unul dintre obiectivele importante din România, apreciat de turiștii amatori de drumeții în natură.
Spectaculos prin formă și așezare, Sfinxul este o formațiune misterioasă, care își datorează aspectul particular capriciilor vremii sau, după unii, este creația unor strămoși îndepărtați. Există din ce în ce mai multe voci care susţin că originea Sfinxului se află undeva cu mult înaintea civilizației tracice şi că nicidecum nu ar fi vorba despre acţiunea vântului, ci mai degrabă despre un monument ridicat de mâna omului, pentru slăvirea unei zeităţi. Sfinxul de pe platoul munților Bucegi seamănă în mod tulburător cu Sfinxul egiptean.
Sfinxul din Bucegi nu este singurul de la noi din țară. Mai există și un Sfinx bănățean, "de la Toplet", undeva, pe un mal al râului Cerna, apoi un Sfinx al Bratocei, în Munții Ciucaș, un altul în zona Carpaților de Curbură, pe valea râului Teleajen...
Sfinxul de pe platoul munților Bucegi nu este numai un obiectiv turistic, ci și subiectul multor cărți. Stânca, înaltă de 8 metri şi lată de 12, ia înfăţişarea unui chip uman doar dacă este privită dintr-un anumit punct, sub un unghi specific. Prima fotografie a Sfinxului datează din anul 1900.
Sinaia
1. La Muzeul Peleș= (o jumătate de oră).
2. Sinaia – Cabana Peștera = (7-8 h)
3. Sinaia – Cota 1.400 m. – Cabana Valea cu Brazi (1.500 m.) -Vf. Cu Dor = (3-5 h)
4. Sinaia – Vf. Omu (2.505 m.) =
(5-6 h).
Bușteni
1. Bușteni (885 m.) – Cascada Urlătoare (1.055 m.) = (punct roșu; 1 h 15 min.). Observații: Traseul este accesibil tot timpul anului.
2. Bușteni (885 m.) – Poiana Coștilei (1.360 m.) – Poiana Pichetul Roșu (1.400 m.) – Cabana Poaiana Izvoarelor (1.455 m.) – Cabana Gura Diham (987 m.) – Bușteni = (triunghi roșu până în Poiana Pichetul Roșu, apoi bandă roșie; 5-6 h). Observații: Traseul este accesibil numai vara.
3. Bușteni (885 m.) – Cabana Gura Diham (987 m.) – Cabana Diham (1.320 m.) = (triunghi albastru; 2-3 h). Observații: Traseul este accesibil tot timpul anului.
4. Bușteni (885 m.) – Cantonul Jepi (1.960 m.) – Cabana Piatra Arsă (1.950 m.) = (triunghi albastru; 4-4,5 h). Observații: Traseul este accesibil numai vara.
5. Bușteni (885 m.) – Cabana Babele (2.200 m.)
6. Bușteni (885 m.) – Valea Cerbului – Vf. Omu (2.505 m.) = (bandă galbenă; 5,5-6 h). Observații: Traseul este accesibil numai vara.
7. Bușteni (885 m.) – Cabana Poiana Izvoarelor (1.455 m.) – Pichetul Roșu (1.400 m.) – Vf. Bucșoiu (2.492 m.) – Vf. Omu (2.505 m.) = (bandă roșie; 7 h).
Observații: Traseu accesibil numai vara.
8. Bușteni (885 m.) – Vf. Zamora = (cruce roșie; 6-7 h). Observații: Recomandabil numai în anotimpul verii.
9. Bușteni – Cumpătul – Sinaia = (drum nemarcat). Observații: Recomandabil în anotimpul verii.
Azuga
1. Azuga – Cabana Sorica – Cabana Romenergo – Cabana Limbășelu – Azuga
2. Azuga – Culmea Sorica – Vârful Baiului – Poiana Țapului – Azuga
3. Azuga – Cabana Sorica – Cabana Romenergo – Păstrăvărie – Obiectiv S.I.E. – Azuga
4. Azuga – Cabana Sorica (Pârtia de schi) – Cabana Romenergo – Azuga
5. Azuga – Valea Grecului – Șaua Baiului – Cabana Diham – Azuga
În caz de necesitate sau pentru a cere informații despre traseele montane și alte sfaturi, puteți apela la jandarmii montani din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova, la numărul de telefon: 0244.310.255.
O altă informație importantă – Refugiu serviciu Salvamont Cota 2000 tel. 0244.313.131.
SURSA: Travel Mix TV
Toate câmpurile sunt obligatorii.