Temperaturi de vară

Publicat în 05 apr. 2016
În următoarele 24 de ore, vremea în Dobrogea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă, cu temperaturi ce amintesc de mijlocul verii. La noapte, minimele atmosferice vor fi cuprinse între 9 şi 12 grade Celsius, în timp ce maximele de miercuri se vor încadra între 12 şi 2...

Eşti dispus să te muţi odată cu serviciul într-un alt oraş? Statul te premiază cu mii de lei

Publicat în 05 apr. 2016
Bani pentru navetişti şi şomerii dispuşi să accepte schimbări importante.

Darea în plată nu se aplică şi la „Prima casă”

Publicat în 05 apr. 2016
Legea dării în plată a trecut, marţi, de Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor şi va intra în dezbaterea plenului săptămâna viitoare. În forma aprobată de deputaţii jurişti, actul normativ nu se aplică programului Prima casă şi nici creditelor care au depăşit, la momentu...

TULCEA: Salvaţi în inima Deltei Dunării, după ore de aşteptare

Publicat în 05 apr. 2016
Cinci persoane au fost salvate, marţi, de lucrătorii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta Tulcea după ce acestea au rămas blocate într-un plaur din lacul Puiuleţ, aflat în apropierea satului Caraorman din Delta Dunării. Cele cinci persoane, cel mai probabi...

TULCEA: Tineri, trimişi în judecată pentru pornografie infantilă

Publicat în 05 apr. 2016
Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare Tribunalului Tulcea.

Elevii ar putea să aibă mai multe ore

Publicat în 05 apr. 2016
Numărul de ore din programul claselor V-VIII ar putea creşte după intrarea în vigoare, în 2017, a noului plan-cadru pentru orele de curs ale elevilor de gimnaziu. Documentul, prezentat marți la Ministerul Educaţiei, permite creşterea numărului maxim al orelor de curs de la 30 la...

UPDATE – Asociația Pro Consumatori: Plătim sifonul la preț de apă minerală?!

Publicat în 05 apr. 2016
La data de 1 septembrie 2013, Asociaţia Pro Consumatori (APC) a lansat campania națională ”Spune NU practicilor comerciale incorecte!”. O astfel de practică identificată și adusă la cunoștința consumatorilor o reprezintă mențiunea înscrisă pe ambalajul apei minerale Aqua...

CONSTANȚA: Penalități pentru proprietarii rău-platnici de locuri de veci

Publicat în 05 apr. 2016
Contribuabilii care dețin locuri de veci în cadrul următoarelor cimitire de pe raza municipiului Constanța: Anadalchioi, Central, Constantin Predescu, Palazu Mare și Viile Noi trebuie să achite taxa întreținere cimitire/loc de veci la Serviciul Public de Impozite și Taxe (SPIT)...

HOROSCOP, 6 aprilie 2016

Publicat în 05 apr. 2016
Berbec – Incercati astazi sa nu va lasati impresionat de orice fleac si sa fiti rabdator.Viata personala va aduce bucurie,relatiile cu cei dragi merg bine si la orizont apre o cunostinta placuta. Taur – Puteti accepta cu incredere propunerile care vi se fac,astrele spun ca au...

(AUDIO) Proiecte importante pentru Marinela Baba

Publicat în 05 apr. 2016
Prezentă în interviu la Radio Constanţa pe 3 aprilie, interpreta Marinela Baba a adus pe unde cântece frumoase din Ardeal. A fost un prilej de a ne anunţa că pregăteşte melodii noi care vor ajunge la public în această vară. Cântece tradiţionale, nemaiauzite care beneficiază de...

Dosarul Revoluției se redeschide! Cazul fusese clasat ”ilegal”

Publicat în 05 apr. 2016
Procurorii militari stabiliseră că oboseala și stresul au fost principalii vinovați pentru crimele comise.