Ascultă Radio România Constanța Live

Ministerul Culturii are soluții pentru salvarea Palatului Reginei Maria din Mamaia

Ministerul Culturii are soluții pentru salvarea Palatului Reginei Maria din Mamaia

Publicat de Adina Sîrbu, 28 iulie 2024, 16:00

Ministerul Culturii are soluţii legale pentru clarificarea situaţiei juridice a Palatului Reginei Maria din Mamaia, iar Primăria Constanţa a iniţiat un proiect de hotărâre privind exercitarea dreptului de preempţiune pentru cumpărarea terenului aferent edificiului, a anunţat ministrul Raluca Turcan.

Aceasta a amintit că, în martie, la iniţiativa ministerului pe care îl conduce, a fost aprobat Memorandumul privind contractarea unui împrumut de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru proiectul „Temelii culturale”, care vizează salvarea unor monumente istorice şi construirea de clădiri cu destinaţie culturală, cuprinzând şi fonduri pentru restaurarea şi amenajarea Palatului Reginei Maria.

„În prezent, este în plină desfăşurare analiza tehnică a celor 14 obiective de interes european şi naţional cuprinse în Memorandum, iar pentru obţinerea finanţării este obligatorie clarificarea situaţiei juridice complexe aferentă dreptului de proprietate asupra Palatului Reginei Maria din Mamaia. Ministerul Culturii a identificat deja soluţiile legale pentru clarificarea situaţiei juridice! Suntem în discuţii continue cu autorităţile locale şi Mamaia SA pentru a le implementa rapid şi în cel mai eficient mod. Un prim pas a fost deja făcut (…) de Primăria Constanţa, prin iniţierea proiectului de hotărâre privind exercitarea dreptului de preempţiune de către Municipiul Constanţa pentru cumpărarea terenului aferent Palatului”, a scris Turcan, sâmbătă, pe Facebook.

Ministrul Culturii şi-a exprimat încrederea că Mamaia SA va depune oferta de vânzare a imobilului cât de curând, astfel încât să poată fi exercitat dreptul de preempţiune, iar Palatul Reginei Maria să intre în proprietatea ministerului şi să fie salvat.

„Fac apel la Ministerul Economiei ca, prin intermediul companiei din subordinea acestuia, Mamaia SA, să ne sprijine în acest demers! Avem deja finanţarea. Tot ce ne rămâne este să rezolvăm problemele juridice pentru a putea interveni! Palatul Regina Maria din Mamaia este un simbol al istoriei noastre, care trebuie să fie salvat şi păstrat pentru generaţiile viitoare!”, a adăugat Raluca Turcan.

Într-un comunicat pe pagina de Facebook, Primăria Constanța a venit cu „detalii importante”, cităm „pentru o imagine fidelă a situației și pentru a ne delimita de zgomotul de fundal pe care unii vor să-l facă cu orice preț:

În 2003, Palatul Regal a fost vândut de societatea de stat Mamaia SA companiei SC Light System SRL.

În 2004, aceeași companie a preluat de la municipalitate și terenul pe care se află imobilul.

În 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că Palatul Regal a fost privatizat ilegal și că monumentul trebuie să se întoarcă la statul român.

Terenul de 1,5 hectare a rămas, însă, la compania SC Light System SRL.

În 2023, am început, oficial, demersul de readucere a Vilei Regale în patrimoniul municipalității.

În acest moment, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei derulează analiza tehnică a 14 obiective de interes național și european, printre care și Palatul Regal. Din nefericire, acesta este singurul obiectiv dintre cele 14 cu statutul juridic încă nedefinitivat, pentru că terenul aparține în continuare unui privat.

Din acest motiv, am inițiat demersuri pentru preluarea terenului. Am solicitat proprietarului toate documentele necesare exercitării dreptului de preempțiune pentru imobil. Nu am exclus nici varianta exproprierii.

Împreună cu doamna ministru Turcan, cu doamna secretar de stat Diana Baciuna, cu domnul Nicolae Ciucă, cu domnul Bogdan Huțucă, căutăm soluții pentru urgentarea rezolvării acestei probleme, mai ales că starea de degradare a clădirii este îngrijorătoare.

Vă asigur că preocuparea Ministerului Culturii și a Primăriei Constanța în vederea valorificării în cele mai bune condiții a Vilei Regale este stringentă și de actualitate”, a transmis municipalitatea.

Palatul Regal din Mamaia (Kara Dalga, „Valul Negru”) a fost ridicat de Regina Maria, în perioada 1924-1926, după planurile arhitectului italian Mario Stoppa. Din decembrie 1927, clădirea a trecut în proprietatea principesei Elena, mama Regelui Mihai pentru ca, la 6 iunie 1932, Regele Carol al II-lea să decidă predarea ei către Flotila de Hidroaviaţie (care funcţiona pe lacul Siutghiol) şi transformarea în Cazino al Ofiţerilor Aviatori, menire pe care a îndeplinit-o până la naţionalizarea din 1948.

În anii 80, a fost transformat în club de noapte pentru turiștii străini, iar după 1990, Palatul a intrat în patrimoniul SC. Mamaia SA care a transformat clădirea în bar de zi, bar de noapte și discotecă.

