Ascultă Radio România Constanța Live

INTERVIU | 6 oameni au murit, într-o singură zi, înecați în mare. Gabriel Culea ne spune de ce sunt curenții RIP periculoși

INTERVIU | 6 oameni au murit, într-o singură zi, înecați în mare. Gabriel Culea ne spune de ce sunt curenții RIP periculoși

Publicat de Adina Sîrbu, 16 august 2023, 13:01

Litoralul este și astăzi sub COD GALBEN de vânt, cu rafale de 65 de kilometri pe oră. De mai multe zile, valurile sunt mari şi se formează curenţi periculoşi chiar lângă mal, motiv pentru care salvamarii menţin arborat steagul roşu în toate staţiunile. 

Luni, 6 persoane și-au pierdut viața în apele mării. În Mamaia, trei bărbați, de 34, 43 și 46 de ani, au sărit în ajutorul unei adolescente în pericol de înec, dar curenții i-au dus în larg și au fost scoși din apă fără suflare. Un alt bărbat, de 38 de ani, scos inconștient din mare tot în Mamaia, a murit la spital, iar un altul în stațiunea Venus. De asemenea, un turist din Costinești a ignorat steagul roșu și a intrat în mare pe întuneric, trupul său fără viață fiind găsit ieri dimineaţă pe țărm.

Alți turiști înecați au ajuns în stare gravă la spital sau au fost salvați în ultima clipă.

Șeful Serviciului Salvamar din Mamaia a explicat, la RRA, de ce unii turiști nu ascultă indicațiile salvamarilor și a făcut câteva recomandări pentru ca vacanța să nu se încheie în mod tragic

Gabriel Culea:

Sunt turişti care poate pentru prima oară văd marea, sunt turişti care îşi supraestimează faptul că ştiu să înoate. Noi o spunem şi repetăm tot timpul: apa este un mediu periculos pentru toată lumea, chiar dacă este liniştită. Mai complicat e să înoţi atunci când este şi foarte agitată. De aceea, trebuie să respectăm nişte reguli, nişte indicaţii. Cine nu le cunoaşte poate veni la serviciul Salvamar, să le putem da indicaţiile, cum, de altfel, de multe ori se întâmplă. Sunt turişti care vin şi ne întreabă dacă pot intra în apă, chiar dacă nu cunosc semnificaţia steagurilor. La fiecare punct de observare Salvamar există un panou în care este specificată semnificaţia steagurilor. Este foarte important, atunci când venim la îmbăiere, să respectăm câteva reguli simple, care ne pot salva viaţa. Să începem cu copiii, care de foarte multe ori sunt lăsaţi nesupravegheaţi, cu un colăcel sau o saltea, iar părintele are încredere în acele obiecte gonflabile și atunci, dacă nu sunt supravegheaţi corespunzător, se poate întâmpla o tragedie. Niciodată la îmbăiere nu intrăm imediat după ce am mâncat, așteptăm minimum o jumătate de oră. Niciodată la îmbăiere să nu intrăm brusc în apă. Ne acomodăm întâi cu apa. E foarte important, îmbăierea s-o facem în zona de siguranţă, delimitată cu balizele de semnalizare, unde adâncimea apei nu depăşeşte un metru și jumătate. Dincolo de această limită,  încep să apară pericolele: crește adâncimea apei, iar de la geamandură în larg îşi desfăşoară activitatea ambarcaţiunile motorizate şi nemotorizate. Nu pot fi observaţi şi pot fi accidentaţi. De aceea, le recomandăm, dacă doresc să înoate distanţe mai lungi, să înoate paralel cu malul, pe linia geamandurii. Astfel, când obosesc, se pot opri în picioare să se odihnească.

