Conducerea CNAS dă asigurări că toţi pacienţii trataţi de medicii de familie chiar dacă nu au carduri de sănătate funcţionale vor primi plăţile cuvenite din partea statului
Parlamentul a decis, miercuri, interzicerea transportului de persoane de către cei care nu sunt special autorizaţi în acest sens, fapt care duce, practic la interzicerea aplicaţiei Uber în România.
Controalele polițiștilor la transporturile de marfă care intră în Portul Constanța au continuat și astăzi. Șoferii de TIR-uri spun că acțiunea este una absolut normală „Mi se pare corect ceea ce fac, pentru ca trebuie sa se stie ce transporturi se fac, in ce conditii se...
Liderii partidelor au semnat miercuri, la întâlnirea cu preşedintele ţării, un proiect de lege privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice. Într-un comunicat al Preşedinţiei se precizează că proiectul...
La Cernavodă va avea loc joi o dezbatere publică, în care locuitorii cartierului Trust vor fi consultaţi în privinţa destinaţiei pe care ar tebui să o aibă un platou din respectiva zonă.
rimarii şi preşedinţii consiliilor judeţene vor putea să fie reprezentaţi în consiliile de administraţie ale regiilor autonome, societăţilor locale de apă şi alte asociaţii de dezvoltare ale localităţilor.