Palatul Regal din Mamaia este inclus pe lista monumentelor istorice de categorie A din anul 1992, iar în 2003, SC Light Sitem SRL, prin negociere directă, a cumpărat clădirea de la Mamaia SA cu suma de 150.000 de euro, din care 75.000 de euro reprezentau doar bunurile din clădire, adică la prețul unui apartament cu două camere în Constanța. Un an mai târziu, în 2004, terenul de un hectar și jumătate a fost cumpărat cu 23 de euro mp, în condițiile în care în Mamaia metrul pătrat de teren costa 300 de euro.

În 2003, a fost privatizat ilegal, dar în 2018 Ministerul Culturii a cerut anularea contractului de vânzare, iar în martie 2022, Curtea Supremă de Justiție a decis să o întoarcă în proprietatea statului român. După un lung proces de recuperare, în august 2022 Palatul Regal din Mamaia a fost predat statului român, printr-un proces de predare-primire semnat între SC Mamaia SA, companie din subordinea Ministerului Turismului, și SC Light System SRL, societatea care l-a cumpărat în 2003.

În timp ce statutul juridic al monumentului rămâne incert, Palatul își continuă degradarea permanentă, fără să știe cineva dacă și când va fi restaurat.

Surse: AGERPRES, Primăria Constanța, Discover Dobrogea/ Redactor: Adina Sîrbu

Ursula von der Leyen: 10 milioane de euro pentru România, destinați finanțării operațiunilor de căutare și salvare
Actualitate luni, 9 noiembrie 2026, 20:06

Ursula von der Leyen: 10 milioane de euro pentru România, destinați finanțării operațiunilor de căutare și salvare

Comisia Europeană alocă o sumă suplimentară de 10 milioane de euro autorităților române pentru operațiuni de căutare și salvare în Marea...

Ursula von der Leyen: 10 milioane de euro pentru România, destinați finanțării operațiunilor de căutare și salvare
CONSTANȚA: „Ziua Dobrogei”, sărbătorită la Muzeul de Artă Populară
Actualitate luni, 9 noiembrie 2026, 19:35

CONSTANȚA: „Ziua Dobrogei”, sărbătorită la Muzeul de Artă Populară

Muzeul de Artă Populară, instituție finanțată de Consiliul Județean Constanța, sărbătorește „Ziua Dobrogei”, în perioada 13-15...

CONSTANȚA: „Ziua Dobrogei”, sărbătorită la Muzeul de Artă Populară
Evitați taxarea dublă în autobuzele CT BUS
Actualitate luni, 9 noiembrie 2026, 19:01

Evitați taxarea dublă în autobuzele CT BUS

Dacă ai achitat călătoria cu un card bancar contactless, direct la validatorul din autobuz, titlul de călătorie este valabil timp de 120 de...

Evitați taxarea dublă în autobuzele CT BUS
Mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din estul județului Tulcea. O țintă aeriană, detectată în apropiere de Sulina
Actualitate luni, 9 noiembrie 2026, 18:17

Mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din estul județului Tulcea. O țintă aeriană, detectată în apropiere de Sulina

În cursul serii de astăzi, 9 noiembrie, o țintă aeriană a fost detectată la aproximativ 30 de kilometri nord-est de Sulina, în spațiul aerian...

Mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din estul județului Tulcea. O țintă aeriană, detectată în apropiere de Sulina
Actualitate luni, 9 noiembrie 2026, 17:38

UPDATE | MEDGIDIA: Un bărbat a suferit amputații la ambele picioare în urma unui accident feroviar

UPDATE 1 IPJ Constanța informează cu accidentul feroviar s-a produs în juruol orei 16.50, între localitățile Medgidia și Castelu. Victima are...

UPDATE | MEDGIDIA: Un bărbat a suferit amputații la ambele picioare în urma unui accident feroviar
Actualitate luni, 9 noiembrie 2026, 17:14

Calendar istoric MINAC: 9 noiembrie. D-ale urbei – Răscumpărarea portului și a căii ferate și câteva anunțuri inedite

Pe data de 9 noiembrie 1882, statul român a devenit proprietarul căii ferate Constanța – Cernavodă și al portului Constanța, care timp de 25...

Calendar istoric MINAC: 9 noiembrie. D-ale urbei – Răscumpărarea portului și a căii ferate și câteva anunțuri inedite
Actualitate luni, 9 noiembrie 2026, 16:52

Șefa Comisiei Europene – primită de Nicușor Dan la Palatul Cotroceni; discuții despre securitatea la Marea Neagră

Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost primită, luni, la Palatul Cotroceni, de președintele Nicușor Dan, cei doi urmând să...

Șefa Comisiei Europene – primită de Nicușor Dan la Palatul Cotroceni; discuții despre securitatea la Marea Neagră
Actualitate luni, 9 noiembrie 2026, 16:01

Adăpostul de câini din Dăeni: amenzi de 110.000 de lei anunțate de Garda de Mediu și nereguli în actele verificate de DSVSA

Garda de Mediu Tulcea a anunțat două amenzi, în valoare totală de 110.000 de lei, după controlul efectuat la adăpostul de câini din Dăeni. La...

Adăpostul de câini din Dăeni: amenzi de 110.000 de lei anunțate de Garda de Mediu și nereguli în actele verificate de DSVSA