Șeful salvamarilor din Mamaia a venit cu explicații și pe tema curenţilor RIP, dar și cu sfaturi pentru cei surprinși de astfel de curenți

Gabriel Culea:

Cel mai important în astfel de situaţii, cum a fost cazul de luni și astăzi, vântul bate din sector nord-nord-estic, curenţii se formează în apropierea malului, să spunem aşa, pe retragerea apei şi trag spre larg. În prima parte au o intensitate foarte, foarte mare, după care, după o anumită distanţă, în funcţie de zonă, la 50-100 de metri, scad din intensitate. Dacă se întâmplă să se afle un turist într-o astfel de situaţie, să nu se lupte cu el, pentru că îl va dovedi, mai ales că nu are experienţă şi nu are pregătirea necesară. Atunci e foarte important să fie lăsat purtat de acel curent, într-o poziţie în care să-i confere posibilitatea de a respira, pe spate, iar cu mâna, să facă semn că are nevoie de ajutor. Atunci când scade în intensitate acel curent, se poate înota în lateral. Şi dacă nu mai există un alt curent care să-l tragă, poate veni la mal. Dacă nu, să aştepte o echipă de intervenţie, să fie scos afară. E foarte important să rămâneţi calmi, să încercaţi să vă menţineţi la suprafaţă. Acești curenţi „RIP” sunt extrem de puternici şi nici măcar înotătorii avansaţi nu reuşesc să le facă faţă.

Sunt curenții care au provocat și tragedia de luni, când turiștii au format un lanț uman pentru a o salva pe adolescentă de la înec. Din păcate, salvatorii au devenit victime și pentru că nu aveau experiență în astfel de cazuri

Gabriel Culea:

Orice persoană, când vede un copil în pericol, chiar dacă nu ştie să înoate, sare în ajutor.  Dacă nu stai să analizezi o astfel de situaţie, se poate ajunge la o tragedie, pentru că în apă apar curenţii, panica, nu ştiu să abordeze persoana care are nevoie de ajutor și care caută să se agaţe, să stea la suprafaţă, să respire. Dacă cel care ajunge la ea nu ştie să abordeze o astfel de situaţie, se îneacă. Salvamarii învaţă, este prima regulă atunci când ajungem la o persoană care are nevoie de ajutor, nu mă duc să mă prind de ea pentru că mă îneacă, se scufundă şi te ţine la fund. De aceea, e foarte important când cineva sare în ajutor, să aibă un obiect plutitor, un colac, o saltea, orice care să poată să stea la suprafaţă. Poate să aibă şi un prosop, pentru că i-l aruncă, se prinde de acel prosop şi îl trage să vină împreună la mal.

Salvamarii sunt dotați cu tot ce au nevoie în caz de intervenție

Gabriel Culea:

Toți sunt echipaţi corespunzător, au plută, tubul de salvare, caiace de salvare, plăci de salvare, bărci pneumatice cu motor şi sky jet-uri. În cazul de luni, personal am intrat în intervenţie. Încercam să ajungem la mal cu încă un salvamar, cu una dintre persoanele care nu avea funcţii vitale şi nu reuşeam să ieşim. Am ieşit doar cu sky jet-ul, atât de puternic a fost curentul.

Lucrările de înnisipare și reamenajare a plajelor au determinat schimbări în circulația curenților și au creat zone unde curenții sunt mai activi

Gabriel Culea:

Curenţii se formează şi sunt foarte periculoşi în zona digurilor, de exemplu. Sunt foarte mulţi turişti care ignoră, cu toate că sunt panouri de semnalizare, unde înotul este interzis şi săritul este interzis. E clar că oriunde sunt obiecte în apă, cum a fost şi în zona pasarelei, unde erau stâlpi, se formează curenţi acolo şi persoana care este prinsă în astfel de situaţii, cum a fost și unul dintre salvamari, atunci când a intervenit, a fost luat de curent şi lovit de acel stâlp. Nu a fost ceva foarte grav, dar mare atenţie, evitaţi aceste zone de îmbăiere!

Șeful salvamarilor din Mamaia a mai spus că vor continua campaniile de informare a turiștilor în privința pericolelor din mare și a atras atenția că persoanele care ignoră semnificația steagurilor sau indicațiile salvamarilor pot fi amendate

Gabriel Culea:

Au fost, sunt şi vor fi campanii. Noi am distribuit şi la hoteluri pliante cu reguli şi comportament pe plajă şi în anii trecuţi, şi vara aceasta. Turiștii pot fi amendați, de către Jandarmerie, de către Poliţie. În ultimele două zile, mai ales pe plaja Modern din Constanţa, au fost multe sancţiuni aplicate. Sunt prevederi legale, potrivit cărora cei care nu respectă interdicția și intră pe steag roșu în mare pot fi amendați. Rolul nostru pe plajă este să-i prevenim şi, atunci când este nevoie de ajutor, să acționăm, nu să le interzicem intrarea în mare.

RRA/ Redactor online: Adina Sîrbu/ Foto: arhivă RC

TULCEA: Mai multe persoane au fost evacuate dintr-un bloc de locuințe, după ce una dintre garsoniere a luat foc
Actualitate miercuri, 18 iunie 2025, 11:29

TULCEA: Mai multe persoane au fost evacuate dintr-un bloc de locuințe, după ce una dintre garsoniere a luat foc

Pompierii Detașamentului Tulcea au intervenit cu două autospeciale de stingere, o autoscară, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță...

TULCEA: Mai multe persoane au fost evacuate dintr-un bloc de locuințe, după ce una dintre garsoniere a luat foc
MAE: 40 de români au fost repatriați din Israel prin intermediul unui zbor organizat de autoritățile bulgare
Actualitate miercuri, 18 iunie 2025, 11:15

MAE: 40 de români au fost repatriați din Israel prin intermediul unui zbor organizat de autoritățile bulgare

Patruzeci de cetățeni români au fost sprijiniți, marți, în vederea repatrierii asistate din Israel către Bulgaria, prin Egipt, dintre aceștia...

MAE: 40 de români au fost repatriați din Israel prin intermediul unui zbor organizat de autoritățile bulgare
Din 28 iunie, revine linia 100M. Traseul rămâne neschimbat
Actualitate miercuri, 18 iunie 2025, 10:59

Din 28 iunie, revine linia 100M. Traseul rămâne neschimbat

Traseul liniei 100M rămâne neschimbat: autobuzele vor circula de la Cap Linie Gara Constanța, pe bulevardele Ferdinand, 1 Decembrie, Alexandru...

Din 28 iunie, revine linia 100M. Traseul rămâne neschimbat
Dobrogea continentală, sub atenționare meteorologică Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic
Actualitate miercuri, 18 iunie 2025, 10:27

Dobrogea continentală, sub atenționare meteorologică Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic,...

Dobrogea continentală, sub atenționare meteorologică Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic
Actualitate miercuri, 18 iunie 2025, 10:19

Liderul Sindicatului Salariaților din Primăria Medgidia ”Pro Urbis”, Alina Mitrea: “Activitățile vor fi sistate în totalitate, cu excepția serviciilor care au legătură directă cu cetățenii”

Angajații Primăriei Municipiului Medgidia au intrat, astăzi, în grevă, din cauză că nu și-au primit salariile. „Activitățile vor fi...

Liderul Sindicatului Salariaților din Primăria Medgidia ”Pro Urbis”, Alina Mitrea: “Activitățile vor fi sistate în totalitate, cu excepția serviciilor care au legătură directă cu cetățenii”
Actualitate miercuri, 18 iunie 2025, 10:08

CONSTANȚA: Din cauza unei avarii RAJA, mai mulți abonați au rămas fără apă

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 400 mm, de la intersecția...

CONSTANȚA: Din cauza unei avarii RAJA, mai mulți abonați au rămas fără apă
Actualitate miercuri, 18 iunie 2025, 10:01

AUDIO | Reforma reală începe cu depolitizarea conducerii instituțiilor publice

Investițiile majore ale statului în proiectele importante vor fi primele și, pe termen scurt, probabil singurele care vor avea de suferit, în...

AUDIO | Reforma reală începe cu depolitizarea conducerii instituțiilor publice
Actualitate miercuri, 18 iunie 2025, 09:59

Mai multe cartiere din Constanța, fără apă

În vederea executării unor intervenții de ordin tehnic la nivelul sistemului de alimentare cu apă aferent Ansamblului Maurer Residence din...

Mai multe cartiere din Constanța, fără apă